Un corp sanatos se mentine cu o minte deschisa si un spirit liber..

Posts tagged ‘rau’

De ce repetam aceleasi greseli? Cum iesim din buclele vicioase?

greseli......

In termenii Sinelui nu exista greseli. Exista doar dorinta de a experimenta o situatie si de a invata din ea. De a o arhiva in minte sub forma intelepciunii, dupa ce ai gustat emotia adiacenta ei.

Daca e sa repetam fraza in termenii Sinelui: „De ce repetam in viata aceleasi experiente?” atunci raspundem:”Deoarece nu ne-am desprins de emotia care o genereaza si nu am arhivat experienta ca fiind inteleasa”.

Mecanismul este acesta: Cand treci printr-o experienta intensa (indiferent de valenta ei: pozitiva sau negativa)  primul lucru cu care iei contact este chiar acest ocean de emotii, trairi, senzatii. Mintea este inundata de acest ocean si nu prea poti reflecta imediat asupra experientei traite, doar esti in ea (de exemplu te-ai certat cu partenerul, va aruncati vorbe grele, unul dintre voi pleaca din casa, lipseste toata noaptea. Dimineata va priviti obositi si nu mai continuati nimic. Mintea e plina de durerea noptii. Nici nu stiti cum sa va impacati.) Dupa cateva zile, mintea se deconecteaza de emotii si incepi sa te intrebi: „Oare ce am vrut, de fapt, cand am inceput discutia?” Acest „De fapt” te mentine in pozitia observatorului, un loc neutru emotional, care te ajuta sa intelegi „dansul celor doi” in conflict, sau jocul tip „ping-pong” al replicilor. Intelegi ca te-ai certat si pe marginea tuturor conflictelor de luna trecuta pe care nu le-ati incheiat cu o concluzie concreta, si mai intelegi ca ai fi putut sa te opresti oricand daca nu te-ai fi gandit ca celalalt trebuie sa faca primul asta. Nu ai vrut sa fii tu primul care se opreste si, ca atare, ai participat la „dans” pana la final. Acum, din afara, pare vizibila responsabilitatea ta si INTELEGI ca nu puteai avea o alta experienta cata vreme ai decis sa actionezi in felul in care ai facut-o atunci. Ei bine, acest moment de INTELEG este primul pas in Resetare.

Daca nu ajungem la aceasta intelegere, ne vom angaja mereu in aceste comportamente care nu ne servesc, nici nu ne ajuta sa evoluam, si vom experimenta in mod repetat, aceeasi dezamagire, durere, suferinta. In plus, mintea noastra consolideaza un shortcut, sau o scurtatura pentru acea topica si, in timp, va fi nevoie doar de o mica scanteie pentru a face sa escaladeze intreg conflictul, inclusiv cel din trecut.

La o scara mai larga – deja nu mai vorbim de clasicul conflict mental si putem vorbi de marele esec in viata. Acest „mare esec” este, de fapt, esecul mintii de a accepta ca este posibil succesul pentru tine. Oamenii nu au numai frica de esec ci si frica de succes. Frica de a reusi – asta ar insemna sa renunte la obiceiul lor de a-si plange de mila, de a se considera in secret nedreptatiti, sau sa renunte la obiceiul de a se lasa compatimiti de ceilalti si salvati de eroul lor preferat. Unii oameni nu ies din bucle, pentru ca, pur si simplu, au gasit cateva persoane cu care construiesc zilnic bucla, prefacandu-se ca nu pot sa se opreasca.

Ca o scurta sinteza – blocajul constant in situatii neplacute de viata se datoreaza in primul rand mintii care se autosaboteaza prin programul fricii de esec (de ce ti-e frica nu scapi) sau de succes (daca am succes va trebui sa ma schimb).

In al doilea rand, datorita sistemului in care traiesti, care mentine nonschimbarea ta prin mai multi actori care participa la jocul tau: mereu va fi cineva care se va bucura de esecul tau, sau te va salva de la el, cineva care ofera solutii si altii care sa se planga de tine……si lista continua.

Si in al treilea rand, datorita faptului ca nu esti obisnuit sa te pui in pozitia de Observator sau martor al vietii tale, si atunci nu poti incheia bucla spunand: Da, acum inteleg, chiar cred ca tot raul a fost spre binele meu. Si ceea ce am judecat atunci intr-un fel, acum imi apare intr-o noua perspectiva. Acum inteleg de ce am ales in acel fel atunci, si acum fac alte alegeri in viata mea. ACUM, prin ce am invatat, stiu ca pot face alte alegeri.

Cum te ajuta Sinele in aceasta ecuatie? Prin faptul ca faci o pauza din tot caruselul vietii, te asezi alaturi observind cu atentie si fara sa judeci, intreaga scena, dintr-o perspectiva mai larga, ca si cum ti-ai vedea orasul in harta intregii tari. Prin faptul ca, observand suficient de mult timp, castigi o stare de claritate mentala prin care intelegi si perspectiva celuilalt fara sa te mai simti amenintat de ea. Si, nu in ultimul rand, prin pacea cu care accepti solutiile care iti vin dintr-o data in minte, de parca au fost dintotdeauna acolo. Aceasta este experimentarea alinierii Sine-Minte.

Autor, Diana Ciubotaru, Psihologul din Iasi

Anunțuri

Percepeti fara sa numiti

percepeti fara sa numitiMajoritatea oamenilor sunt constienti doar la un nivel periferic de lumea care-i inconjoara, mai ales daca isi duc existenta intre lucruri familiare. Cea mai mare parte a atentiei le este absorbita de vocea din minte. Unii dintre oameni se simt mai vii cand calatoresc si viziteaza locuri necunoscute sau tari straine, caci atunci perceptia senzoriala – experienta – ia in stapanire o parte mai mare a constiintei decat o face gandirea, iar ei devin mai prezenti. Altii insa raman complet posedati de vocea din minte chiar si in astfel de imprejurari. Perceptiile si experientele lor sunt deformate de judecati pe care le emit imediat. In realitate n-au plecat nicaieri. Doar corpul lor calatoreste, in timp ce ei raman acolo unde au fost intotdeauna: in mintea lor.

Aceasta este realitatea celor mai multi oameni: de indata ce percep un lucru ii si dau nume, il interpreteaza, il compara cu altceva, simt fata de el placere, sau neplacere, sau sinele lor fantomatic, eul, il eticheteza drept bun sau rau. Sunt prizonierii formelor mentale, ai constiintei obiectelor.

Trezirea in plan spiritual nu se va produce pana cand obiceiul de a denumi toate lucrurile in mod inconstient si necontrolat nu inceteaza sau macar pana cand nu deveniti constienti de el, fiind astfel capabili sa-l observati in derulare. Prin aceste proces constant de aplicare a unor denumiri egoul ramane neclintit, sub forma mintii neobservate. Atunci cand procesul inceteaza sau macar cand deveniti constienti de el, apare spatiul interior iar voi nu mai sunteti posedati de minte.

Alegeti un obiect care va este la indemana – un stilou, un scaun, o ceasca, o planta – si cercetati-l cu privirea, adica priviti-l cu mare interes, aproape curiosi. Eviatati orice obiecte pe care le asociati aproape inevitabil cu ceva personal si care va amintesc de trecut, de exemplu va amintesc de unde le-ati cumparat, de persoana care vi le-a dat si asa mai departe. Evitati si orice poarta un inscris, cum ar fi o carte sau o sticla, caci v-ar stimula gandirea. Fara sa va fortati, relaxati dar vigilenti,  indreptati-va toata atentia catre obiectul respectiv, studiati-i fiecare detaliu. Daca apar ganduri nu cooperati cu ele. Nu gandurile va intereseaza, ci actul perceptiei. Puteti percepe fara interferenta gandirii? Puteti privi fara ca vocea din minte sa comenteze, sa traga concluzii, sa compare sau sa incerce sa-si imagineze ceva? Dupa vreo doua minute lasati-va privirea sa rataceasca prin incapere sau oriunde va aflati, atentia voastra luminand fiecare lucru asupra caruia staruie.

Ascultati apoi orice sunete se fac auzite. Ascultati-le in acelasi mod in care ati privit lucrurile din jur. Pot fi sunete naturale – apa, vant, pasari – sau pot fi produse de om. Unele ar putea fi placute, altele nu. Insa voi nu faceti diferenta intre bune sau rele. Permiteti fiecarui sunet sa fie asa cum este el, fara sa interpretati. Si de data aceasta cheia o reprezinta atentia relaxata, dar vigilenta.

Privind si ascultand in acest fel s-ar putea sa deveniti constienti de un sentiment de calm, un sentiment subtil si o liniste in fundal. Altii il numesc pace. Cand constiinta nu mai este total absorbita de gandire, o parte a ei ramane in starea de forma, neconditionata, originara. Acesta este spatiul interior.

Cel mai mare impediment in descoperirea spatiului interior, cel mai mare impediment in aflarea experimentatorului il constituie faptul de a deveni atat de subjugati de experienta, incat sa va pierdeti in ea. Atunci, constiinta se pierde in propriul sau vis. Fiecare gand, emotie si experienta pune stapanire pe voi intr-o asemenea masura, incat sunteti de fapt intr-o stare de vis. Aceasta este starea normala a umanitatii de mii de ani.

Deveniti constienti de respiratia voastra. Observati senzatia pe care o produce suflul. Simtiti aerul intrand si iesind din corp. Observati cum se dilata si se contracta usor pieptul si abdomenul in timpul inspiratiei, respectiv al expiratiei. O singura respiratie constienta este suficienta pentru a crea un spatiu acolo unde inainte era o succesiune neintrerupta de ganduri. O singura respiratie constienta (doua sau trei sunt chiar mai bune), efectuata de mai multe ori pe zi, reprezinta un mod excelent de a aduce spatiu in viata voastra. Chiar daca ati medita asupra respiratiei timp de doua ore sau mai mult – asa cum fac unii oameni – doar de o singura respiratie trebuie sa fiti constienti si doar de o singura respiratie puteti fi constienti. Restul este amintire sau anticipare, adica gandire. Respiratie nu este ceva ce faceti voi, ci ceva ce se intampla si ai carei martori deveniti voi. Respiratia se intampla de la sine. Inteligenta din interiorul corpului este cea care face aceasta. Tot ce aveti voi de facut este sa urmariti cum se intampla. Nu este implicat nici un efort si nicio incordare. Observati, de asemenea, intervalul scurt in care respiratia inceteaza, in special momentul de nemiscare de la sfarsitul expiratiei, inainte de urmatoarea respiratie.

Respiratia multor oameni este nefiresc de superficiala. Cu cat deveniti mai constienti de respiratie, cu atat se restabileste profunzimea ei naturala.

Faptul ca respiratia nu are forma este unul din motivele pentru care constientizarea respiratiei reprezinta o modalitate extrem de eficienta de a aduce spatiu in viata voastra, de a genera constiinta. Ea reprezinta un excelent obiect de meditatie tocmai pentru ca nu este un obiect, nu are forma. Un alt motiv il reprezinta faptul ca respiratia este unul dintre cele mai subtile si aparent nesemnificative fenomene, lucrul „cel mai mic” care conform celor spuse de Nietzsche, da nastere „celei mai mari fericiri”. Ca practicati sau nu constientizarea respiratiei ca pe o meditatie formala propriu-zisa depinde de voi. Dar meditatia formala nu inlocuieste aducerea constiintei spatiului in viata voastra de fiecare zi.

Constientizarea respiratiei va obliga sa traiti in momentul prezent – cheia transformarii interioare. Cand sunteti constienti de respiratie, sunteti complet prezenti. Veti putea observa ca nu puteti gandi si fi constienti de respiratie. Respiratia constienta face ca mintea sa se opreasca. Dar departe de a fi in transa sau pe jumatate adormiti, sunteti pe deplin treji si foarte atenti. Nu cadeti sub nivelul gandirii, ci va ridicati deasupra lui. Iar daca priviti mai indeaproape, veti vedea acele doua lucuri – a trai deplin in momentul prezent si a inceta sa ganditi fara sa va pierdeti starea constienta – sunt de fapt unul si acelasi: aparitia constiintei spatiului.

Eckhart Tolle – Un pamant nou

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Povestea seninatatii

povestea seninatatiiO straveche poveste sufita ne spune ca intr-un tinut din Orientul Mijlociu traia candva un rege care vesnic oscila intre fericire si deznadejde. Cel mai neinsemnat lucru ii provoca suparare mare sau reactii extreme, iar fericirea se transforma repede in dezamagire si disperare. A venit si timpul cand regele s-a simtit obosit de el insusi si de viata lui si a inceput sa caute o cale de iesire. A trimis dupa un intelept care traia in regatul lui si care avea renumele de a fi iluminat. Cand inteleptul a sosit, regele i-a spus: „Vreau sa fiu asemenea tie. Imi poti da ceva care sa-mi ofere echilibru, seninatate si intelepciune? Iti voi plati cat imi vei cere.”

Inteleptul a raspuns: „ Cred ca ti-as putea fi de ajutor. Dar pretul este atat de mare incat tot regatul nu ti-ar ajunge ca sa-l platesti. De aceea iti voi da remediul in chip de cadou, daca ii vei acorda respectul cuvenit.” Regele l-a asigurat de acest lucru iar omul a plecat.

Cateva saptamani mai tarziu s-a intors si i-a inmanat regelui o cutie ornamentata si incrustata cu jad. Regele a deschis cutia si a gasit inauntru un inel de aur, simplu, pe care erau scrise niste litere. Regele a citit: Si aceasta va trece. „Care este semnificatia?”, a intrebat regele. Inteleptul i-a spus: „Poarta mereu inelul acesta. Indiferent ce se intampla, inainte sa etichetezi cuvintele bun sau rau, atinge acest inel si citeste ceea ce este scris. In felul acesta vei fi mereu in pace.”

Cuvintele inscrise pe inel nu spun ca n-ar trebui sa va bucurati de ceea ce este bun in viata, dar nici nu au doar rolul de a oferi mangaiere in suferinta. Scopul lor este mai profund: acela de a va face constienti de efemeritatea fiecarei situatii, efemeritate datorata faptului ca orice forma, fie ea rea sau buna, este trecatoare. Cand deveniti constienti de faptul ca toate formele sunt trecatoare, atasamentul vostru fata de ele scade, iar voi incetati, intr-o anumita masura, sa va mai identificati cu ele. A fi detasat nu inseamna ca nu va mai puteti bucura de ceea ce are lumea bun de oferit. De fapt, va veti bucura chiar mai mult. Odata ce vedeti si acceptati ca toate lucrurile sunt trecatoare si inevitabil supuse schimbarii, va puteti bucura de placerile lumii atat cat dureaza ele, fara teama ca le pierdeti, fara nelinistea legata de viitor. Cand sunteti detasati, va situati pe o pozitie avantajoasa, de unde priviti elementele vietii voastre fara a mai fi captivii lor. Deveniti asemenea unui astronaut care vede planeta Pamant inconjurata de vastitatea spatiului si realizeaza un adevar paradoxal: pamantul este pretios, dar in acelasi timp insignifiant. Admitand ca Si aceasta va trece deveniti detasati, iar impreuna cu detasarea apare si o alta dimensiune in viata voastra – spatiul interior. Detasarea, alaturi de lipsa judecarii si a rezistentei interioare va ofera accesul la dimensiunea respectiva.

Eckhart Tolle – Un Pamant Nou

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

A trai in prezent

The-Passage-of-Time-4d31871c335dc_hiresA trai in prezent inseamna sa renunti la valiza, nu s-o mai cari cu tine. Dar cum se face asta? In realitatea unica, singura ora de pe ceas este acum. Pentru a lasa trecutul deoparte, trucul e sa aflam cum sa traim in acum, ca si cum acesta ar fi vesnic. Fotonii se deplaseaza in timpul Planck, care corespunde vitezei luminii, iar galaxiile se dezvolta in miliarde de ani. Astfel, daca timpul este un rau, trebuie sa fie unul foarte adanc si suficient de larg, incat sa contina si cea mai mica farama de timp – dar si infinitatea atemporalitatii. Asta inseamna ca “acum” este mai complex decat pare. Oare suntem in acum, atunci cand suntem mai activi si mai energici, sau atunci cand suntem intr-o stare de liniste? Sa ne uitam putin la un rau. La suprafata, curentul este rapid si agitat. La adancime medie, cursul se incetineste, spre la fund abia daca se simte vreo miscare, iar cand atingi piatra de jos, totul e nemiscat. Mintea este capabila sa actioneze pe toate nivelurile raului. Puteti fi antrenati de cel mai rapid curent – lucru pe care cei mai multi incearca sa-l faca, in viata lor de zi cu zi. Versiunea lor despre “acum” este orice trebuie facut chiar acum. Pentru ei, momentul prezent contine o drama continua. Timpul inseamna actiune, cum se intampla la suprafata raului.

Intr-un sfarsit, cand sunt epuizati de aceasta cursa (sau simt ca o pierd), oamenii care se grabesc s-ar putea sa incetineasca si sunt surprinsi sa afle cat de greu e sa treci de la alergare, la un mers linistit. Insa, daca decideti: “Ok, o s-o tin tot asa”, viata va va aduce alte probleme – cum ar fi fixatiile, obsesiile, gandirea “circulara” si asa-numita depresie a alergatorilor de cursa lunga. Intr-un fel, toate acestea sunt tulburari asociate cu timpul.

Dr. Deepak Chopra – Cartea Secretelor

De la Diana Ciubotaru, psihologul din Iasi

Raul nu este dusmanul tau

binele-si-raul2Cel mai crunt esec al spiritualitatii apare in fata raului.Oamenii idealisti si iubitori, care nu i-ar face rau niciodata altcuiva, se trezesc atrasi in razboi. Credintele care propovaduiesc existenta unui Dumnezeu unic conduc campanii pentru a-i omori pe necredinciosi. Religiile iubirii involueaza, ajungand la atitudini de ura fata de eretici si fata de aceia care ameninta credinta. Chiar daca tu crezi ca esti posesorul adevarului suprem, nu exista nicio garantie ca vei scapa de rau. In numele religiei au avut loc mai multe violente, decat pentru orice alt motiv. De aici si amarul aforism: Dumnezeu a lasat adevarul, iar Diavolul a spus:”Lasa-ma pe mine sa-l organizez..”

Mai exista si esecul, mai subtil, al pasivitatii – sa stai deoparte si sa lasi raul sa-si faca de cap. Poate ca asta reflecta o credinta secreta- aceea ca, la urma urmei, raul este mai puternic decat binele. Una dintre personalitatile cele mai spiritualizate ale secolului al douazecilea a fost intreabata cum ar trebui sa reactioneze Anglia, la amenintarea nazismului. El a raspuns:

“Vreau sa luptati impotriva nazismului, fara arme. As vrea sa puneti deoparte armele pe care le aveti, convinsi ca sunt inutile pentru a va salva – pe voi sau omenirea. Ii veti invita pe Herr Hitler si pe Signor Mussolini sa ia ce vor din tarile pe care le numiti ale voastre. Lasati-i sa puna stapanire pe frumoasa voastra insula, pe multele si minunatele voastre cladiri. O sa dati toate acestea, dar nu le veti da sufletele si mintile voastre.”

Autorul acestui pasaj a fost Mahatma Gandhi; nu mai e nevoie sa spunem ca “scrisoarea sa deschisa” catre englezi a fost primita cu o atitudine de soc si indignare. Cu toate acestea, Ghandi respecta principiul Ahimsa – principiul non – violentei. El a folosit cu succes violeta pasiva, pentru a-i convinge pe britanici sa-i acorde Indiei libertatea; astfel, prin refuzul de a merge la razboi impotriva lui Hitler – pozitie pe care a adoptat-o de-a lungul celui de-al doilea razboi mondial – Ghandi isi respecta credintele sale spirituale. Oare ar fi functionat Ahimsa, cu adevarat, ca sa-l convinga pe Hitler – un om care a declarat ca “razboiul este tatal tuturor lucrurilor?” Nu vom sti niciodata. Cu siguranta ca pasivitatea in sine are un aspect intunecat. Biserica Catolica marcheaza anii in care a permis uciderea a milioane de evrei, in timpul nazismului – pana acolo, incat evreii italieni au fost adunati chiar sub ferestrele Vaticanului – ca pe una dintre cele mai intunecate perioade ale sale.

Astfel ca, haideti sa recunoastem ca spiritualitatea deja a esuat de nenumarate ori, in ceea ce priveste abordare raului. Indepartandu-se de invataturile care nu au facut decat sa-i permita raului sa se propage si sa se intinda, realitatea unica deschide o noua cale- pentru ca, daca exista o singura realitate, atunci raul nu are nicio putere speciala si nicio existenta separata. Nu exista niciun Satan cosmic, care sa fie rivalul lui Dumnezeu – si pana si razboiul intre bine si rau este doar o iluzie, nascuta din dualitate.

La urma urmei, atat raul, cat si binele sunt forme pe care constiinta poate alege sa le adopte. In acest sens, raul nu este diferit de bun. Similaritatea lor ne duce inapoi, la sursa. Dintre doi copii nascuti in aceeasi zi, dupa ce au crescut, unul poate sa faca rau iar altul bine, dar ca bebelusi, nici unul dintre ei nu a fost creat sa fie rau. Potentialul pentru corect si gresit exista in constiinta lor si, pe masura ce copiii cresc, constiinta lor va fi modelata de multe forte.

Aceste forte sunt atat de complexe, incat a eticheta pe cineva ca fiind cu totul rau, nu are niciun sens. Dati-mi voie sa enumar fortele care modeleaza orice copil  nou-nascut:

–          Indrumarea sau absenta indrumarii parintesti

–          Prezenta sau absenta iubirii

–          Contextul intregii familii

–          Presiunea la scoala si presiunea sociala, in viata

–          Tendintele si reactiile personale

–          Credintele doctrinare si invaturile religioase

–          Karma

–          Cursul istoriei

–          Modelele

–          Constiinta colectiva

–          Atractia fata de mituri, eroi si idealuri

Fiecare dintre fortele enumerate mai sus va influenteaza alegerile si, fara sa va dati seama, va imping sa actionati. Pentru ca realitatea este coplesita de toate aceste influente, la fel este si raul. E nevoie de toate aceste forte, pentru ca binele si raul sa apara. Daca eroul vostru din copilarie a fost Stalin, nu veti percepe lumea la fel ca atunci caand eroul vostru ar fi fost Ioana D`Arc. Daca sunteti protestant, viata voastra pe vremea persecutiei hughenote nu ar fi fost aceeasi ca cea de la periferiile americane de astazi. Ganditi-va la o persoana, ca si cum ar fi o cladire cu sute de circuite electrice, care ii transmit nenumarate mesaje si alimenteaza si o armata de proiecte diferite. Uitandu-va la cladire, o vedeti ca pe un singur lucru, ca pe un singur obiect care se afla acolo. Insa viata ei launtrica depinde de sutele de semnale care intra in ea. La fel se intampla si cu viata voastra.

In si de la sine, niciuna dintre fortele care ne alimenteaza nu este rea. Insa, prins in aceasta varietate de influente, fiecare om face alegeri. Eu cred ca orice inclinatie catre rau se reduce la o alegere facuta in constiinta. Iar, atunci cand au fost facute, aceste alegeri au parut bune. Acesta este paradoxul esential din spatele actiunilor rele, pentru ca oamenii care fac rau – cu rare exceptii – pot sa-si identifice motivele in deciziile pe care le-au considerat a fi cele mai bune in situatiile date. Spre exemplu, copiii care sunt maltratati sfarsesc adesea ca adulti care isi maltrateaza proprii copii. Ai crede ca, fiind victime ale violentei in familie, ei vor fi  ultimii care sa recurga la asta. Insa in mintea lor nu sunt disponibile alte optiuni nonviolente. Intrucat abuzul actioneaza asupra mintii lor, inca din copilarie, este atat de puternic, incat umbreste libertatea de a alege.

Oamenii care se afla in diferite stari de constienta, nu vor avea aceeasi definitie pentru bine si rau. Un exemplu esential este sclavia sociala a femeilor din toata lumea, care pare ceva complet rau in lumea moderna, dar care, in multe tari, este alimentata de traditie, de sanctiunile religioase, de valorile sociale si de practicile de familie, vechi de secole. Pana nu demult, chiar si victimele percepeau rolul femeii neajutorate, ascultatoare si copilaroase, ca fiind “bun”.

Raul depinde, in totalitate, de nivelul de constiinta.

Dr. Deepak Chopra – Cartea secretelor

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

„Mintea este rezultatul interacţiunii Conştiinţei cu creierul”

                                                                                                                                                 www.ziarulevenimentul.ro/stiri/Interviu/a-mintea-este-rezultatul-interactiunii-constiintei-cu-creierula–59760.html

Interviu cu psihologul Diana Ciubotaru

Diana Ciubotaru

Tot ceea ce ne înconjoară este rezultatul gândurilor noastre, al acţiunilor şi al emoţiilor. Fiecare dintre noi, conştient sau nu, creează. Uneori creăm lucruri bune, situaţii fericite, alteori naştem adevărate dezastre. Ne putem îmbolnăvi şi vindeca singuri. Am încercat să desluşim mecanismele minţii cu ajutorul psihologului Diana Ciubotariu, care ne-a ajutat să înţelegem cum ne creăm realitatea.

– Vorbim mereu despre minte, în lipsa cărei nu-mi imaginez cum am putea „funcţiona”. Ce este mintea?

– Ca sa putem defini mintea avem la dispoziţie un puzzle de concepte: creier, conştiinţă, emoţii, observator, sine, energie şi realitate. Imediat după momentul concepţiei, oul fecundat începe să se dividă şi în câteva ore se transformă în ceva cu totul diferit. Nu se ştie ce anume declanşează comanda ca, dintr-un amalgam de celule, doar câteva să se diferenţieze în crearea corpului şi altele să se diferenţieze în crearea creierului. Cine dă acea comandă atât de corect încât nu te trezeşti cu mâna crescută prin creier sau cu un ochi în talpă? Răspunsul este la ceea ce numim Spirit, Sine, Observator. ADN-ul este doar o bancă de date, dar este nevoie să fie folosită corect şi animată. De aceea, o celulă vie are conştiinţă sau are Spirit, dar o celula moartă e doar o carcasă goala. Un argument în acest sens vine din cercetările asupra experienţelor de extracorporalitate ce au arătat că oamenii care, din diverse motive au trăit senzaţia ieşirii din corpul fizic, într-un fel sau altul au fost conştienţi de ei, dar nu şi de corpul lor, mai ales când funcţiile lor fiziologice au fost oprite pentru minute bune. Asta demonstrează ceva foarte important – conştiinţa nu este un efect al funcţionarii creierului, ci este ceva care animă creierul sau îl infuzează, şi determină o serie de efecte măsurabile asupra lui şi întregului corp.

Mintea este un mecanism uriaş de adaptare pe care omul îl foloseşte în ceea ce se numeşte viaţă şi evoluţie. Ea s-a transformat de-a lungul timpului odată cu experienţele pe care omul le-a trăit şi stocat şi odată cu dezvoltarea infrastructurii organice care o susţine – creierul. Mintea creşte odată cu noi, de la naştere până la moarte.

– Dar gândul? Cum de se întâmplă să avem gânduri frumoase sau ameninţătoare?

– Mintea este intim legată de creier şi, în acelaşi timp, pentru explicarea ei avem nevoie de un nou termen: Conştiinţa. Dacă e sa fim mai exacţi, mintea este rezultatul interacţiunii Conştiinţei – ca flux universal de informaţie, cu creierul – privit ca o imensă unitate de emisie-recepţie, prin neuronii săi care se supra-specializează pe diverse arii neuronale, în primirea unor informaţii diferenţiate. Creierul receptează o anumită informaţie pe care a captat-o din fluxul universal de conştiinţă şi o traduce prin intermediul neuronilor într-o imagine, care la nivel subiectiv, al percepţiei subiective, este tradus ca un gând. Spunem deseori că „Mi-a trecut un gând prin minte”. E ca şi cum creierul ar „îngheţa” din marele râu al conştiinţei doar o anumită informaţie. Mintea este interfaţa care dă un sens logic acelei imagini în contextul vieţii persoanei. Adică, o pune într-un continuum temporal – azi, mâine, ieri, anul viitor – o leagă de ceea ce persoana ştie deja, de aspiraţiile sau de temerile sale. ?n felul acesta, gândul capătă sens şi poate fi valorificat ca idee creatoare sau, dimpotrivă, poate bloca persoana, fiind o sursa de stres şi frică, atunci când imaginea descărcată este ameninţătoare.

– Uneori se întâmplă să măcinăm aceleaşi gânduri, să repetăm aceleaşi acţiuni, chiar dacă nu sunt tocmai benefice pentru noi. De ce facem acest lucru?

– Mintea funcţionează ca o interfaţă care poate rula zeci de programe simultan, ca un computer uriaş care are capacitatea de a lua decizii în numele tău. Practic, ne putem închipui laptopul de acasă, de zeci de mii de ori mai performant care, conectat la reţeaua de internet, face în numele tău toate operaţiunile posibile on-line, după ce l-ai învăţat iniţial toate acestea. Ulterior, laptopul tău învaţă din propria lui experienţă şi nu te mai întreabă, ci începe să aibă iniţiative, în funcţie de ceea ce i-ai dezvăluit ca ar fi dorinţele şi preferinţele tale şi în funcţie de ceea ce tu i-ai spus că e adevărat sau fals, corect şi incorect, bine sau rău. Mai mult, ia decizii în numele tău, în funcţie de scopurile tale, pe care i le pui în faţă zilnic. Este un executant foarte conştiincios care încearcă în permanenţă să se upgradeze şi să fie avansat în funcţie, prin acţiuni din ce în ce mai complexe în spectrul deciziilor. Devine atât de comod pentru tine încât îl laşi să facă toată treaba, mai ales că o face atât de bine uneori încât nu mai ştii dacă ai decis tu sau a a decis computerul pentru că îţi ştie atât de bine nevoile.

– Până aici totul pare în regulă. Şi totuşi, cum cream realitatea cu ajutorul acestui computer? Cine este cel care priveşte ecranul computerului şi decide dacă îl mai foloseşte sau mai şterge din programe?

– De aici încolo răspunsul vine de la fizica cuantică. Cel care priveşte ecranul este Observatorul cuantic, cel care colapsează realitatea, sau transformă gândul care apare pe ecran, în materie. Acest concept al observatorului sau martorului îl regăsim în spiritualitate sub forma Spiritului sau a Sinelui. ?n esenţă, Spiritul, Sinele sau Observatorul este cel care conduce şi ghidează mintea în tot demersul ei de a crea realitate, de a transforma realitatea sau de a gestiona în orice fel realitatea. Din acest punct pot apărea nişte situaţii interesante. De exemplu, o minte care a fost lăsată să facă totul singură, fără ca ea să mai consulte observatorul, va începe să creadă, încet, încet, că ea este observatorul. Adică îşi va aroga toate drepturile tale ca şi cum tu nu ai existat niciodată, şi începe să aibă o conştiinţă a ei proprie, diferită de observator. Adică începe să se separe de Sine.

– Ce se întâmplă din acest moment, al separării?

– Mintea separată va începe să acumuleze cât mai mult, pentru a se adapta din ce în ce mai bine la mediu şi a asigura corpului o existenţă cât mai confortabilă. Dintr-o dată, mintea şi corpul sunt pe cont propriu. Mintea se simte extrem de responsabilă pentru a face faţă unei lumi externe pline de ameninţări sau provocări. ?şi aminteşte vag de o forţă mai mare decât ea, dar o vede undeva departe şi începe să-i adreseze rugăminţi în momentele ei de durere şi slăbiciune. Mintea începe să creadă că este Singură şi are nevoie de un protector pe care să-l ţină mereu aproape. Faţă de momentul naşterii când Sinele abia crea mintea, pas cu pas, odată cu dezvoltarea accelerată a creierului, acum mintea e mare, a acumulat foarte multe, dar e separată de Sine. Separarea s-a făcut treptat şi insidios, pe măsură ce minţii i s-au implementat programe care să-i dea iluzia că e pe cont propriu şi că este prizoniera realităţii, nicidecum creatoarea ei. Mintea a creat un cuşcă în care a intrat, s-a prefăcut că e încuiată şi apoi a uitat că poate oricând ieşi de acolo. Mintea a devenit propria ei prizonieră.

– E ca şi cum te-ai trezi într-o dimineaţă şi crezi că eşti computerul, ai uitat că tu l-ai creat

– Ca şi computer, îţi aminteşti că este cineva care te-a creat, dar nu îţi aminteşti că tu eşti, de fapt, acela. Urmează o adevărată comedie umană, în termenii spiritului, în care tu te porţi ca şi cum nu ştii că eşti tu, ca un actor care a urcat pe scene să joace rolul vieţii lui, dar când a coborât de pe scenă a uitat că e doar un rol şi continuă să îl joace neperturbat.

– Ce spune fizica cuantică?

– Conform fizicii cuantice realitatea nu există decât dacă avem un observator care să o observe sau să o colapseze. E ca şi cum pixul din mâna mea nu exista decât dacă îl privesc. ?n momentul în care închid ochii, întreaga lume, inclusiv pixul se transformă în energie nediferenţiată dar cu potenţialul de a fi orice. Dar aici e nevoie de o precizare: în momentul în care închid ochii şi sunt conştient că sunt Observator cuantic sau Spirit, atunci se produce transformarea întregii lumi în energie potenţială, şi în mod similar când deschid ochii şi sunt conştient de poziţia mea de Sine sau Observator cuantic, se produce materializarea conştientă a lumii. Dacă eu închid ochii dar cred că sunt mintea aceea separată de Sine, voi şti tot timpul că am pixul în mână şi că el nu a dispărut, că sunt ancorat în gravitaţie, pentru că asta vrea mintea să creadă. Acesta este gândul pe care ea îl crede posibil, ca atare va crea o realitate în care nu putem experimenta poziţia observatorului.

– În prima situaţie eu pot visa orice fără să mă lovesc de logica fizicii clasice?

– Pot crede în puterile mele potenţiale că pot citi gândurile, materializa obiecte sau călători interdimensional. În al doilea caz, mintea mea a stabilit o „cuşcă gravitaţională” şi a decis că nu este posibil decât ceea ce permite gravitaţia. Ambele minţi creează realitate, dar una crează o realitate în care se lasă conştient condusă de un Sine care o împinge mereu să-şi depăşească limitele, şi cealaltă creează realitate în care crede că este limitat de forţele gravitaţionale şi nu este conştientă de prezenţa Sinelui.

– Am vorbit despre cum se naşte mintea, cum funcţionează, cum apar gânduri. Dar emoţiile?

Este important să înţelegem cum mintea începe să funcţioneze în suprapunere/sau nu cu observatorul cuantic, este bine să ştim cum se nasc gândurile şi ce înseamnă crearea realităţii din minte şi din spirit.

Emoţiile sunt rezultatul faptului că mintea crede un gând. Adevărul perceput în mod subiectiv dă naştere unui întreg lanţ de reacţii chimice în corp. Într-un anume sens, corpul urmează mintea şi mereu noi devenim ceea ce credem. Corpul nostru este o hartă a credinţelor noastre conştiente şi inconştiente şi se transformă sub imperiul emoţiilor activate de gândurile în care credem. De aceea o minte care crede în boală şi trăieşte emoţia corespunzătoare de frică va genera în corp, mai devreme sau mai târziu o boală, în strânsă corespondenţă cu tipul de frică sau conţinutul fricii.

– Pe principiul ăsta ne putem împlini şi dorinţele. Este nevoie doar să credem, să cerem şi vom primi?

– Aşa cum spunea un mare maestru , o dorinţă nu este altceva decât gândul împlinirii văzut din perspectiva unui obiect, a unei entităţi sau unei experienţe. Orice gând de împlinire vă permiteţi să-l simţiţi, vă părăseşte trupul prin câmpul electromagnetic şi intră în fluxul de conştiinţă, pentru a atrage spre voi orice ar produce acelaşi sentiment dat de dorinţa trăită în corpul vostru. Cu cât acea dorinţă este simţită cu multă intensitate, cu atât mai completă va fi îndeplinirea ei. Şi cu cât ştim cu mai multă certitudine că ea se va împlini, cu atât mai rapid se va materializa. Cunoaşterea intuitivă absolută este un gând de înaltă frecvenţă, ce creşte aşteptarea indusă prin câmpul auric, amplificându-vă astfel puterea de a va materializa dorinţele.

Avem capacitatea de a şti tot ce se poate şti. Gândurile pe care ni le permitem să le cunoaştem prin intermediul minunatului receptor care este creierul vor deveni o realitate trăită, văzută mai întâi în întruparea noastră, iar apoi în condiţiile de viaţă. Orice dorinţă am aveam, avem capacitatea – prin cunoaştere – să o materializăm cât am clipi din ochi.”

Maura Anghel

* Diana Ciubotaru este licenţiată în psihologie, are un master în psihoterapie şi intervenţie socială, este doctorand în psihologia cuplului. Este psiholog principal şi deţine un certificat european în psihoterapia familiei şi cuplului.

* „Pentru a materializa dorinţele, tot ce trebuie să faceţi este sa simţiţi ceea ce doriţi. Sentimentul este trimis înapoi la Tatăl, care v-a îndeplini dorinţele”. Ramtha, Cartea Alba

 

%d blogeri au apreciat asta: