Un corp sanatos se mentine cu o minte deschisa si un spirit liber..

Posts tagged ‘poveste’

Poveste…

ganduri de suflet“Am sa-ti spun povestea maimutei inchise intr-o camaruta din turnul unui castel. Nimic nu se intampla in camera aceea, iar maimuta era nelinistita. Ea se putea distra doar mergand la fereastra si privind lumea de afara. Aceasta activitate i-a captat atentia pentru o vreme, dar apoi a inceput sa se gandeasca la situatia sa. Cum de ajunsese in acest turn? De ce fusese prinsa si inchisa aici? Dispozitia ei a inceput sa se schimbe. Nu avea ce sa faca si nici cu cine sa vorbeasca. Gandurile acestea o deprimara tot mai mult. Camera parea sa se micsoreze in jurul sau. Maimuta a inceput sa naduseasca, agitata. Nu, isi dadu ea seama brusc, nu sunt intr-o camera, sunt in Iad. Rapid, depresia s-a transformat in angoasa, iar angoasa in chin. Maimuta a inceput sa vada peste tot in jur demoni care-i starneau toate durerile inimaginabile. Asta este, s-a gandit ea.  Sunt in Iadul etern. Astfel continua chinul, inrautatindu-se tot mai mult. Maimuta nu vedea nicio cale de scapare. Dar, incet-incet, s-a obisnuit cu durerea. Cat timp trecuse? Nu-si amintea. A hotarat sa accepte locul in care se afla. La urma urmelor, nu era o camera chiar atat de ingrozitoare. De fapt, era chiar placut sa fie singura si sa priveasca pe fereastra, toate lucrurile fascinante care se petreceau afara. Incet – incet, demonii au incetat sa o mai tortureze si s-au retras. Ea a inceput sa se simta mai bine si, curand, a venit si ziua in care se simtea optimista. A devenit tot mai vesela, iar apoi…”

Ramana s-a intrerupt.

“Sunt sigur ca iti dai seama incotro se indreapta aceasta poveste.” Savitri a incuviiintat.

“Maimuta a mers in Rai.”

“Exact. A inceput sa se simte tot mai bine, pana cand s-a imaginat in Paradis si, in loc sa fie pedepsita de demoni, a fost alintata de ingeri. Ah, a gandit ea, sunt in beatitudine eterna.”

“Pana cand s-a plictisit.” Ramana a incuviintat.

“Maimuta este mintea, care sta singura in turnul mintii. Pe masura ce mintea se extinde datorita placerii si se contracta din pricina durerii, creeaza toate lumile posibile, crezand mereu in propriile-i creatii. Ea va crede in Rai pentru o vreme, dar apoi se va instala plictiseala care, fiind samanta nemultumirii, o va atrage inapoi in Iad.”

Savitri se simtea descurajata.

“Asadar suntem prinsi in cursa.”

Doar daca accepti sa fii prinsa in cursa. N-am spus ca turnul e incuiat”, a zis Ramana.

“Exista un spatiu infinit dincolo de zidurile castelului. Iti poti duce mintea dincolo de ziduri. Afara exista libertatea si, atunci cand o obtii, nu mai trebuie sa mergi in Rai sau in Iad.”

Deepak Chopra – Viata dupa moarte. Puterea dovezilor.

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Povestea seninatatii

povestea seninatatiiO straveche poveste sufita ne spune ca intr-un tinut din Orientul Mijlociu traia candva un rege care vesnic oscila intre fericire si deznadejde. Cel mai neinsemnat lucru ii provoca suparare mare sau reactii extreme, iar fericirea se transforma repede in dezamagire si disperare. A venit si timpul cand regele s-a simtit obosit de el insusi si de viata lui si a inceput sa caute o cale de iesire. A trimis dupa un intelept care traia in regatul lui si care avea renumele de a fi iluminat. Cand inteleptul a sosit, regele i-a spus: „Vreau sa fiu asemenea tie. Imi poti da ceva care sa-mi ofere echilibru, seninatate si intelepciune? Iti voi plati cat imi vei cere.”

Inteleptul a raspuns: „ Cred ca ti-as putea fi de ajutor. Dar pretul este atat de mare incat tot regatul nu ti-ar ajunge ca sa-l platesti. De aceea iti voi da remediul in chip de cadou, daca ii vei acorda respectul cuvenit.” Regele l-a asigurat de acest lucru iar omul a plecat.

Cateva saptamani mai tarziu s-a intors si i-a inmanat regelui o cutie ornamentata si incrustata cu jad. Regele a deschis cutia si a gasit inauntru un inel de aur, simplu, pe care erau scrise niste litere. Regele a citit: Si aceasta va trece. „Care este semnificatia?”, a intrebat regele. Inteleptul i-a spus: „Poarta mereu inelul acesta. Indiferent ce se intampla, inainte sa etichetezi cuvintele bun sau rau, atinge acest inel si citeste ceea ce este scris. In felul acesta vei fi mereu in pace.”

Cuvintele inscrise pe inel nu spun ca n-ar trebui sa va bucurati de ceea ce este bun in viata, dar nici nu au doar rolul de a oferi mangaiere in suferinta. Scopul lor este mai profund: acela de a va face constienti de efemeritatea fiecarei situatii, efemeritate datorata faptului ca orice forma, fie ea rea sau buna, este trecatoare. Cand deveniti constienti de faptul ca toate formele sunt trecatoare, atasamentul vostru fata de ele scade, iar voi incetati, intr-o anumita masura, sa va mai identificati cu ele. A fi detasat nu inseamna ca nu va mai puteti bucura de ceea ce are lumea bun de oferit. De fapt, va veti bucura chiar mai mult. Odata ce vedeti si acceptati ca toate lucrurile sunt trecatoare si inevitabil supuse schimbarii, va puteti bucura de placerile lumii atat cat dureaza ele, fara teama ca le pierdeti, fara nelinistea legata de viitor. Cand sunteti detasati, va situati pe o pozitie avantajoasa, de unde priviti elementele vietii voastre fara a mai fi captivii lor. Deveniti asemenea unui astronaut care vede planeta Pamant inconjurata de vastitatea spatiului si realizeaza un adevar paradoxal: pamantul este pretios, dar in acelasi timp insignifiant. Admitand ca Si aceasta va trece deveniti detasati, iar impreuna cu detasarea apare si o alta dimensiune in viata voastra – spatiul interior. Detasarea, alaturi de lipsa judecarii si a rezistentei interioare va ofera accesul la dimensiunea respectiva.

Eckhart Tolle – Un Pamant Nou

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Poveste – Parinti si copii

bunicExista o poveste despre un om in varsta care muncise toata viata ca sa puna pe picioare o ferma ce-i intretinea familia. Batranul, care muncise multi ani cultivand pamantul si luptandu-se cu natura pentru a-si hrani si adaposti familia, a ajuns, intr-un moment in care a simtit ca era potrivit sa se retraga, sa stea pe veranda si sa contemple Universul. Fiul lui era puternic si capabil, si, avand o familie a lui, parea sa fie timpul ca el sa preia totul. Asa ca batranul i-a dat ferma fiului sau si s-a asezat intr-un scaun confortabil pe veranda, ca sa se bucure de anii ce-i raman dupa o viata de truda din greu. Fiul lui a fost la inceput mandru ca in sfarsit era stapan al propriei ferme. Dar pe masura ce lunile treceau, muncind pe camp, inactivitatea tatalui a inceput sa-i repugne. Tatal statea pe verdanda, leganand copiii pe genunchi, in timp ce el trebuia sa munceasca toata ziua. Resentimentul a aparut in mintea fiului si a inceput sa se uite la tatal lui ca la o alta gura de hranit. El s-a gandit: “Am nevasta si copiii de care sa am grija acum. Batranul nu intelege. Doar sta acolo. Nu conteaza ce-a fost inainte. Asta este o munca grea si as fi vrut sa nu trebuiasca sa am grija si de el.” Asa ca fiul a continuat sa sape si sa planteze, devenind din ce in ce mai furios, pana ce la vreme recoltei a inceput sa se gandeasca ca nu vrea sa imparta mancarea cu  “omul ala inutil de pe veranda”. O vroia pe toata pentru el si familia lui si s-a gandit: “Timpul lui s-a sfarsit. Nu mai trebuie sa fie prin preajma.” Asa ca fiul a construit o cutie mare de lemn din tek greu si, cand a fost gata, a pus cutia pe o roaba si a dus-o pe veranda si i-a spus hotarat tatalui sau: “Tata, vreau sa intri in cutie. Fa-o acum.” Tatal lui s-a inclinat si, fara un cuvant, a coborat de pe veranda si a intrat in cutie. Fiul a pus capacul masiv deasupra tatalui sau si a inchis balamalele din alama. Rostogolind cutia pe un deal, era chiar pe punctul de a o arunca in prapastia de dedesubt cand a auzit un ciocanit dinauntru. “Ce vrei?” a spus el artagos. Din cutie s-a auzit vocea blanda a tatalui lui: “Stii, inteleg. Daca vrei sa scapi de mine, e in regula. Crezi ca sunt doar un batran inutil. Dar daca vrei sa ma arunci de pe deal, scoate-ma din cutie si arunca-mi doar corpul. As pastra aceasta cutie, dac-as fi in locul tau. Cred ca copiii tai o vor folosi intr-o zi!”

Stephen Levine – Cine moare?

De la Diana Ciubotaru, psihologul din Iasi

%d blogeri au apreciat asta: