Un corp sanatos se mentine cu o minte deschisa si un spirit liber..

Posts tagged ‘remarcabil’

Roluri, masti….

transplant-de-caracterLectia esentiala in cadrul artei de a trai pe care fiecare dintre noi se afla aici ca sa o invete este aceea de a face orice se cere de la voi sa faceti in fiecare situatie, fara ca sarcina sa se transforme intr-un rol cu care va identificati. Capatati cea mai mare putere in tot ceea ce faceti daca tot ce intreprindeti are ca scop actiunea in sine si nu constituie un mijoc pentru a va proteja sau amplifica identitatea oferita de rol sau pentru a va conforma acesteia. Fiecare rol reprezinta un sentiment de sine fictiv, iar prin acesta totul devine personalizat si, in consecinta, corrupt si deformat de “micul eu”fabricat de minte si  se intampla sa-l joace. Majoritatea oamenilor care se afla in poyitii privilegiate in aceasta lume, asa cum sunt politicienii, personalitatile de la televizor, liderii din sfera afacerilor si cei religiosi sunt complet identificati cu rolul lor, cu putine exceptii notabile. Pot fi considerate VIP-uri, dar nu sunt de fapt altceva decat jucatori inconstienti in jocul egoului, un joc ce pare atat de important, dar care, in ultima instant, este lipsit de un scop real. Este, dupa cum spune Shakespeare, “un basm de furii si de nerozie/ baznit de-un prost si far’de nicio noima”. In mod uimitor, Shakespeare a ajuns la aceasta concluzie fara ajutorul televizorului. Daca drama egocentrista de pe pamant are vreun scop, acesta este unul indirect: creeaza tot mai multa si mai multa suferinta pe planeta, iar suferinta, desi in cea mai mare masura creata de ego, duce in final la distrugerea egoului. Este focul in care egoul se arde singur in totalitate.

Intr-o lume de personalitati ce interpreteaza roluri, acei cativa oameni care nu proiecteaza o imagine fabricata de minte – si exista cativa chiar si la televizor, in mass-media si in lumea afacerilor – ci functioneaza din nucleul mai adanc al Fiintei lor, aceia care nu incearca sa para mai mult decat sunt, ci pur si simplu ei insisi, se disting ca oameni remarcabili si sunt singurii care aduc intr-adevar o schimbare in lumea aceasta. Ei sunt cei care aduc noua constiinta. Orice fac ei primeste forta, deoarece actiune lor este conforma cu scopul intregului. Influenta lor trece mult dincolo de ceea ce fac, de functia lor. Simpla lor prezenta – curata, naturala, fara pretentii – are un efect transformator asupra oricui vine in contact cu ei.

Cand nu mai jucati roluri inseamna ca nu mai exista sine (ego) in ceea ce faceti. Nu exista un plan secundar: protejarea sau consolidarea sinelui. Drept rezultat, actiunile au mai multa putere. Atentia voastra este total indreptata asupra situatiei. Deveniti una cu ea. Nu incercati sa fiti cineva anume. Beneficiati de cea mai mare putere, de cea mai mare eficienta atunci cand sunteti complet voi insiva. Acesta este inca un rol. Se numeste: “eu cel natural, spontan”. De indata ce incercati sa fiti intr-un fel sau intr-altul, interpretati un rol. “Fii tu insuti si atat” este un sfat bun desi ar putea induce si in eroare. Mintea va interveni spunand: “Ia sa vedem, cum as putea fi eu insumi?” Apoi mintea va elabora o strategie referitoare la: “Cum sa fiu eu insumi.” Un alt rol. “Cum pot fi eu insumi?” este, de fapt, o intrebare gresita. Ea implica faptul ca trebuie sa faci ceva pentru a fi tu insuti. Dar “cum” nu-si are locul aici, deoarece voi sunteti deja voi insiva. Doar incetati sa atasati tot felul de lucruri care nu sunt necesare la ceea ce sunteti deja. “Dar nu stiu cine sunt. Nu stiu ce insemna sa fiu eu insumi.” Daca puteti fi complet in largul vostru cu faptul ca nu stiti cine sunteti, atunci ceea ce ramane este ceea ce sunteti – Fiinta din spatele formei umane, un camp al potentialitatii pure si nu ceva deja definit.

Incetati sa va mai definiti – fata de  voi insiva si fata de ceilalti. Nu veti muri. Veti reveni la viata. Si nu va preocupati de felul in care va definesc ceilalti. Atunci cand va definesc se limiteaza pe ei insisi, asa ca e problema lor. Ori de cate ori interactionati cu oamenii, nu fiti acolo in primul rand ca o functie sau ca un rol, ci ca un camp de Prezenta constienta.

De ce joaca egoul roluri? Din cauza unei supozitii neverificate, a unei erori fundamentale, a unui gand inconstient. Gandul suna astfel: nu sunt suficient. Lui ii urmeaza si alte ganduri inconstiente: trebuie sa joc un rol ca sa obtin ceea ce imi trebuie pentru a fi in intregime eu insumi; trebuie sa obtin mai mult ca sa pot fi mai mult. Dar nu puteti fi mai mult decat sunteti, deoarece dedesubtul formei fizice si psihologice sunteti una cu Viata insasi, una cu Fiinta. La nivel de forma, sunteti si veti fi totdeauna inferiori unora, superiori altora. In esenta, nu sunteti nici inferiori, nici superiori nimanui. Adevaratul respect de sine si adevarata smerenie se naste din aceasta intelegere. Din perspective egoului, respectul de sine si umilinta sunt contradictorii. In realitate, ele sunt unul si acelasi lucru.

Eckhart Tolle – Un pamant nou

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Prezentul e in afara timpului

598605_452004484835498_1746619164_nCei cu care am discutat stiau ca si altii inaintea lor se vindecasera singuri, asa ca erau incredintati ca si ei puteau face asa ceva, nelasandu-si insa vindecarea la voia intamplarii. Speranta si dorinta nu sunt suficiente. Sa stii doar ce ai de facut nu este de ajuns. Insanatosirea obliga aceste persoane sa se regandeasca tot timpul si sa creeze mereu si in mod deliberat rezultatele dorite. Fiecare trebuie sa atinga un nivel de hotarare absolut ferma, de vointa neabatuta, de pasiune interioara si de concentrare deplina, sau, in cuvintele lui Dean: „Tot ce ai de facut e sa te hotarasti!”

O astfel de abordare necesita un mare efort. Pentru toti cei implicati, primul pas a fost decizia de a transforma acest proces in cel mai important lucru din viata, ceea ce a insemnat iesirea din rutina, eliberarea de obisnuinte, de activitatile sociale statornicite, de privitul la televizor si asa mai departe. Daca si-ar fi pastrat obisnuintele, ar fi fost in continuare aceleasi persoane in care se cuibarise boala. Ca sa se schimbe, ca sa nu mai fie cei dinainte, nu mai puteau proceda la fel.

In schimb, acesti razvratiti se asezau in fiecare zi si incepeau sa se reinventeze, lucru mai important pentru ei decat orice altceva, dedicandu-i fiecare clipa de timp liber. Toti exersau cum sa-si observe obiectiv gandurile deja consacrate, cu care se familiarizasera. Refuzau sa-si ocupe mintea cu altceva decat cu ceea ce doreau. Lucru care poate parea destul de usor de facut cand te confrunti cu o problema grava de sanatate. „La urma urmei, viata mea e in mainile mele.” dar nu suferim cu totii de cate ceva – fizic, emotional sau sufleteste -, care ne afecteaza calitatea vietii? Oare suferintele acestea nu merita sa ne concentram atent atentia asupra lor?

Sigur ca oamenii despre care vorbesc au fost nevoiti sa infrunte convingerile inguste, sa-si invinga indoiala de sine si teama. Au fost nevoiti sa-si nege atat vocea interioara cotidiana, cat si vocile celor din afara, mai ales cand ii indemnau sa-si faca griji si sa se concentreze asupra rezultatelor clinice prognosticate pentru boala de care sufereau.

Aproape toti spuneau ca acest nivel de constiinta nu e usor de atins. Inainte nu-si dadusera niciodata seama cata palavrageala e intr-o minte neantrenata. La inceput s-au intrebat ce s-ar fi intamplat daca ar fi revenit la vechile tipare de gandire. Vor avea oare puterea sa nu se lase atrasi de vechile obisnuinte? Vor fi in stare sa-si constientizeze tot timpul gandurile? Exersand insa, au descoperit ca, ori de cate ori se intorceau la vechiul sine, isi dadeau imediat seama de scapare si puteau stopa programul care le fusese obicei. Cu cat exersau mai mult concentrarea asupra propriilor ganduri, cu atat se usura procesul si cu atat erau mai increzatori in propriul viitor. Impacati si calmi, alinati de o senzatie de limpezire, noul sine capata forma.

Interesant este faptul ca toti subiectii mi-au relatat ca traisera un fenomen care devenise parte integranta din noua lor viata. In perioadele prelungite de introspectie si reflectie asupra reinventarii de sine, devenisera atat de implicati in concentrarea asupra prezentului si a propriului scop, incat li s-a intamplat ceva remarcabil: au pierdut complet notiunea propriului corp, de timp si spatiu – , simtind ca nimic altceva in afara propriilor ganduri nu mai era real.

Dati-mi voie sa formulez din urmatoarea perspectiva: in mod obisnuit, constientizam trei lucruri:

  • Intai de toate, suntem constienti ca existam intr-un corp. Creierul nostru primeste feedback despre ce se intampla in interiorul corpului si despre stimulii primiti din mediul inconjurator, noi descriind cele simtite de corp sub forma de senzatii fizice.
  • In al doilea rand, suntem constienti de mediu. Spatiul din jur este legatura noastra cu realitatea exterioara; suntem atenti la obiectele, oamenii si locurile din jur.
  • In sfarsit, simtim trecerea timpului; ne organizam viata in cadrul conceptului de timp.

Cu toate acestea insa, atunci cand se concentreaza in interior, prin autocontemplare, cand exerseaza mental noi posibilitati de a deveni altcineva, oamenii sunt in stare sa se confunde atat de adanc in propriile ganduri, incat, cateodata, atentia li se detaseaza complet de corp si de cele din jur, care par a se topi sau disparea. Dispare chiar si conceptul de timp, desi asta nu inseamna ca nu se gandesc la timp, dar, cand deschid ochii dupa astfel de perioade, li se pare ca n-a trecut mai mult de un minut sau doua, ca sa descopere ca, de fapt, s-au scurs ore intregi. In astfel de momente, suntem eliberati de griji si durere. Ne disociem de senzatii si de orice factor de mediu. Ne putem adanci atat de tare in procesul de creator, incat uitam de noi insine.

Cand apare un astfel de fenomen, persoana respectiva nu constientizeaza nimic altceva decat propriile ganduri. Cu alte cuvinte, singurul lucru real din punctul sau de vedere, este faptul ca e constienta de gandurile ei. Aproape toti au afirmat acelasi lucru si cam in aceleasi cuvinte: „Mintea imi era in alta parte”, spunea unul din ei, „unde nu era nimic sa ma distraga, nu exista timp, eram lipsit de corp, nu exista nici un lucru – nimic in afara de gandurile mele.” Deveneau efectiv netrupesti, nemateriali, extratemporali; isi pierdusera orice asociere prezenta cu fiintarea, „eul” sau „sinele”, si deveneau nimeni.

Asa cum aveam sa aflu ulterior, aceasta stare le permitea sa inceapa procesul transformarii in exact ce-si imaginau. Prin lobul sau frontal, creierul uman are capacitatea de a reduce la tacere stimulii transmisi de corp sau de mediu precum si senzatia scurgerii timpului. Cele mai recente cercetari din tehnologia imagisticii cerebrale functionale au dovedit ca, in conditii de reala concentrare, circuitele cerebrale asociate cu timpul, spatiul si senzatiile / miscarile / perceptiile senzoriale ale corpului se domolesc literalmente. Ca fiinte umane, avem privilegiul sa ne facem gandurile mai reale decat orice altceva, in astfel de situatii creierul inregistrand impresiile in cutele profunde al propriului tesut. Aceasta pricepere ne permite sa incepem reconfigurarea circuitelor cerebrale si sa pornim procesul de schimbare a vietii.

Antreneaza-ti creierul – Joe Dispenza

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

%d blogeri au apreciat asta: