Un corp sanatos se mentine cu o minte deschisa si un spirit liber..

Posts tagged ‘proces’

De la decizie la actiune

invatareOrice lucru nou am invata si l-am duce pe o treapta de maiestrie si arta, urmam patru pasi de baza:

  1. La inceput, suntem inconstient de nepriceputi, nu stim nici macar ca nu stim.
  2. Pe masura ce inaintam cu invatatul si constientizam ce dorim, devenim constient nepriceputi.
  3. In timp ce ne pregatim sa incepem procesul de demonstrare (punerea in practica, actiunea), si daca insistam sa aplicam cele invatate, ajungem in cele din urma constient priceputi, adica putem efectua o actiune cu un anumit grad de efort constient.
  4. Daca mergem mai departe, aplicandu-ne constientul asupra propriei demonstratii si reusim sa realizam actiunea in mod repetat, devenim inconstient de priceputi. La inceputul procesului de schimbare, aici vrem sa ajungem.

Acum cativa ani, m-am hotarat sa invat sa folosesc snowboardul. Eram inconstient de nepriceput. In momentul in care am decis ca vreau sa invat acest lucru nou, am patruns pe teritoriul constientizarii nepriceperii – stiam ca nu stiu s-o fac. Prin procesul de instruire, prin care am capatat cunostinte despre cum se face si in cadrul caruia mi-am pus cunostintele respective in practica, am facut trecerea la constientizarea priceperii, adica trebuia sa ma gandesc la ce aveam de facut aproape in fiecare clipa ca sa stau drept, sa raman la poalele dealului si sa nu pierd controlul. Trebuia sa fiu constient clipa de clipa, sa nu pierd din minte hotararea si, cand mi-am pierdut concentrarea, rezultatul a fost destul de dureros. Formula aceasta se aplica indiferent ce invatam – un sport, o atitudine, o virtute sau o trasatuta supranaturala. A stapani ceva inseamna a-l transforma intr-o amintire implicita si a-l face sa para usor de facut.

In timp si cu mai mult exercitiu si cu mai putine cazaturi, am reusit sa ajung pana jos fara sa fiu nevoit sa-mi reamintesc tot ce fusesem invatat despre snowboard. Pe urma, corpul a trebuit sa se relaxeze suficient ca sa-l transforme intr-o a doua natura, care sa nu mai solicite atata efort. Am inceput sa ma gandesc mai putin si sa-mi las corpul sa-si aminteasca ce sa faca. Cand am ajuns in punctul in care nu mai eram nevoit sa ma gandesc la ce faceam si am reusit pur si simplu s-o fac, ma aflam in etapa in care eram inconstient de priceput.

Joe Dispenza – Antreneaza-ti creierul

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Arta meditatiei

schimbarea sinelui Pe masura ce arhitectura noastra cerebrala se transforma in circuite nervoase mai perfectionate si mai evoluate, iar vechile tipare sunt inlaturate, transmitem un nou semnal catre celulele din organism. Pentru ca toate celulele noastre sunt in contact direct cu tesutul nervos, pe masura ce dezvoltam noi circuite si destramam vechile conexiuni sinaptice legate de sinele interior, organismul se modifica si devine altul la nivel celular. De aceea, daca celulele ne spioneaza gandurile, atunci cand materia cenusie a cortexului nostru se modifica fie si numai cu cateva circuite fata de reteaua nervoasa emotionala care nu mai e dorita, celulele vor primi alt semnal neurologic si vor incepe ele insele sa se schimbe.

De exemplu daca reteaua nervoasa specifica vinovatiei incepe sa fie „curatita” prin actiunea noastra de inlocuire a unui ideal vechi de sine cu unul nou, vom modifica semnalul neurologic transmis spre celulele corpului referitor la sentimentul de vinovatie. Pe masura ce ne slabeste configurarea pentru vinovatie, este din ce in ce mai putin probabil ca vom transmite semnalul specific catre corp. Destramarea circuitelor cerebrale respective va determina apoi celulele sa inceapa sa-si modifice zonele receptoare specializate pe sentimentul de vinovatie. Cu alte cuvinte, daca dispare reteaua nervoasa specifica, celulele nu vor mai avea nevoie de zonele acelea receptoare si se vor adapta la alti receptori, mai profitabili. Tot asa, nemaiactivand vinovatia, pentru ca structura retelei nervoase se destrama, nu vom mai produce aceleasi peptide care declanseaza fluxul chimic  la nivel celular. Iata cum organismul ni se vindeca singur de boala,  cand ne debarasam in sfarsit de dependentele emotionale. Renuntam la emotiile nedorite, creand noi amintiri si mergand dincolo de teritoriul familiar al mintii.

Pe masura ce ne construim noile retele nervoase (rabdarea) si le eliminam pe cele vechi (lipsa de rabdare), teoretic, transmitem noi informatii de natura chimica si neurologica spre celulele organismului, care-si schimba apoi zonele receptoare.

Sa aruncam o privire asupra modului in care ne putem combina capacitatile de concentrare cu atractia pe care o simte lobul frontal pentru provocarile mentale, ca sa obtinem o forta remarcabila de schimbare.

S-ar putea sa va intrebati cine mai are timp de exercitiu mental. Chiar dispunem de o ora pe zi pe care s-o dedicam pentru nimic altceva decat sa ne gandim cum sa fim altcineva? Se poate cineva astepta de la mine sa stau pe loc atata timp?

Lucrul de care s-ar putea sa nu ne dam seama este ca, daca exersam asa cum trebuie, nu vom avea nici o amintire referitoare la spatiu sau timp, iar ora despre care vorbeam ni se va parea cinci minute. Toata activitatea lobului frontal nu inseamna altceva decat luarea de decizii si folosirea vointei ca sa faci alegeri, sa-ti planifici actiunile si sa-ti dezvolti un simt al viitorului.

Ne impunem sa ignoram anumite lucruri pe care le simte organismul si sa contracaram acei stimuli si emotii pe care le produc. Aceste circuite si stari de spirit vechi si rigidizate vor incerca intotdeauna sa ne convinga sa nu ne schimbam – de la nivelul cel mai de jos (Hai, mananca punga aia de chipsuri, incepem regimul de maine) pana la cele mai inalte (Sigur, vorbeste ca un ignorant si un rasist, dar cine-s eu sa comentez!?). Ambele exemple ne cer sa dam dovada de un pic mai mult curaj si  sa ne departam mai mult de zona de confort decat am fi fost pregatiti s-o facem. Daca ne place confortul, ne place familiarul. Succesul s-ar putea sa ne sperie.

Oricat de coplesit te-ai simti sa stai in liniste cu tine insuti, este totusi necesar. Ma minunez cati oameni imi spun  ca sunt suprasolicitati si suprastimulati si ca tanjesc dupa cateva clipe de pace si liniste. Pacea si linistea pe care ne-o dorim insa se dovedeste de multe ori un fel de diversiune inconstienta, prin aceasta vrand sa sugerez ca lucrul de care avem nevoie e mai mult un fel de transformare constienta – iar exersarea mentala tocmai asta este.

Cred ca majoritatea oamenilor au in trusa lor cu unelte ceva care se numeste contemplator. Nu-l putem scoate la lumina si folosi prea des, asa ca s-ar putea sa se fi prafuit putin de atata nefolosire. Dar poate fi curatat; din multe puncte de vedere, reflexivul seamana cu o  lupa. Tineti minte cand eram copii si voiam o lupa, un microscop sau un telescop? Ne trebuie neaparat un astfel de instrument stiintific care sa ne ajute sa patrundem misterele universului – sau macar sa dam foc unei bucatele de hartie. Copiii sunt curiosi de la natura, iar curiozitatea si meditatia merg mana in mana.

Daca vrem neaparat sa cunoastem un lucru, ne gandim la el foarte mult. Nu vreau sa insist foarte mult asupra acestui punct, dar sistemul actual de educatie are ceva care in final inabusa curiozitatea copiilor. Intr-o oarecare masura, am vazut acest fenomen petrecandu-se la propriii mei copii. Ca parinte, cateodata ma simteam tracasat ca trebuia sa ma lupt cu toate „de ce?”-urile si „cum se face?”, si „ce-ar fi daca?”, „si ma intreb” cu care te surprind in mod natural tinerii. Dar daca intrebarile acestea sunt esentiale pentru desfasurarea procesului. Ca adulti, poate ca ne grabim prea tare sa raspundem la astfel de intrebari. Fie ca inventam un rapuns sau le spunem „adevarul adevarat”, incurajam o mentalitate de genul „hai s-o facem si pe asta si sa ne vedem de treaba”. Sunt sigur ca invatatorii si profesorii se confrunta chiar cu si mai multe intrebari de acest tip si sunt si mai presati decat noi „sa-si vada de treaba” – la urma urmei, mai exista si o programa, si o planificare de respectat. Destul de ciudat e insa faptul ca lucrurile pe care mi le amintesc cel mai bine din orele de la gimnaziu, liceu si apoi de la facultate sunt asa-numitele „digresiuni” de la subiect. Imi placea teribil cand un profesor o lua pe tangenta si, in loc sa memorez fiecare amendament din Cartea Drepturilor, ascultam o istorisire din viata lui Thomas Jefferson sau ceva care nu era strict legat de tema in cauza.

Tot asa, in mintea mea, meditatia este mai discursiva – se avanta dincolo de ceea consideram noi in general a fi o stare de concentrare intensa asupra unui anumit gand, idee sau concept. Cand ne angajam in procesul de exersare mentala, putem avea o idee precisa in minte, dar, atunci cand meditam asupra ei, incepem sa ne punem si acele intrebari de tipul „ce-ar fi daca” si „cum ar fi daca”. „Si daca m-as hotari sa fiu o persoana superioara de acum incolo?”, „Cum mi-ar fi viata, daca as fi un pic mai entuziast?”, „Ce stiu deja sau de-abia am aflat si pot aplica imediat, ca sa pot actiona mai bine data viitoare?”. Cand meditam la aceste intrebari, incepem sa facem presupuneri – si asta e bine, pentru ca declanseaza procesul.

Joe Dispenza – Activeaza-ti creierul

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Prezentul e in afara timpului

598605_452004484835498_1746619164_nCei cu care am discutat stiau ca si altii inaintea lor se vindecasera singuri, asa ca erau incredintati ca si ei puteau face asa ceva, nelasandu-si insa vindecarea la voia intamplarii. Speranta si dorinta nu sunt suficiente. Sa stii doar ce ai de facut nu este de ajuns. Insanatosirea obliga aceste persoane sa se regandeasca tot timpul si sa creeze mereu si in mod deliberat rezultatele dorite. Fiecare trebuie sa atinga un nivel de hotarare absolut ferma, de vointa neabatuta, de pasiune interioara si de concentrare deplina, sau, in cuvintele lui Dean: „Tot ce ai de facut e sa te hotarasti!”

O astfel de abordare necesita un mare efort. Pentru toti cei implicati, primul pas a fost decizia de a transforma acest proces in cel mai important lucru din viata, ceea ce a insemnat iesirea din rutina, eliberarea de obisnuinte, de activitatile sociale statornicite, de privitul la televizor si asa mai departe. Daca si-ar fi pastrat obisnuintele, ar fi fost in continuare aceleasi persoane in care se cuibarise boala. Ca sa se schimbe, ca sa nu mai fie cei dinainte, nu mai puteau proceda la fel.

In schimb, acesti razvratiti se asezau in fiecare zi si incepeau sa se reinventeze, lucru mai important pentru ei decat orice altceva, dedicandu-i fiecare clipa de timp liber. Toti exersau cum sa-si observe obiectiv gandurile deja consacrate, cu care se familiarizasera. Refuzau sa-si ocupe mintea cu altceva decat cu ceea ce doreau. Lucru care poate parea destul de usor de facut cand te confrunti cu o problema grava de sanatate. „La urma urmei, viata mea e in mainile mele.” dar nu suferim cu totii de cate ceva – fizic, emotional sau sufleteste -, care ne afecteaza calitatea vietii? Oare suferintele acestea nu merita sa ne concentram atent atentia asupra lor?

Sigur ca oamenii despre care vorbesc au fost nevoiti sa infrunte convingerile inguste, sa-si invinga indoiala de sine si teama. Au fost nevoiti sa-si nege atat vocea interioara cotidiana, cat si vocile celor din afara, mai ales cand ii indemnau sa-si faca griji si sa se concentreze asupra rezultatelor clinice prognosticate pentru boala de care sufereau.

Aproape toti spuneau ca acest nivel de constiinta nu e usor de atins. Inainte nu-si dadusera niciodata seama cata palavrageala e intr-o minte neantrenata. La inceput s-au intrebat ce s-ar fi intamplat daca ar fi revenit la vechile tipare de gandire. Vor avea oare puterea sa nu se lase atrasi de vechile obisnuinte? Vor fi in stare sa-si constientizeze tot timpul gandurile? Exersand insa, au descoperit ca, ori de cate ori se intorceau la vechiul sine, isi dadeau imediat seama de scapare si puteau stopa programul care le fusese obicei. Cu cat exersau mai mult concentrarea asupra propriilor ganduri, cu atat se usura procesul si cu atat erau mai increzatori in propriul viitor. Impacati si calmi, alinati de o senzatie de limpezire, noul sine capata forma.

Interesant este faptul ca toti subiectii mi-au relatat ca traisera un fenomen care devenise parte integranta din noua lor viata. In perioadele prelungite de introspectie si reflectie asupra reinventarii de sine, devenisera atat de implicati in concentrarea asupra prezentului si a propriului scop, incat li s-a intamplat ceva remarcabil: au pierdut complet notiunea propriului corp, de timp si spatiu – , simtind ca nimic altceva in afara propriilor ganduri nu mai era real.

Dati-mi voie sa formulez din urmatoarea perspectiva: in mod obisnuit, constientizam trei lucruri:

  • Intai de toate, suntem constienti ca existam intr-un corp. Creierul nostru primeste feedback despre ce se intampla in interiorul corpului si despre stimulii primiti din mediul inconjurator, noi descriind cele simtite de corp sub forma de senzatii fizice.
  • In al doilea rand, suntem constienti de mediu. Spatiul din jur este legatura noastra cu realitatea exterioara; suntem atenti la obiectele, oamenii si locurile din jur.
  • In sfarsit, simtim trecerea timpului; ne organizam viata in cadrul conceptului de timp.

Cu toate acestea insa, atunci cand se concentreaza in interior, prin autocontemplare, cand exerseaza mental noi posibilitati de a deveni altcineva, oamenii sunt in stare sa se confunde atat de adanc in propriile ganduri, incat, cateodata, atentia li se detaseaza complet de corp si de cele din jur, care par a se topi sau disparea. Dispare chiar si conceptul de timp, desi asta nu inseamna ca nu se gandesc la timp, dar, cand deschid ochii dupa astfel de perioade, li se pare ca n-a trecut mai mult de un minut sau doua, ca sa descopere ca, de fapt, s-au scurs ore intregi. In astfel de momente, suntem eliberati de griji si durere. Ne disociem de senzatii si de orice factor de mediu. Ne putem adanci atat de tare in procesul de creator, incat uitam de noi insine.

Cand apare un astfel de fenomen, persoana respectiva nu constientizeaza nimic altceva decat propriile ganduri. Cu alte cuvinte, singurul lucru real din punctul sau de vedere, este faptul ca e constienta de gandurile ei. Aproape toti au afirmat acelasi lucru si cam in aceleasi cuvinte: „Mintea imi era in alta parte”, spunea unul din ei, „unde nu era nimic sa ma distraga, nu exista timp, eram lipsit de corp, nu exista nici un lucru – nimic in afara de gandurile mele.” Deveneau efectiv netrupesti, nemateriali, extratemporali; isi pierdusera orice asociere prezenta cu fiintarea, „eul” sau „sinele”, si deveneau nimeni.

Asa cum aveam sa aflu ulterior, aceasta stare le permitea sa inceapa procesul transformarii in exact ce-si imaginau. Prin lobul sau frontal, creierul uman are capacitatea de a reduce la tacere stimulii transmisi de corp sau de mediu precum si senzatia scurgerii timpului. Cele mai recente cercetari din tehnologia imagisticii cerebrale functionale au dovedit ca, in conditii de reala concentrare, circuitele cerebrale asociate cu timpul, spatiul si senzatiile / miscarile / perceptiile senzoriale ale corpului se domolesc literalmente. Ca fiinte umane, avem privilegiul sa ne facem gandurile mai reale decat orice altceva, in astfel de situatii creierul inregistrand impresiile in cutele profunde al propriului tesut. Aceasta pricepere ne permite sa incepem reconfigurarea circuitelor cerebrale si sa pornim procesul de schimbare a vietii.

Antreneaza-ti creierul – Joe Dispenza

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Redescopera-te! Alege sa fii fericit!

redescopera-teMotivati cum erau de bolile grave de care sufereau atat fizic, cat si mental, persoanele cu care discutasem si-au dat seama ca, daca voiau sa-si schimbe gandurile, trebuiau sa duca treaba pana la capat. Ca sa devina alta persoana, trebuia sa se regandeasca pe sine intr-o viata noua. Toti cei care si-au readus sanatatea la normal au facut acest lucru dupa ce au decis in mod constient sa se reinventeze.

Eliberandu-se de rutina zilnica, au petrecut un timp in singuratate, intr-o stare de reflectie si contemplatie, analizand si meditand la ce fel de oameni doreau sa devina. Isi puneau sub semnul intrebarii cele mai inradacinate convingeri despre propria identitatea.

Intrebarile de genul „Ce-ar fi daca…?” sunt vitale pentru acest proces: ce-ar fi daca n-as mai fi nefericit, daca nu m-as mai concentra atat asupra mea, daca n-as mai suferi si daca m-as putea schimba? Ce-ar fi daca nu mi-as mai face griji, nu m-as mai simti vinovat sau n-as mai purta ranchiuna? Ce-ar fi daca as incepe sa recunosc cum stau lucrurile si fata de mine, si fata de ceilalti?

Astfel de „ce-ar fi daca?” i-au condus spre alte intrebari: pe cine cunosc eu si e mereu fericit? Cum se poarta? Ce personaje din istorie admir pentru nobletea si unicitatea lor? Ce-as putea face sa fiu si eu asa? Ce-ar trebui sa spun, sa fac, cum ar trebui sa gandesc si sa ma port ca lumea sa ma vada altfel? Ce anume vreau sa schimb la mine?

Strangerea de informatii a fost un alt pas important pe drumul spre reinventare. Toti cei cu care vorbisem au trebuit sa porneasca de la ceea ce stiau despre sine si apoi sa-si reconfigureze gandirea ca sa ajunga sa-si formeze noi idei despre ce doreau sa devina. Toti au inceput cu idei provenite din propria experienta de viata. Au mai scotocit si prin carti si au mai cautat si prin filme informatii despre cei care le impusesera respect. Combinand fragmente din meritele si conceptiile acestor personaje cu alte calitati din mintea lor, au utilizat tot acest material brut ca sa inceapa sa construiasca o noua reprezentare a modului in care doreau sa se manifeste.

In timp ce explorau cum ar putea sa-si imbunatateasca felul de a fi, au aflat si alte moduri de a gandi. Si-au intrerupt cursul repetitiv al gandurilor care le ocupase cea mai mare parte a vietii constiente. Eliberandu-se de aceste obisnuinte familiare, confortabile de de gandire, si-au compus un concept mai evoluat despre persoana care puteau deveni, inlocuindu-si vechea imagine de sine cu un ideal nou, superior. Si-au facut timp in fiecare zi sa experimenteze mental cum ar arata aceasta noua persoana. Asa cum am discutat in Capitolul I, exersarea mentala stimuleaza creierul sa dezvolte noi circuite nervoase si schimba modul de functionare a creierului si mintii.

In 1995, in Journal of Neurophysiology a aparut un articol care demonstra efectele pe care, exclusiv, exersarea mentala le avea asupra dezvoltarii de retele nervoase in creier. Retelele nervoase sunt ansambluri individuale de neuroni (sau celule nervoase) care lucreaza impreuna si independent intr-un creier functional. Retelele de neuroni, cum le numim noi cu drag, constituie cel mai recent model folosit de neurostiinte ca sa explice cum invatam si memoram. Acestea pot fi folosite si pentru explicarea modului in care fiecare noua experienta ne schimba creierul, cum se formeaza diferitele tipuri de memorie, cum se dezvolta deprinderile, cum se manifesta actiunile constiente si inconstiente si chiar cum sunt prelucrate toate formele de informatie senzoriala. Retelele nervoase reprezinta conceptia actuala din domeniul neurostiintelor prin care se explica modul in care ne schimbam la nivel celular.

In cercetarea la care ne referim, unor subiecti impartiti in patru grupuri li s-a cerut sa participe la un studiu cu durata de cinci zile, care consta in efectuarea de exercitii la pian pentru masurarea eventualelor modificari care se puteau petrece in creier. Primul grup de voluntari a invatat si memorat un fragment, pentru o singura mana, pe care l-au exersat zilnic timp de doua ore in fiecare zi pe toata durata studiului.

Celui de-al doilea grup de participanti i s-a cerut sa cante la pian fara nici un fel de instructiuni si fara sa cunoasca vreo secventa melodica. Acestia au cantat la intamplare timp de doua ore in fiecare zi din cele cinci cat a durat studiul, fara sa invete nimic.

Cel de-al treilea grup nici nu s-a atins de pian, dar i s-a dat posibilitatea de a observa ce i se preda primului grup, pana au memorat si membrii lui. O perioada oarecare de timp, in fiecare zi, au repetat apoi mental exercitiile, imaginandu-se in aceeasi situatie cu cei din primul grup.

Cel de-al patrulea grup a fost de control, care n-a avut nimic de facut in cadrul studiului respectiv si deci nici nu a studiat, nici nu a exersat nimic. Acestia nici macar nu s-au prezentat.

La sfarsitul celor cinci zile, cat a durat studiul, cu ajutorul unei tehnici numite stimulare magnetica transcraniana, combinata cu alte dispozitive sofisticate, cercetatorii au masurat modificarile aparute in creier. Spre surprinderea lor, la grupul care nu facuse decat exercitii mentale s-au observat aproape aceleasi modificari, constand din extinderea si dezvoltarea de retele nervoase, in aceeasi zona specifica din creier, ca si la subiectii care exersasera fizic la pian. In cazul celui de-al doilea grup, care nu invatase nici o secventa melodica, modificarile cerebrale au fost foarte reduse, pentru ca membrii lui nu repetasera mereu aceeasi serie de exercitii in fiecare zi. Activitatea la intamplare nu le stimulase niciodata, prin repetitie aceleasi circuite nervoase, neconsolidand astfel conexiuni suplimentare de celule nervoase. La grupul de control, ai carui membri nici macar nu fusesera prezenti, nu s-a constatat nici o modificare.

Cum de a reusit al treilea grup sa realizeze aceleasi modificari cerebrale ca si primul, fara sa atinga macar claviatura? Prin concentrare mentala, subiectii din al treilea grup isi activau in mod repetat retele spcifice de neuroni in anumite zone ale creierului, reusind in mare masura sa-si conecteze celulele nervoase respective. In neurostiinte, acest concept se numeste invatare de tip Hebbian. Ideea este simpla: celulele nervoase activate impreuna se interconecteaza. Si atunci, stimularea repetata a unor grupuri de neuroni conduce la construirea de raporturi mai puternice, mai complexe intre ele

Conform tomografiilor functionale ale creierului, realizate pe parcursul acestui studiu, subiectii care au exersat mental isi activau creierul ca si cum ar fi realizat fizic acest lucru. Activarea repetata a unor grupuri de neuronilor a format si dezvoltat un grup de neuroni intr-o anumita zona a creierului, care ii oferea acum suport material tiparului corespunzator intentiei constiente. Dupa plac, gandurile li se trasau cartografic si se delimitau in creier. Interesant a fost faptul ca circuitele se consolidau si se dezvoltau exact in aceeasi zona a creierului ca si in cazul grupului care exersase fizic. Subiectii respectivi isi dezvoltau si modificau creierul doar gandind. In conditii de efort mental adecvat, creierul nu face diferenta intre efortul fizic si cel mental.Experienta Sheilei, care si-a vindecat boala digestiva de care suferea, este o exemplificare a acestui proces de reinventare. Sheila se hotarase sa nu se intoarca la amintirile care ii reinviau trecutul si la atitudinile caracteristice unei victime. Odata identificate procesele mentale de rutina de care voia sa se elibereze, Sheila si-a cultivat un nivel de constiinta la care detinea suficient control ca sa-si intrerupa gandurile inconstiente, ceea ce i-a dat posibilitatea sa nu-si mai activeze  zilnic aceleasi asociatii de retele nervoase. Din momentul in care a dobandit controlul asupra vechilor tipare de gandire si nu si-a mai activat circuitele conservatoare de gandire, creierul Sheilei a inceput sa elimine circuitele acum nefolosite, ceea ce reprezinta un alt aspect al invatarii de tip Hebbian, pe care il putem rezuma astfel: celulele nervoase care nu se mai activeaza impreuna, nu mai fac parte din acelasi circuit. Aceasta este actiunea legii universale de tipul „folosesti ori pierzi”, care poate face minuni in schimbarea vechilor paradigme de gandire despre sine. Cu timpul, Sheila s-a debarasat de paradigme de gandire despre sine. Cu timpul, Sheila s-a debarasat de povara modului ei vechi si limitat de gandire, care-i intunecase viata.

Acum ii era mai usor sa-si imagineze cum trebuie sa fie persoana in care dorea sa se transforme si a explorat posibilitati la care nici nu se gandise pana atunci. Saptamani de-a randul s-a concentrat asupra modului in care ar gandi si s-ar comporta in aceasta noua si necunoscuta ipostaza. Si-a analizat constant noile idei despre sine, astfel incat sa-si poata aminti tot timpul cine urma sa fie. In cele din urma, s-a transformat de-a binelea intr-o persoana sanatoasa, fericita si plina de entuziasm in fata viitorului. Exact ca si cei care exersasera fizic la pian, si-a creat noi circuite in creier.

Este interesant de observat ca majoritatea celor cu care statusem de vorba nu avusesera niciodata senzatia ca trebuiau sa se autodisciplineze ca sa realizeze acest lucru, ci erau pur si simplu incantati sa exerseze mental ce anume doreau sa devina. La fel ca Sheila, toti cei care imi spusesera povestea lorreusisera sa se reinventeze. Acestia au continuat sa se concentreze asupra noului ideal, pana cand s-au familiarizat cu noul lor mod de viata. Au devenit altcineva, o persoana cu alte obiceiuri. Se eliberasera de obisnuinta de a fi ei insisi. Modul in care au realizat acest lucru ne conduce la cea de-a patra convingere care ii unea pe cei care reusisera sa se vindece fizic.

Antreneaza-ti creierul – Joe Dispenza

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Crearea realitatii-Crearea sanatatii

mind-blowing-554x260Trupul-minte uman este o parte a unui camp de inteligenta constient, ganditor. In fiecare secunda a existentei, expresia locala pe care o numim “trup-minte” schimba energie si informatie cu expresia nonlocala pe care o numim “univers”. Singura problema este ca noi facem acest lucru in mod inconstient. Un om obisnuit gandeste aproximativ saizeci de mii de ganduri pe zi. Acest fapt nu este deloc surprinzator. Ceea ce este putin tulburator este ca 95 de procente din gandurile pe care le avem astazi sunt identice cu gandurile de ieri. In fiecare zi, cream in mod inconstient aceleasi tipare de energie, care dau nastere aceleasi expresii fizice a trupului.

Imaginati-va ca, o data pe an, ati putea sa schimbati toate caramizile din care e construita o cladire, dar, din obisnuinta, sau pentru ca, pur si simplu, nu va vine o idee mai buna, ati tine cu dintii de conceptia ca nu exista decat un singur fel de a construi acea cladire. Prin urmare, ati aseza caramizile in aceleasi locuri, an dupa an, si ati obtine aceiasi constructie. Ei bine, daca aveti impresia ca trupul slabeste cu timpul, ca imbatraneste sau se poate imbolnavi, aceasta credinta va fi transpusa in tiparele de energie corespunzatoare.

Fiecare interpretare pe care o facem, in orice moment, are un efect asupra tiparelor de energie ale trupului. Dar putem sa schimbam aceste tipare, fiindca noi suntem cei care le-am creat de la inceput. Avem puterea de a face alegeri. Dar majoritatea oamenilor sunt victime ale gandirii societatii, se afla sub hipnoza conditionarii sociale. Simturile noastre proceseaza mai putin de o miliardime dintre stimuli ce ne stau la dispozitie, iar conditionarea sociala accentueaza lucrurile pe care noi le credem posibile si le elimina pe acelea pe care nu le credem posibile. Trebuie sa ne trezim si sa depasim aceasta hipnoza; trebuie sa depasim conditionarea sociala, la un nivel mai profund. Cum putem face asta? Observand intregul proces si devenind constienti de el. Atunci ne dam seama ca exista mai multe variante.

Deepak Chopra – Putere, libertate si gratie divina

De la Diana Ciubotaru, psihologul din Iasi

%d blogeri au apreciat asta: