Un corp sanatos se mentine cu o minte deschisa si un spirit liber..

Posts tagged ‘timp’

Poveste…

ganduri de suflet“Am sa-ti spun povestea maimutei inchise intr-o camaruta din turnul unui castel. Nimic nu se intampla in camera aceea, iar maimuta era nelinistita. Ea se putea distra doar mergand la fereastra si privind lumea de afara. Aceasta activitate i-a captat atentia pentru o vreme, dar apoi a inceput sa se gandeasca la situatia sa. Cum de ajunsese in acest turn? De ce fusese prinsa si inchisa aici? Dispozitia ei a inceput sa se schimbe. Nu avea ce sa faca si nici cu cine sa vorbeasca. Gandurile acestea o deprimara tot mai mult. Camera parea sa se micsoreze in jurul sau. Maimuta a inceput sa naduseasca, agitata. Nu, isi dadu ea seama brusc, nu sunt intr-o camera, sunt in Iad. Rapid, depresia s-a transformat in angoasa, iar angoasa in chin. Maimuta a inceput sa vada peste tot in jur demoni care-i starneau toate durerile inimaginabile. Asta este, s-a gandit ea.  Sunt in Iadul etern. Astfel continua chinul, inrautatindu-se tot mai mult. Maimuta nu vedea nicio cale de scapare. Dar, incet-incet, s-a obisnuit cu durerea. Cat timp trecuse? Nu-si amintea. A hotarat sa accepte locul in care se afla. La urma urmelor, nu era o camera chiar atat de ingrozitoare. De fapt, era chiar placut sa fie singura si sa priveasca pe fereastra, toate lucrurile fascinante care se petreceau afara. Incet – incet, demonii au incetat sa o mai tortureze si s-au retras. Ea a inceput sa se simta mai bine si, curand, a venit si ziua in care se simtea optimista. A devenit tot mai vesela, iar apoi…”

Ramana s-a intrerupt.

“Sunt sigur ca iti dai seama incotro se indreapta aceasta poveste.” Savitri a incuviiintat.

“Maimuta a mers in Rai.”

“Exact. A inceput sa se simte tot mai bine, pana cand s-a imaginat in Paradis si, in loc sa fie pedepsita de demoni, a fost alintata de ingeri. Ah, a gandit ea, sunt in beatitudine eterna.”

“Pana cand s-a plictisit.” Ramana a incuviintat.

“Maimuta este mintea, care sta singura in turnul mintii. Pe masura ce mintea se extinde datorita placerii si se contracta din pricina durerii, creeaza toate lumile posibile, crezand mereu in propriile-i creatii. Ea va crede in Rai pentru o vreme, dar apoi se va instala plictiseala care, fiind samanta nemultumirii, o va atrage inapoi in Iad.”

Savitri se simtea descurajata.

“Asadar suntem prinsi in cursa.”

Doar daca accepti sa fii prinsa in cursa. N-am spus ca turnul e incuiat”, a zis Ramana.

“Exista un spatiu infinit dincolo de zidurile castelului. Iti poti duce mintea dincolo de ziduri. Afara exista libertatea si, atunci cand o obtii, nu mai trebuie sa mergi in Rai sau in Iad.”

Deepak Chopra – Viata dupa moarte. Puterea dovezilor.

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Arta meditatiei

schimbarea sinelui Pe masura ce arhitectura noastra cerebrala se transforma in circuite nervoase mai perfectionate si mai evoluate, iar vechile tipare sunt inlaturate, transmitem un nou semnal catre celulele din organism. Pentru ca toate celulele noastre sunt in contact direct cu tesutul nervos, pe masura ce dezvoltam noi circuite si destramam vechile conexiuni sinaptice legate de sinele interior, organismul se modifica si devine altul la nivel celular. De aceea, daca celulele ne spioneaza gandurile, atunci cand materia cenusie a cortexului nostru se modifica fie si numai cu cateva circuite fata de reteaua nervoasa emotionala care nu mai e dorita, celulele vor primi alt semnal neurologic si vor incepe ele insele sa se schimbe.

De exemplu daca reteaua nervoasa specifica vinovatiei incepe sa fie „curatita” prin actiunea noastra de inlocuire a unui ideal vechi de sine cu unul nou, vom modifica semnalul neurologic transmis spre celulele corpului referitor la sentimentul de vinovatie. Pe masura ce ne slabeste configurarea pentru vinovatie, este din ce in ce mai putin probabil ca vom transmite semnalul specific catre corp. Destramarea circuitelor cerebrale respective va determina apoi celulele sa inceapa sa-si modifice zonele receptoare specializate pe sentimentul de vinovatie. Cu alte cuvinte, daca dispare reteaua nervoasa specifica, celulele nu vor mai avea nevoie de zonele acelea receptoare si se vor adapta la alti receptori, mai profitabili. Tot asa, nemaiactivand vinovatia, pentru ca structura retelei nervoase se destrama, nu vom mai produce aceleasi peptide care declanseaza fluxul chimic  la nivel celular. Iata cum organismul ni se vindeca singur de boala,  cand ne debarasam in sfarsit de dependentele emotionale. Renuntam la emotiile nedorite, creand noi amintiri si mergand dincolo de teritoriul familiar al mintii.

Pe masura ce ne construim noile retele nervoase (rabdarea) si le eliminam pe cele vechi (lipsa de rabdare), teoretic, transmitem noi informatii de natura chimica si neurologica spre celulele organismului, care-si schimba apoi zonele receptoare.

Sa aruncam o privire asupra modului in care ne putem combina capacitatile de concentrare cu atractia pe care o simte lobul frontal pentru provocarile mentale, ca sa obtinem o forta remarcabila de schimbare.

S-ar putea sa va intrebati cine mai are timp de exercitiu mental. Chiar dispunem de o ora pe zi pe care s-o dedicam pentru nimic altceva decat sa ne gandim cum sa fim altcineva? Se poate cineva astepta de la mine sa stau pe loc atata timp?

Lucrul de care s-ar putea sa nu ne dam seama este ca, daca exersam asa cum trebuie, nu vom avea nici o amintire referitoare la spatiu sau timp, iar ora despre care vorbeam ni se va parea cinci minute. Toata activitatea lobului frontal nu inseamna altceva decat luarea de decizii si folosirea vointei ca sa faci alegeri, sa-ti planifici actiunile si sa-ti dezvolti un simt al viitorului.

Ne impunem sa ignoram anumite lucruri pe care le simte organismul si sa contracaram acei stimuli si emotii pe care le produc. Aceste circuite si stari de spirit vechi si rigidizate vor incerca intotdeauna sa ne convinga sa nu ne schimbam – de la nivelul cel mai de jos (Hai, mananca punga aia de chipsuri, incepem regimul de maine) pana la cele mai inalte (Sigur, vorbeste ca un ignorant si un rasist, dar cine-s eu sa comentez!?). Ambele exemple ne cer sa dam dovada de un pic mai mult curaj si  sa ne departam mai mult de zona de confort decat am fi fost pregatiti s-o facem. Daca ne place confortul, ne place familiarul. Succesul s-ar putea sa ne sperie.

Oricat de coplesit te-ai simti sa stai in liniste cu tine insuti, este totusi necesar. Ma minunez cati oameni imi spun  ca sunt suprasolicitati si suprastimulati si ca tanjesc dupa cateva clipe de pace si liniste. Pacea si linistea pe care ne-o dorim insa se dovedeste de multe ori un fel de diversiune inconstienta, prin aceasta vrand sa sugerez ca lucrul de care avem nevoie e mai mult un fel de transformare constienta – iar exersarea mentala tocmai asta este.

Cred ca majoritatea oamenilor au in trusa lor cu unelte ceva care se numeste contemplator. Nu-l putem scoate la lumina si folosi prea des, asa ca s-ar putea sa se fi prafuit putin de atata nefolosire. Dar poate fi curatat; din multe puncte de vedere, reflexivul seamana cu o  lupa. Tineti minte cand eram copii si voiam o lupa, un microscop sau un telescop? Ne trebuie neaparat un astfel de instrument stiintific care sa ne ajute sa patrundem misterele universului – sau macar sa dam foc unei bucatele de hartie. Copiii sunt curiosi de la natura, iar curiozitatea si meditatia merg mana in mana.

Daca vrem neaparat sa cunoastem un lucru, ne gandim la el foarte mult. Nu vreau sa insist foarte mult asupra acestui punct, dar sistemul actual de educatie are ceva care in final inabusa curiozitatea copiilor. Intr-o oarecare masura, am vazut acest fenomen petrecandu-se la propriii mei copii. Ca parinte, cateodata ma simteam tracasat ca trebuia sa ma lupt cu toate „de ce?”-urile si „cum se face?”, si „ce-ar fi daca?”, „si ma intreb” cu care te surprind in mod natural tinerii. Dar daca intrebarile acestea sunt esentiale pentru desfasurarea procesului. Ca adulti, poate ca ne grabim prea tare sa raspundem la astfel de intrebari. Fie ca inventam un rapuns sau le spunem „adevarul adevarat”, incurajam o mentalitate de genul „hai s-o facem si pe asta si sa ne vedem de treaba”. Sunt sigur ca invatatorii si profesorii se confrunta chiar cu si mai multe intrebari de acest tip si sunt si mai presati decat noi „sa-si vada de treaba” – la urma urmei, mai exista si o programa, si o planificare de respectat. Destul de ciudat e insa faptul ca lucrurile pe care mi le amintesc cel mai bine din orele de la gimnaziu, liceu si apoi de la facultate sunt asa-numitele „digresiuni” de la subiect. Imi placea teribil cand un profesor o lua pe tangenta si, in loc sa memorez fiecare amendament din Cartea Drepturilor, ascultam o istorisire din viata lui Thomas Jefferson sau ceva care nu era strict legat de tema in cauza.

Tot asa, in mintea mea, meditatia este mai discursiva – se avanta dincolo de ceea consideram noi in general a fi o stare de concentrare intensa asupra unui anumit gand, idee sau concept. Cand ne angajam in procesul de exersare mentala, putem avea o idee precisa in minte, dar, atunci cand meditam asupra ei, incepem sa ne punem si acele intrebari de tipul „ce-ar fi daca” si „cum ar fi daca”. „Si daca m-as hotari sa fiu o persoana superioara de acum incolo?”, „Cum mi-ar fi viata, daca as fi un pic mai entuziast?”, „Ce stiu deja sau de-abia am aflat si pot aplica imediat, ca sa pot actiona mai bine data viitoare?”. Cand meditam la aceste intrebari, incepem sa facem presupuneri – si asta e bine, pentru ca declanseaza procesul.

Joe Dispenza – Activeaza-ti creierul

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Prezentul e in afara timpului

598605_452004484835498_1746619164_nCei cu care am discutat stiau ca si altii inaintea lor se vindecasera singuri, asa ca erau incredintati ca si ei puteau face asa ceva, nelasandu-si insa vindecarea la voia intamplarii. Speranta si dorinta nu sunt suficiente. Sa stii doar ce ai de facut nu este de ajuns. Insanatosirea obliga aceste persoane sa se regandeasca tot timpul si sa creeze mereu si in mod deliberat rezultatele dorite. Fiecare trebuie sa atinga un nivel de hotarare absolut ferma, de vointa neabatuta, de pasiune interioara si de concentrare deplina, sau, in cuvintele lui Dean: „Tot ce ai de facut e sa te hotarasti!”

O astfel de abordare necesita un mare efort. Pentru toti cei implicati, primul pas a fost decizia de a transforma acest proces in cel mai important lucru din viata, ceea ce a insemnat iesirea din rutina, eliberarea de obisnuinte, de activitatile sociale statornicite, de privitul la televizor si asa mai departe. Daca si-ar fi pastrat obisnuintele, ar fi fost in continuare aceleasi persoane in care se cuibarise boala. Ca sa se schimbe, ca sa nu mai fie cei dinainte, nu mai puteau proceda la fel.

In schimb, acesti razvratiti se asezau in fiecare zi si incepeau sa se reinventeze, lucru mai important pentru ei decat orice altceva, dedicandu-i fiecare clipa de timp liber. Toti exersau cum sa-si observe obiectiv gandurile deja consacrate, cu care se familiarizasera. Refuzau sa-si ocupe mintea cu altceva decat cu ceea ce doreau. Lucru care poate parea destul de usor de facut cand te confrunti cu o problema grava de sanatate. „La urma urmei, viata mea e in mainile mele.” dar nu suferim cu totii de cate ceva – fizic, emotional sau sufleteste -, care ne afecteaza calitatea vietii? Oare suferintele acestea nu merita sa ne concentram atent atentia asupra lor?

Sigur ca oamenii despre care vorbesc au fost nevoiti sa infrunte convingerile inguste, sa-si invinga indoiala de sine si teama. Au fost nevoiti sa-si nege atat vocea interioara cotidiana, cat si vocile celor din afara, mai ales cand ii indemnau sa-si faca griji si sa se concentreze asupra rezultatelor clinice prognosticate pentru boala de care sufereau.

Aproape toti spuneau ca acest nivel de constiinta nu e usor de atins. Inainte nu-si dadusera niciodata seama cata palavrageala e intr-o minte neantrenata. La inceput s-au intrebat ce s-ar fi intamplat daca ar fi revenit la vechile tipare de gandire. Vor avea oare puterea sa nu se lase atrasi de vechile obisnuinte? Vor fi in stare sa-si constientizeze tot timpul gandurile? Exersand insa, au descoperit ca, ori de cate ori se intorceau la vechiul sine, isi dadeau imediat seama de scapare si puteau stopa programul care le fusese obicei. Cu cat exersau mai mult concentrarea asupra propriilor ganduri, cu atat se usura procesul si cu atat erau mai increzatori in propriul viitor. Impacati si calmi, alinati de o senzatie de limpezire, noul sine capata forma.

Interesant este faptul ca toti subiectii mi-au relatat ca traisera un fenomen care devenise parte integranta din noua lor viata. In perioadele prelungite de introspectie si reflectie asupra reinventarii de sine, devenisera atat de implicati in concentrarea asupra prezentului si a propriului scop, incat li s-a intamplat ceva remarcabil: au pierdut complet notiunea propriului corp, de timp si spatiu – , simtind ca nimic altceva in afara propriilor ganduri nu mai era real.

Dati-mi voie sa formulez din urmatoarea perspectiva: in mod obisnuit, constientizam trei lucruri:

  • Intai de toate, suntem constienti ca existam intr-un corp. Creierul nostru primeste feedback despre ce se intampla in interiorul corpului si despre stimulii primiti din mediul inconjurator, noi descriind cele simtite de corp sub forma de senzatii fizice.
  • In al doilea rand, suntem constienti de mediu. Spatiul din jur este legatura noastra cu realitatea exterioara; suntem atenti la obiectele, oamenii si locurile din jur.
  • In sfarsit, simtim trecerea timpului; ne organizam viata in cadrul conceptului de timp.

Cu toate acestea insa, atunci cand se concentreaza in interior, prin autocontemplare, cand exerseaza mental noi posibilitati de a deveni altcineva, oamenii sunt in stare sa se confunde atat de adanc in propriile ganduri, incat, cateodata, atentia li se detaseaza complet de corp si de cele din jur, care par a se topi sau disparea. Dispare chiar si conceptul de timp, desi asta nu inseamna ca nu se gandesc la timp, dar, cand deschid ochii dupa astfel de perioade, li se pare ca n-a trecut mai mult de un minut sau doua, ca sa descopere ca, de fapt, s-au scurs ore intregi. In astfel de momente, suntem eliberati de griji si durere. Ne disociem de senzatii si de orice factor de mediu. Ne putem adanci atat de tare in procesul de creator, incat uitam de noi insine.

Cand apare un astfel de fenomen, persoana respectiva nu constientizeaza nimic altceva decat propriile ganduri. Cu alte cuvinte, singurul lucru real din punctul sau de vedere, este faptul ca e constienta de gandurile ei. Aproape toti au afirmat acelasi lucru si cam in aceleasi cuvinte: „Mintea imi era in alta parte”, spunea unul din ei, „unde nu era nimic sa ma distraga, nu exista timp, eram lipsit de corp, nu exista nici un lucru – nimic in afara de gandurile mele.” Deveneau efectiv netrupesti, nemateriali, extratemporali; isi pierdusera orice asociere prezenta cu fiintarea, „eul” sau „sinele”, si deveneau nimeni.

Asa cum aveam sa aflu ulterior, aceasta stare le permitea sa inceapa procesul transformarii in exact ce-si imaginau. Prin lobul sau frontal, creierul uman are capacitatea de a reduce la tacere stimulii transmisi de corp sau de mediu precum si senzatia scurgerii timpului. Cele mai recente cercetari din tehnologia imagisticii cerebrale functionale au dovedit ca, in conditii de reala concentrare, circuitele cerebrale asociate cu timpul, spatiul si senzatiile / miscarile / perceptiile senzoriale ale corpului se domolesc literalmente. Ca fiinte umane, avem privilegiul sa ne facem gandurile mai reale decat orice altceva, in astfel de situatii creierul inregistrand impresiile in cutele profunde al propriului tesut. Aceasta pricepere ne permite sa incepem reconfigurarea circuitelor cerebrale si sa pornim procesul de schimbare a vietii.

Antreneaza-ti creierul – Joe Dispenza

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Bucuria de a iubi

iubireaO mare parte din timp ne risipim in nevoi nereale. Perechea ta s-ar putea sa-ti ceara ajutor la curatenia casei, dintr-o mie de motive. Poate ca este manioasa sau suparata ca munca de curatenie a ramas exclusiv in sarcina ei. Poate se simte desconsiderata, ignorata, coplesita, anxioasa, obsedata, controlata – sau poate ca, pur si simplu, are nevoie de ajutor la curatenia casei. Ceea ce caracterizeaza spiritul este absenta motivelor  ascunse. Nevoile unui ego nesigur nu pot fi mascate prin alte tactici. Cand esti in spirit nu exista impulsul de a manipula, de a maguli, de a seduce, de a cere, de a ruga sau de a insista. Pur si simplu, permiti – si prin asta, ii lasi iubirii loc deschis sa se reverse.

Oare asta inseamna o persoana  „spiritualizata” lasa intotdeauna TV-ul sau cartea, pentru a se apuca de curatenie? Nu. Dumnezeu nu actioneaza niciodata dupa un anumit tipar. In general cand auzi ca o persoana pe care o iubesti are nevoie de ajutorul tau, ii faci ceea ce are nevoie. Exista anumite instincte ale iubirii care vin de la sine, atunci cand esti intr-o comunicare cu spiritul:

Nu te opui.

Pui sentimentele deasupra rezultatelor.

Vrei sa ajuti. Oferirea ajutorului devine o bucurie.

Pui dorintele altora pe acelasi plan cu ale tale.

Aceste instincte se dezvolta si se maturizeaza prin daruire de-a lungul anilor. Dar daca revii la experienta de a te indragosti vei vedea ca acestea nu sunt reactii invatate. Iubirea le contine deja. Iubirea inseamna, automat, eliberarea din lupta si conflictul ce apartin egoului. O singura experienta de a te indragosti nu inseamna o eliberare completa, pentru ca lupta revine inevitabil – dar indragostitii intrevad macar Calea. Indiferent daca pot sau nu sa exprime, iata ce descopera ei:

A iubi nu presupune nici un efort.

Starea de a fi, pur si simplu, are propria sa bucurie interioara.

Intrebarile isi raspund singure, daca esti suficient de constient.

Viata este sigura.

A te lasa dus de curentul starii de a fi, este cel mai simplu mod de a trai.

Rezistenta nu are niciodata succes.

Este imposibil sa controlezi cursul vietii.

Acestea sunt descoperiri care scot o persoana in afara luptei. Lupta se naste din izolarea impusa de ego; ea inceteaza cand poti gasi Calea si te abandonezi fortei sale care ghideaza. Lupta pare a fi impotriva altora sau impotriva ta insuti.

Intrucat una dintre cele mai apreciate calitati ale unui om este capacitatea sa de a face fata adversitatilor, o viata fara lupta este mult in afara modului nostru curent de a vedea lucrurile. Dar este evident ca atunci cand actionezi din dragoste, nu poate exista lupta. Cum se impaca cele doua? Raspunsul se afla in liberul arbitru. Oamenii pot alege sa inceteze lupta si sa se aseze pe pozitia iubirii – de exemplu, aceasta este exact situatia cu care te confrunti zilnic in relatia ta.

Casatoria este un teren de incercare si o oglinda. Ea iti testeaza vointa de a crede ca iubirea este solutia. Ea oglindeste convingerile tale care te conduc cu adevarat – care pot fi a te afla in iubire, sau in non-iubire.

Lupta si abandonarea sunt cei doi poli ai liberului arbitru. Dat fiind ca, pentru un timp – dar nu tot timpul – toti credem in iubire, suntem sortiti sa ne ducem viata in conflict, doar daca nu gasim un mod de a rezolva acest dualism.

Calea spre iubire – Deepak Chopra

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

A trai in prezent (partea a doua)

images (2)Fara a putea localiza sursa obsesiei, psihologii au descoperit ca o pretuire de sine scazuta este insotita de cuvinte negative, cum ar fi lenes, prost, greu de cap, urat, nevrednic, ratat si esec – cuvinte care se repeta de cateva sute de ori pe ora. Aceasta repetare trepidanta este un simptom de suferinta mentala, dar si o incercare inutila de a gasi un remediu. Acelasi cuvant apare mereu pentru ca persoana vrea cu disperare ca el sa dispara, insa nu a gasit inca modul prin care sa-l elimine.

Gandirea  ”circulara”are legatura cu obsesia, insa aici sunt implicati mai multi pasi. In loc sa rumege o singura notiune, cum ar fi ”casa nu e destul de curata” sau ”trebuie sa fiu perfect”, persoana este prizoniera unei logici false – de exemplu, cineva care simte ca nu este vrednic de iubire.  Indiferent cat de mult si-ar exprima oamenii dragostea fata de ei, oamenii cu gandire circulara nu se simt vrednici de iubire, pentru ca in mintea lor ei isi spun: ”Eu vreau iubire, iar aceasta persoana spune ca ma iubeste, dar eu nu-i simt iubirea, ceea ce trebuie sa insemne ca sunt nevrednic de iubire – si singurul mod in care pot sa repar acest lucru este sa ma iubeasca cineva.” Logica circulara ii afecteaza pe cei care nu au avut niciodata destul succes, care nu s-au simtit niciodata in suficienta siguranta si/sau suficient de doriti. Premisa initiala care ii face sa actioneze („Sunt un ratat”, „Sunt in pericol”, „Am nevoie”) nu se schimba, deoarece toate rezultatele din afara – indiferent daca sunt bune sau rele – nu fac decat sa intareasca ideea initiala.

Aceste exemple ne aduc la ”paradoxul lui acum”: cu cat mai repede alergi pe loc, cu atat mai departe te afli de momentul prezent.

Depresia generata de aceasta alergatura ne da o imagine foarte clara a paradoxului, pentru ca oamenii deprimati se simt inerti, prinsi intr-un moment incremenit, fara nici un alt sentiment, in afara de disperare. Pentru ei, timpul nu se misca, insa mintile lor alearga intr-o cursa de idei si emotii fragmentate.Aceasta efervescenta a activitatii mentale nu arata ceea ce se intampla in capul cuiva care nu poate sa se dea jos din pat, dimineata. In acest caz efervescenta mentala este deconectata de actiune. O persoana deprimata se gandeste la nenumarate lucruri, dar nu actioneaza in conformitate cu niciunul dintre ele.

Dr. Deepak Chopra – Cartea Secretelor

De la Diana Ciubotaru, psihologul din Iasi

A trai in prezent

The-Passage-of-Time-4d31871c335dc_hiresA trai in prezent inseamna sa renunti la valiza, nu s-o mai cari cu tine. Dar cum se face asta? In realitatea unica, singura ora de pe ceas este acum. Pentru a lasa trecutul deoparte, trucul e sa aflam cum sa traim in acum, ca si cum acesta ar fi vesnic. Fotonii se deplaseaza in timpul Planck, care corespunde vitezei luminii, iar galaxiile se dezvolta in miliarde de ani. Astfel, daca timpul este un rau, trebuie sa fie unul foarte adanc si suficient de larg, incat sa contina si cea mai mica farama de timp – dar si infinitatea atemporalitatii. Asta inseamna ca “acum” este mai complex decat pare. Oare suntem in acum, atunci cand suntem mai activi si mai energici, sau atunci cand suntem intr-o stare de liniste? Sa ne uitam putin la un rau. La suprafata, curentul este rapid si agitat. La adancime medie, cursul se incetineste, spre la fund abia daca se simte vreo miscare, iar cand atingi piatra de jos, totul e nemiscat. Mintea este capabila sa actioneze pe toate nivelurile raului. Puteti fi antrenati de cel mai rapid curent – lucru pe care cei mai multi incearca sa-l faca, in viata lor de zi cu zi. Versiunea lor despre “acum” este orice trebuie facut chiar acum. Pentru ei, momentul prezent contine o drama continua. Timpul inseamna actiune, cum se intampla la suprafata raului.

Intr-un sfarsit, cand sunt epuizati de aceasta cursa (sau simt ca o pierd), oamenii care se grabesc s-ar putea sa incetineasca si sunt surprinsi sa afle cat de greu e sa treci de la alergare, la un mers linistit. Insa, daca decideti: “Ok, o s-o tin tot asa”, viata va va aduce alte probleme – cum ar fi fixatiile, obsesiile, gandirea “circulara” si asa-numita depresie a alergatorilor de cursa lunga. Intr-un fel, toate acestea sunt tulburari asociate cu timpul.

Dr. Deepak Chopra – Cartea Secretelor

De la Diana Ciubotaru, psihologul din Iasi

Nu exista alt timp, in afara de acum

Al doisprezecelea secret

Nu exista alt timp, in afara de acum

imagesAu fost momente cand toata viata mea avea sens. Stiam exact cine sunt. Oamenii din viata mea se aflau acolo, fiecare cu un motiv. In mod clar, stiam ca motivul este iubirea –astfel ca, pentru moment, puteam sa rad de ideea absurda ca as avea dusmani, sau ca as fi un strain in aceasta lume.

Perfectiunea are un mod misterios de a se strecura inauntru si afara din timp. Imi imaginez ca sunt putini aceia care nu au simtit genul de clipa pe care tocmai ai descris-o, dar nu am intalnit nicio persoana care sa poata sa pastreze acea clipa. Insa oamenii vor asta cu disperare – si, adesea, aceasta foame le motiveaza viata spirituala. In traditia budista, exista o multime de exercitii dedicate mintii deplin constiente – o stare de constienta, in care poti fi constient de momentele perfecte. Sa speram ca toate vor deveni perfecte. Dar, ca sa fiti constienti, trebuie mai intai sa va surprindeti cand sunteti inconstienti – lucru extrem de dificil; la urma urmei, a fi inconstient poate fi definit ca a nu sti ca nu esti constient.

Toate aceste alunecusuri mi-au dat de furca, pana cand cineva mi-a spus: “E ca atunci cand esti fericit. Cand esti fericit, esti doar fericit. Nu trebuie sa te gandesti la asta. Si apoi vine o clipa cand spui cu voce tare: “Chiar ma simt fericit acum, iar fericirea incepe sa dispara. De fapt, poti sa risipesti vraja, doar gandind cuvintele: Sunt fericit acum.”

Acest exemplu mi-a explicat ce inseamna sa ai mintea complet constienta: inseamna sa surprinzi momentul prezent, fara cuvinte sau ganduri. Putine lucruri sunt mai usor de descris si mai greu de facut, decat asta. Piatra de incercare este timpul. Timpul e la fel de alunecos ca si acel moment binecuvantat,dinainte de a spune: “Acum sunt fericit”. Sa fi fost momentul acela cu adevarat trecator – sau este etern?

Multi dintre noi luam de buna afirmatia ca timpul zboara – adica, trece prea repede. Dar, de fapt, in starea de minte complet constienta, timpul nu trece deloc. Exista numai un singur moment de timp, care se reinnoieste mereu si mereu, cu o varietate infinita. Astfel, secretul in ceea ce priveste timpul este ca el exista doar asa cum ne gandim de obicei la el. Trecutul, prezentul si viitorul sunt doar niste cutii mentale, pentru lucrurile pe care vrem sa le tinem aproape sau departe de noi; spunand ca “timpul zboara”, conspiram ca sa impiedicam realitatea sa se apropie prea mult. Sa fie timpul un mit, pe care il folosim doar cand ne convine?

Dr. Deepak Chopra – Cartea Secretelor

De la Diana Ciubotaru, psihologul din Iasi

Drumul catre tine insuti

252694_149129008556430_1335146507_nSentimentul de a fi apreciat – sunt “ sunt o persoana apreciata” – este esential pentru sanatatea mintala si este o piatra de temelie pentru autodisciplina. Este un produs direct al iubirii parintesti. O astfel de convingere trebuie sa fie castigata din copilarie. Este extrem de dificil sa o dobandesti atunci cand esti adult. Reciproc, cand copiii au invatat prin iubirea parintilor lor sa se simta apreciati, este aproape imposibil ca vicisitudinile perioadei adulte sa le distruga spiritul.

Sentimentul de a fi apreciat este o piatra de temelie pentru autodiciplina, pentru ca atunci cand cineva se considera pe sine insusi valoros, acel cineva va avea grija de sine insusi in toate felurile pe care le considera necesare. Autodisciplina inseamna grija de sine. De exemplu – pentru ca discutam despre procesul amanarii satisfactiei, al programarii si ordonarii timpului – sa examinam chestiunea timpului. Daca ne simtim pe noi insine valorosi, atunci simtim ca si timpul nostru este valoros; si daca simtim ca timpul nostru este valoros, atunci vrem sa-l folosim cum se cuvine. Femeia analist financiar care isi amana treburile nu punea mare pret pe timpul ei. Daca ar fi pus, nu si-ar fi permis sa-si risipeasca cea mai mare parte din zi intr-un mod atat de nefericit si neproductiv. Faptul ca in copilarie fusese “inchiriata” in timpul vacantelor unor parinti adoptivi platiti, desi parintii ei puteau avea grija de ea cum se cuvinte, dar nu voiau, nu a ramas fara consecinte. Ei nu o apreciau. Nu voiau sa aiba grija de ea; prin  urmare, nu a mai avut grija de sine insasi. Nu a simtit ca merita sa se autodisciplineze. In ciuda faptului ca era o femeie inteligenta si competenta, ii lipsea cea mai elementara instruire in autodisciplina, pentru ca ii lipsea o evaluare realista a propriei valori si a valorii timpului ei. Atunci cand a putut sa-si dea seama ca timpul ei este valoros, a urmat in mod natural faptul ca a vrut sa-l organizeze, sa-l protejeze si sa-l foloseasca la maxim.

M. Scott Peck – Drumul catre tine insuti

De la Diana Ciubotaru, psihologul din Iasi

Poveste – Parinti si copii

bunicExista o poveste despre un om in varsta care muncise toata viata ca sa puna pe picioare o ferma ce-i intretinea familia. Batranul, care muncise multi ani cultivand pamantul si luptandu-se cu natura pentru a-si hrani si adaposti familia, a ajuns, intr-un moment in care a simtit ca era potrivit sa se retraga, sa stea pe veranda si sa contemple Universul. Fiul lui era puternic si capabil, si, avand o familie a lui, parea sa fie timpul ca el sa preia totul. Asa ca batranul i-a dat ferma fiului sau si s-a asezat intr-un scaun confortabil pe veranda, ca sa se bucure de anii ce-i raman dupa o viata de truda din greu. Fiul lui a fost la inceput mandru ca in sfarsit era stapan al propriei ferme. Dar pe masura ce lunile treceau, muncind pe camp, inactivitatea tatalui a inceput sa-i repugne. Tatal statea pe verdanda, leganand copiii pe genunchi, in timp ce el trebuia sa munceasca toata ziua. Resentimentul a aparut in mintea fiului si a inceput sa se uite la tatal lui ca la o alta gura de hranit. El s-a gandit: “Am nevasta si copiii de care sa am grija acum. Batranul nu intelege. Doar sta acolo. Nu conteaza ce-a fost inainte. Asta este o munca grea si as fi vrut sa nu trebuiasca sa am grija si de el.” Asa ca fiul a continuat sa sape si sa planteze, devenind din ce in ce mai furios, pana ce la vreme recoltei a inceput sa se gandeasca ca nu vrea sa imparta mancarea cu  “omul ala inutil de pe veranda”. O vroia pe toata pentru el si familia lui si s-a gandit: “Timpul lui s-a sfarsit. Nu mai trebuie sa fie prin preajma.” Asa ca fiul a construit o cutie mare de lemn din tek greu si, cand a fost gata, a pus cutia pe o roaba si a dus-o pe veranda si i-a spus hotarat tatalui sau: “Tata, vreau sa intri in cutie. Fa-o acum.” Tatal lui s-a inclinat si, fara un cuvant, a coborat de pe veranda si a intrat in cutie. Fiul a pus capacul masiv deasupra tatalui sau si a inchis balamalele din alama. Rostogolind cutia pe un deal, era chiar pe punctul de a o arunca in prapastia de dedesubt cand a auzit un ciocanit dinauntru. “Ce vrei?” a spus el artagos. Din cutie s-a auzit vocea blanda a tatalui lui: “Stii, inteleg. Daca vrei sa scapi de mine, e in regula. Crezi ca sunt doar un batran inutil. Dar daca vrei sa ma arunci de pe deal, scoate-ma din cutie si arunca-mi doar corpul. As pastra aceasta cutie, dac-as fi in locul tau. Cred ca copiii tai o vor folosi intr-o zi!”

Stephen Levine – Cine moare?

De la Diana Ciubotaru, psihologul din Iasi

Crearea realitatii-Crearea sanatatii

mind-blowing-554x260Trupul-minte uman este o parte a unui camp de inteligenta constient, ganditor. In fiecare secunda a existentei, expresia locala pe care o numim “trup-minte” schimba energie si informatie cu expresia nonlocala pe care o numim “univers”. Singura problema este ca noi facem acest lucru in mod inconstient. Un om obisnuit gandeste aproximativ saizeci de mii de ganduri pe zi. Acest fapt nu este deloc surprinzator. Ceea ce este putin tulburator este ca 95 de procente din gandurile pe care le avem astazi sunt identice cu gandurile de ieri. In fiecare zi, cream in mod inconstient aceleasi tipare de energie, care dau nastere aceleasi expresii fizice a trupului.

Imaginati-va ca, o data pe an, ati putea sa schimbati toate caramizile din care e construita o cladire, dar, din obisnuinta, sau pentru ca, pur si simplu, nu va vine o idee mai buna, ati tine cu dintii de conceptia ca nu exista decat un singur fel de a construi acea cladire. Prin urmare, ati aseza caramizile in aceleasi locuri, an dupa an, si ati obtine aceiasi constructie. Ei bine, daca aveti impresia ca trupul slabeste cu timpul, ca imbatraneste sau se poate imbolnavi, aceasta credinta va fi transpusa in tiparele de energie corespunzatoare.

Fiecare interpretare pe care o facem, in orice moment, are un efect asupra tiparelor de energie ale trupului. Dar putem sa schimbam aceste tipare, fiindca noi suntem cei care le-am creat de la inceput. Avem puterea de a face alegeri. Dar majoritatea oamenilor sunt victime ale gandirii societatii, se afla sub hipnoza conditionarii sociale. Simturile noastre proceseaza mai putin de o miliardime dintre stimuli ce ne stau la dispozitie, iar conditionarea sociala accentueaza lucrurile pe care noi le credem posibile si le elimina pe acelea pe care nu le credem posibile. Trebuie sa ne trezim si sa depasim aceasta hipnoza; trebuie sa depasim conditionarea sociala, la un nivel mai profund. Cum putem face asta? Observand intregul proces si devenind constienti de el. Atunci ne dam seama ca exista mai multe variante.

Deepak Chopra – Putere, libertate si gratie divina

De la Diana Ciubotaru, psihologul din Iasi

%d blogeri au apreciat asta: