Un corp sanatos se mentine cu o minte deschisa si un spirit liber..

Posts tagged ‘observator’

De ce repetam aceleasi greseli? Cum iesim din buclele vicioase?

greseli......

In termenii Sinelui nu exista greseli. Exista doar dorinta de a experimenta o situatie si de a invata din ea. De a o arhiva in minte sub forma intelepciunii, dupa ce ai gustat emotia adiacenta ei.

Daca e sa repetam fraza in termenii Sinelui: „De ce repetam in viata aceleasi experiente?” atunci raspundem:”Deoarece nu ne-am desprins de emotia care o genereaza si nu am arhivat experienta ca fiind inteleasa”.

Mecanismul este acesta: Cand treci printr-o experienta intensa (indiferent de valenta ei: pozitiva sau negativa)  primul lucru cu care iei contact este chiar acest ocean de emotii, trairi, senzatii. Mintea este inundata de acest ocean si nu prea poti reflecta imediat asupra experientei traite, doar esti in ea (de exemplu te-ai certat cu partenerul, va aruncati vorbe grele, unul dintre voi pleaca din casa, lipseste toata noaptea. Dimineata va priviti obositi si nu mai continuati nimic. Mintea e plina de durerea noptii. Nici nu stiti cum sa va impacati.) Dupa cateva zile, mintea se deconecteaza de emotii si incepi sa te intrebi: „Oare ce am vrut, de fapt, cand am inceput discutia?” Acest „De fapt” te mentine in pozitia observatorului, un loc neutru emotional, care te ajuta sa intelegi „dansul celor doi” in conflict, sau jocul tip „ping-pong” al replicilor. Intelegi ca te-ai certat si pe marginea tuturor conflictelor de luna trecuta pe care nu le-ati incheiat cu o concluzie concreta, si mai intelegi ca ai fi putut sa te opresti oricand daca nu te-ai fi gandit ca celalalt trebuie sa faca primul asta. Nu ai vrut sa fii tu primul care se opreste si, ca atare, ai participat la „dans” pana la final. Acum, din afara, pare vizibila responsabilitatea ta si INTELEGI ca nu puteai avea o alta experienta cata vreme ai decis sa actionezi in felul in care ai facut-o atunci. Ei bine, acest moment de INTELEG este primul pas in Resetare.

Daca nu ajungem la aceasta intelegere, ne vom angaja mereu in aceste comportamente care nu ne servesc, nici nu ne ajuta sa evoluam, si vom experimenta in mod repetat, aceeasi dezamagire, durere, suferinta. In plus, mintea noastra consolideaza un shortcut, sau o scurtatura pentru acea topica si, in timp, va fi nevoie doar de o mica scanteie pentru a face sa escaladeze intreg conflictul, inclusiv cel din trecut.

La o scara mai larga – deja nu mai vorbim de clasicul conflict mental si putem vorbi de marele esec in viata. Acest „mare esec” este, de fapt, esecul mintii de a accepta ca este posibil succesul pentru tine. Oamenii nu au numai frica de esec ci si frica de succes. Frica de a reusi – asta ar insemna sa renunte la obiceiul lor de a-si plange de mila, de a se considera in secret nedreptatiti, sau sa renunte la obiceiul de a se lasa compatimiti de ceilalti si salvati de eroul lor preferat. Unii oameni nu ies din bucle, pentru ca, pur si simplu, au gasit cateva persoane cu care construiesc zilnic bucla, prefacandu-se ca nu pot sa se opreasca.

Ca o scurta sinteza – blocajul constant in situatii neplacute de viata se datoreaza in primul rand mintii care se autosaboteaza prin programul fricii de esec (de ce ti-e frica nu scapi) sau de succes (daca am succes va trebui sa ma schimb).

In al doilea rand, datorita sistemului in care traiesti, care mentine nonschimbarea ta prin mai multi actori care participa la jocul tau: mereu va fi cineva care se va bucura de esecul tau, sau te va salva de la el, cineva care ofera solutii si altii care sa se planga de tine……si lista continua.

Si in al treilea rand, datorita faptului ca nu esti obisnuit sa te pui in pozitia de Observator sau martor al vietii tale, si atunci nu poti incheia bucla spunand: Da, acum inteleg, chiar cred ca tot raul a fost spre binele meu. Si ceea ce am judecat atunci intr-un fel, acum imi apare intr-o noua perspectiva. Acum inteleg de ce am ales in acel fel atunci, si acum fac alte alegeri in viata mea. ACUM, prin ce am invatat, stiu ca pot face alte alegeri.

Cum te ajuta Sinele in aceasta ecuatie? Prin faptul ca faci o pauza din tot caruselul vietii, te asezi alaturi observind cu atentie si fara sa judeci, intreaga scena, dintr-o perspectiva mai larga, ca si cum ti-ai vedea orasul in harta intregii tari. Prin faptul ca, observand suficient de mult timp, castigi o stare de claritate mentala prin care intelegi si perspectiva celuilalt fara sa te mai simti amenintat de ea. Si, nu in ultimul rand, prin pacea cu care accepti solutiile care iti vin dintr-o data in minte, de parca au fost dintotdeauna acolo. Aceasta este experimentarea alinierii Sine-Minte.

Autor, Diana Ciubotaru, Psihologul din Iasi

Anunțuri

Intalnirea cu Sinele

Cuvintele pot sa spuna destul de multe despre Sinele adevarat, dar este nevoie de o intalnire efectiva, pentru a-ti da seama ce este acesta.  Sinele vostru adevarat are calitati pe care voi le simtiti deja, in fiecare zi. Inteligenta, stare de vigilenta, de adaptare, de cunoastere – ori de cate ori intra in joc una dintre aceste calitati, traiti mai aproape de Sinele vostru real. Pe de alta parte, atunci cand va simtiti distrasi, pierduti, derutati, infricosati, imprastiati sau prinsi intre limitele ego-ului, se intampla contrariul.893138_cc7

Experienta oscileaza intre acesti doi poli; ca urmare, un mod de a-ti intalni Sinele real este sa te indepartezi de polul opus, ori de cate ori observi ca te afli acolo. Incercati sa va surprindeti intr-un asemenea moment si sa va indepartati de el. Alegeti o experienta puternic negativa, de genul celor de mai jos (daca se poate, alegeti una repetitiva, care a aparut de mai multe ori):

–          V-ati infuriat din cauza traficului

–          V-ati certat cu partenerul/partenera

–          Ati avut o atitudine de impotrivirea fata de sef, la serviciu

–          V-ati pierdut controlul in fata copiilor

–          V-ati simtiti inselati intr-o tranzactie sau intr-o afacere

–          V-ati simtit tradati de un prieten apropiat

Puneti-va din nou in situatia respectiva si simtiti ce ati simtit atunci. Inchideti ochii si vizualizati masina care v-a taiat calea in trafic, sau instalatorul care v-a cerut o suma inadmisibila. Faceti ceea ce este necesar pentru a va readuce situatia vie in minte.

Atunci cand simtiti intepatura furiei, jignirii, neincrederii, suspiciunii sau tradarii, spuneti-va: “Asta e ceea ce simte ego-ul meu. Imi dau seama de ce. Sunt foarte obisnuit cu asa ceva. O sa accept, atata timp cat va dura”. Acum, lasati sentimentul sa curga. Deveniti oricat de ambalati doreste ego-ul vostru; imaginati-va scenarii de razbunare sau de auto-compatimire, sau orice altceva crede ego-ul vostru ca este potrivit. Imaginati-va ca va umpleti de sentimentul vostru – ca el se revarsa din voi, ca unda de soc a unei explozii.

Urmati aceasta unda, cat de departe vrea ea sa mearga; priviti-o cum slabeste din ce in ce mai mult, pe masura ce se intinde spre infinit si umple tot universul, daca vrea. Respirati profund de cateva ori, daca este nevoie, ca sa faceti unda sentimentului sa plece de la voi si sa calatoreasca in afara. Nu va cronometrati. Sentimentul poate fi suficient de puternic, incat sa dureze o vreme pana sa se extinda.

Acum, uitati-va la unda care dispare in infinit, priviti-va si vedeti daca este prezenta vreuna dintre senzatiile urmatoare:

–          O chicoteala, dorinta de a rade de toate

–          O ridicare din umeri, ca si cum n-ar fi cine stie ce

–          Un sentiment de calm sau de pace

–          Priviti-va, ca si cum ati fi alta persoana

–          Un oftat profund de usurare sau de epuizare

–          Un sentiment de eliberare, sau ca ati dat drumul la ceva

–          Va dati brusc seama ca cealalta persoana ar putea avea dreptate

Acestea sunt sentimentele de avertizare, care apar in noi, atunci cand traversam granita invizibila dintre ego si Sinele real. Daca urmezi orice emotie suficient de departe, ea se va sfarsi in tacere. Dar, sa mergi acolo de fiecare data, ar insemna sa ceri prea mult. Scopul este sa ajungi cel putin la frontiera, la linia de unde nevoile ego-ului incep sa-si piarda puterea.

–          Atunci cand radeti, dispare nevoia de a va lua in serios.

–          Atunci cand ridicati din umeri, dispare nevoia de a le da lucrurilor proportii exagerate.

–          Atunci cand va simtiti calmi, dispare nevoia de a va simti agitati sau de a trai o drama.

–          Atunci cand puteti sa va uitati la voi insiva, ca si cum ati fi o alta persoana, dispare nevoia de a fi singurul care conteaza.

–          Atunci cand simtiti usurare sau oboseala, dispare nevoia de a mentine stresul. (Acesta este si un semn ca v-ati reconectat cu corpul, in loc sa traiti in minte.)

–          Atunci cand aveti sentimentul ca ati dat drumul la ceva, dispare nevoia de razbunare si apare posibilitatea iertarii.

–          Atunci cand va dati dintr-o data seama ca cealalta persoana ar putea sa aiba dreptate, dispare nevoia de judecata.

Mai sunt si alte semne de avertizare, care ne spun ca am lasat ego-ul in urma. Daca va simtiti imediat jigniti, va considerati superior sau inferior, nu vreti ceea ce vine spre voi si invidiati ceea ce capata altii, sau va imaginati ca oamenii va vorbesc pe la spate – fiecare dintre aceste sentimente poate fi abordat asa cum ati facut in cazurile de mai sus. Retraiti sentimentul, lasati ego-ul sa-l duca oricat de departe vrea si priviti-l cum pleaca, pana cand dispare la marginea infinitului.

Acest exercitiu nu va risipi, in mod miraculous, orice sentiment negativ. Scopul lui este sa va duca la intalnirea indeaproape cu Sinele vostru real. Daca il incercati cu aceasta intentie, in viitor veti fi surprinsi cat de usor va va fi sa scapati din ghearele emotiilor care va controlasera ani de zile.

Dr. Deepak Chopra – Cartea Secretelor

De la Diana Ciubotaru, psihologul din Iasi

Realitatea cuantica si sensurile vietii(3) -preluat din Scientia.ro

Realitatea cuantică şi sensurile vieţii (3) Imprimare Email
Mecanica cuantică
Scris de Scientia.ro
Vineri, 11 Februarie 2011 22:56
universuri paraleleÎn partea a treia a articolului lui Michael Brooks, autorul face o analiză a interpretării mecanicii cuantice cunoscută drept interpretarea istoriilor alternative (deseori denumită a universurilor paralele). Citiţi în continuare despre plusurile şi minusurile sale.Realitatea cuantică şi sensurile vieţii (2)

INTERPRETAREA ISTORIILOR ALTERNATIVE

Studierea comportamentului Universului la scară macroscopică a alimentat şi aceasta criticile detractorilor interpretării Copenhaga. Dacă procesul de măsurare de către un observator clasic este o componentă fundamentală în crearea realităţii observate, cine sau ce anume a efectuat observaţiile în urma cărora a luat naştere Universul, cu toate componentele sale? „E realmente nevoie de un observator din afara sistemului pentru a da sens lucrurilor – numai că, prin definiţie, nu există nimic în afara Universului,” spune Brown.

Tocmai de aceea, spune Brown, cosmologii tind în prezent să fie mai înţelegători faţă de o interpretare propusă la sfârşitul anilor ’50 de către fizicianul Hugh Everett de la Universitatea Princeton. Cunoscută drept interpretarea istoriilor alternative (ori a universurilor paralele – n.tr.),varianta lui Everett afirmă că realitatea nu depinde de măsurători.

În schimb, fiecare din nenumăratele posibilităţi diferite de manifestare a realităţii, care sunt inerente într-un sistem cuantic, se desfăşoară în propriul univers. David Deutsch, un fizician de la Universitatea din Oxford şi cel care a întocmit proiectul primului computer cuantic, spune că în prezent nu poate gândi metodologia de operare a acestui computer decât în contextul acestor universuri multiple. Pentru el, nici o altă interpretare are sens.

Nu vrem nicidecum să vă imaginaţi că interpretarea istoriilor alternative nu are criticii săi. Tim Maudlin, filozof al ştiinţei la Universitatea Rutgers din New Jersey, salută încercarea de retrogradare a actului măsurării de la statutul de proces special. În acelaşi timp însă, el nu este convins că istoriile alternative oferă un cadru bun pentru a explica de ce unele dintre rezultatele proceselor cuantice sunt mai probabile decât altele.

Atunci când teoria cuantică prezice că unul dintre rezultatele unei măsurători cuantice este de 10 ori mai probabil decât altul, experimente repetate vin şi confirmă întotdeauna predicţiile teoretice. Potrivit lui Maudlin, interpretarea istoriilor alternative spune că toate rezultatele posibile se vor produce, având în vedere multitudinea de universuri, dar nu explică mecanismul prin care observatorii percep totuşi doar rezultatul cel mai probabil. „Ne confruntăm în acest caz cu o problemă foarte profundă”, spune el.

Deutsch spune că aceste probleme au fost rezolvate în ultimul an şi ceva. „Modul în care Everett a tratat probabilităţile a fost deficitar, dar de-a lungul anilor teoreticienii care s-au aplecat asupra interpretării istoriilor alternative şi-au îndreptat atenţia asupra acestui aspect şi l-au clarificat”, spune el.

Cu toate acestea, explicaţia lui Deutsch este greu de înţeles şi ideile sale încă nu au convins pe toată lumea. Este chiar mai greu de răspuns obiecţiei pe care partizanii interpretării istoriilor alternative o numesc a „privirii neîncrezătoare”. Implicaţiile evidente ale acestei interpretări sunt existenţa copiilor multiple ale fiecăruia dintre noi, un exemplu putând fi ideea că Elvis încă interpretează melodiile sale undeva în Las Vegas într-un alt univers. Puţini oameni pot digera această idee.

Perseverenţa va fi singura soluţie în acest caz, crede Brown. „Există o reticenţă larg răspândită de a accepta multiplicitatea propriei persoane şi a altora”, spune el. „Este nevoie doar să ne obişnuim cu ideea.”

Deutsch crede că acest lucru se va întâmpla atunci când tehnologia va începe să facă uz de aspectele ciudate ale lumii cuantice. Odată ce vom avea computere cuantice care vor duce la bun sfârşit sarcini de calcul fiind în mai multe stări în acelaşi timp, nu vom putea să ne gândim la aceste lumi decât în termeni absolut reali. „Va fi foarte dificil să mai dăinuie convingerea că avem de-a face doar cu pure interpretări teoretice, simple figuri de stil”, spune Deutsch.

El şi Brown susţin că interpretarea universurilor paralele deja câştigă teren printre cosmologi. Argumentele din teoria corzilor, cosmologie şi astronomia observaţională i-au determinat pe unii cosmologi să sugereze că trăim într-un unul din multele universuri existente. Anul trecut, Anthony Aguirre de la Universitatea din California, Santa Cruz, Max Tegmark de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) şi Layzer David de la Universitatea Harvard a stabilit un sistem de legături care adună laolaltă idei din cosmologie şi interpretarea universurilor paralele (New Scientist, 28 august 2010, pag. 6).

Textul de mai sus reprezintă traducerea şi adaptarea acestui articol, realizată cu acordul New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.

articol preluat din Scientia.ro

de la Diana Ciubotaru, psihologul din Iasi

Imagine

Observatorul cuantic

observator cuantic

„Mintea este rezultatul interacţiunii Conştiinţei cu creierul”

                                                                                                                                                 www.ziarulevenimentul.ro/stiri/Interviu/a-mintea-este-rezultatul-interactiunii-constiintei-cu-creierula–59760.html

Interviu cu psihologul Diana Ciubotaru

Diana Ciubotaru

Tot ceea ce ne înconjoară este rezultatul gândurilor noastre, al acţiunilor şi al emoţiilor. Fiecare dintre noi, conştient sau nu, creează. Uneori creăm lucruri bune, situaţii fericite, alteori naştem adevărate dezastre. Ne putem îmbolnăvi şi vindeca singuri. Am încercat să desluşim mecanismele minţii cu ajutorul psihologului Diana Ciubotariu, care ne-a ajutat să înţelegem cum ne creăm realitatea.

– Vorbim mereu despre minte, în lipsa cărei nu-mi imaginez cum am putea „funcţiona”. Ce este mintea?

– Ca sa putem defini mintea avem la dispoziţie un puzzle de concepte: creier, conştiinţă, emoţii, observator, sine, energie şi realitate. Imediat după momentul concepţiei, oul fecundat începe să se dividă şi în câteva ore se transformă în ceva cu totul diferit. Nu se ştie ce anume declanşează comanda ca, dintr-un amalgam de celule, doar câteva să se diferenţieze în crearea corpului şi altele să se diferenţieze în crearea creierului. Cine dă acea comandă atât de corect încât nu te trezeşti cu mâna crescută prin creier sau cu un ochi în talpă? Răspunsul este la ceea ce numim Spirit, Sine, Observator. ADN-ul este doar o bancă de date, dar este nevoie să fie folosită corect şi animată. De aceea, o celulă vie are conştiinţă sau are Spirit, dar o celula moartă e doar o carcasă goala. Un argument în acest sens vine din cercetările asupra experienţelor de extracorporalitate ce au arătat că oamenii care, din diverse motive au trăit senzaţia ieşirii din corpul fizic, într-un fel sau altul au fost conştienţi de ei, dar nu şi de corpul lor, mai ales când funcţiile lor fiziologice au fost oprite pentru minute bune. Asta demonstrează ceva foarte important – conştiinţa nu este un efect al funcţionarii creierului, ci este ceva care animă creierul sau îl infuzează, şi determină o serie de efecte măsurabile asupra lui şi întregului corp.

Mintea este un mecanism uriaş de adaptare pe care omul îl foloseşte în ceea ce se numeşte viaţă şi evoluţie. Ea s-a transformat de-a lungul timpului odată cu experienţele pe care omul le-a trăit şi stocat şi odată cu dezvoltarea infrastructurii organice care o susţine – creierul. Mintea creşte odată cu noi, de la naştere până la moarte.

– Dar gândul? Cum de se întâmplă să avem gânduri frumoase sau ameninţătoare?

– Mintea este intim legată de creier şi, în acelaşi timp, pentru explicarea ei avem nevoie de un nou termen: Conştiinţa. Dacă e sa fim mai exacţi, mintea este rezultatul interacţiunii Conştiinţei – ca flux universal de informaţie, cu creierul – privit ca o imensă unitate de emisie-recepţie, prin neuronii săi care se supra-specializează pe diverse arii neuronale, în primirea unor informaţii diferenţiate. Creierul receptează o anumită informaţie pe care a captat-o din fluxul universal de conştiinţă şi o traduce prin intermediul neuronilor într-o imagine, care la nivel subiectiv, al percepţiei subiective, este tradus ca un gând. Spunem deseori că „Mi-a trecut un gând prin minte”. E ca şi cum creierul ar „îngheţa” din marele râu al conştiinţei doar o anumită informaţie. Mintea este interfaţa care dă un sens logic acelei imagini în contextul vieţii persoanei. Adică, o pune într-un continuum temporal – azi, mâine, ieri, anul viitor – o leagă de ceea ce persoana ştie deja, de aspiraţiile sau de temerile sale. ?n felul acesta, gândul capătă sens şi poate fi valorificat ca idee creatoare sau, dimpotrivă, poate bloca persoana, fiind o sursa de stres şi frică, atunci când imaginea descărcată este ameninţătoare.

– Uneori se întâmplă să măcinăm aceleaşi gânduri, să repetăm aceleaşi acţiuni, chiar dacă nu sunt tocmai benefice pentru noi. De ce facem acest lucru?

– Mintea funcţionează ca o interfaţă care poate rula zeci de programe simultan, ca un computer uriaş care are capacitatea de a lua decizii în numele tău. Practic, ne putem închipui laptopul de acasă, de zeci de mii de ori mai performant care, conectat la reţeaua de internet, face în numele tău toate operaţiunile posibile on-line, după ce l-ai învăţat iniţial toate acestea. Ulterior, laptopul tău învaţă din propria lui experienţă şi nu te mai întreabă, ci începe să aibă iniţiative, în funcţie de ceea ce i-ai dezvăluit ca ar fi dorinţele şi preferinţele tale şi în funcţie de ceea ce tu i-ai spus că e adevărat sau fals, corect şi incorect, bine sau rău. Mai mult, ia decizii în numele tău, în funcţie de scopurile tale, pe care i le pui în faţă zilnic. Este un executant foarte conştiincios care încearcă în permanenţă să se upgradeze şi să fie avansat în funcţie, prin acţiuni din ce în ce mai complexe în spectrul deciziilor. Devine atât de comod pentru tine încât îl laşi să facă toată treaba, mai ales că o face atât de bine uneori încât nu mai ştii dacă ai decis tu sau a a decis computerul pentru că îţi ştie atât de bine nevoile.

– Până aici totul pare în regulă. Şi totuşi, cum cream realitatea cu ajutorul acestui computer? Cine este cel care priveşte ecranul computerului şi decide dacă îl mai foloseşte sau mai şterge din programe?

– De aici încolo răspunsul vine de la fizica cuantică. Cel care priveşte ecranul este Observatorul cuantic, cel care colapsează realitatea, sau transformă gândul care apare pe ecran, în materie. Acest concept al observatorului sau martorului îl regăsim în spiritualitate sub forma Spiritului sau a Sinelui. ?n esenţă, Spiritul, Sinele sau Observatorul este cel care conduce şi ghidează mintea în tot demersul ei de a crea realitate, de a transforma realitatea sau de a gestiona în orice fel realitatea. Din acest punct pot apărea nişte situaţii interesante. De exemplu, o minte care a fost lăsată să facă totul singură, fără ca ea să mai consulte observatorul, va începe să creadă, încet, încet, că ea este observatorul. Adică îşi va aroga toate drepturile tale ca şi cum tu nu ai existat niciodată, şi începe să aibă o conştiinţă a ei proprie, diferită de observator. Adică începe să se separe de Sine.

– Ce se întâmplă din acest moment, al separării?

– Mintea separată va începe să acumuleze cât mai mult, pentru a se adapta din ce în ce mai bine la mediu şi a asigura corpului o existenţă cât mai confortabilă. Dintr-o dată, mintea şi corpul sunt pe cont propriu. Mintea se simte extrem de responsabilă pentru a face faţă unei lumi externe pline de ameninţări sau provocări. ?şi aminteşte vag de o forţă mai mare decât ea, dar o vede undeva departe şi începe să-i adreseze rugăminţi în momentele ei de durere şi slăbiciune. Mintea începe să creadă că este Singură şi are nevoie de un protector pe care să-l ţină mereu aproape. Faţă de momentul naşterii când Sinele abia crea mintea, pas cu pas, odată cu dezvoltarea accelerată a creierului, acum mintea e mare, a acumulat foarte multe, dar e separată de Sine. Separarea s-a făcut treptat şi insidios, pe măsură ce minţii i s-au implementat programe care să-i dea iluzia că e pe cont propriu şi că este prizoniera realităţii, nicidecum creatoarea ei. Mintea a creat un cuşcă în care a intrat, s-a prefăcut că e încuiată şi apoi a uitat că poate oricând ieşi de acolo. Mintea a devenit propria ei prizonieră.

– E ca şi cum te-ai trezi într-o dimineaţă şi crezi că eşti computerul, ai uitat că tu l-ai creat

– Ca şi computer, îţi aminteşti că este cineva care te-a creat, dar nu îţi aminteşti că tu eşti, de fapt, acela. Urmează o adevărată comedie umană, în termenii spiritului, în care tu te porţi ca şi cum nu ştii că eşti tu, ca un actor care a urcat pe scene să joace rolul vieţii lui, dar când a coborât de pe scenă a uitat că e doar un rol şi continuă să îl joace neperturbat.

– Ce spune fizica cuantică?

– Conform fizicii cuantice realitatea nu există decât dacă avem un observator care să o observe sau să o colapseze. E ca şi cum pixul din mâna mea nu exista decât dacă îl privesc. ?n momentul în care închid ochii, întreaga lume, inclusiv pixul se transformă în energie nediferenţiată dar cu potenţialul de a fi orice. Dar aici e nevoie de o precizare: în momentul în care închid ochii şi sunt conştient că sunt Observator cuantic sau Spirit, atunci se produce transformarea întregii lumi în energie potenţială, şi în mod similar când deschid ochii şi sunt conştient de poziţia mea de Sine sau Observator cuantic, se produce materializarea conştientă a lumii. Dacă eu închid ochii dar cred că sunt mintea aceea separată de Sine, voi şti tot timpul că am pixul în mână şi că el nu a dispărut, că sunt ancorat în gravitaţie, pentru că asta vrea mintea să creadă. Acesta este gândul pe care ea îl crede posibil, ca atare va crea o realitate în care nu putem experimenta poziţia observatorului.

– În prima situaţie eu pot visa orice fără să mă lovesc de logica fizicii clasice?

– Pot crede în puterile mele potenţiale că pot citi gândurile, materializa obiecte sau călători interdimensional. În al doilea caz, mintea mea a stabilit o „cuşcă gravitaţională” şi a decis că nu este posibil decât ceea ce permite gravitaţia. Ambele minţi creează realitate, dar una crează o realitate în care se lasă conştient condusă de un Sine care o împinge mereu să-şi depăşească limitele, şi cealaltă creează realitate în care crede că este limitat de forţele gravitaţionale şi nu este conştientă de prezenţa Sinelui.

– Am vorbit despre cum se naşte mintea, cum funcţionează, cum apar gânduri. Dar emoţiile?

Este important să înţelegem cum mintea începe să funcţioneze în suprapunere/sau nu cu observatorul cuantic, este bine să ştim cum se nasc gândurile şi ce înseamnă crearea realităţii din minte şi din spirit.

Emoţiile sunt rezultatul faptului că mintea crede un gând. Adevărul perceput în mod subiectiv dă naştere unui întreg lanţ de reacţii chimice în corp. Într-un anume sens, corpul urmează mintea şi mereu noi devenim ceea ce credem. Corpul nostru este o hartă a credinţelor noastre conştiente şi inconştiente şi se transformă sub imperiul emoţiilor activate de gândurile în care credem. De aceea o minte care crede în boală şi trăieşte emoţia corespunzătoare de frică va genera în corp, mai devreme sau mai târziu o boală, în strânsă corespondenţă cu tipul de frică sau conţinutul fricii.

– Pe principiul ăsta ne putem împlini şi dorinţele. Este nevoie doar să credem, să cerem şi vom primi?

– Aşa cum spunea un mare maestru , o dorinţă nu este altceva decât gândul împlinirii văzut din perspectiva unui obiect, a unei entităţi sau unei experienţe. Orice gând de împlinire vă permiteţi să-l simţiţi, vă părăseşte trupul prin câmpul electromagnetic şi intră în fluxul de conştiinţă, pentru a atrage spre voi orice ar produce acelaşi sentiment dat de dorinţa trăită în corpul vostru. Cu cât acea dorinţă este simţită cu multă intensitate, cu atât mai completă va fi îndeplinirea ei. Şi cu cât ştim cu mai multă certitudine că ea se va împlini, cu atât mai rapid se va materializa. Cunoaşterea intuitivă absolută este un gând de înaltă frecvenţă, ce creşte aşteptarea indusă prin câmpul auric, amplificându-vă astfel puterea de a va materializa dorinţele.

Avem capacitatea de a şti tot ce se poate şti. Gândurile pe care ni le permitem să le cunoaştem prin intermediul minunatului receptor care este creierul vor deveni o realitate trăită, văzută mai întâi în întruparea noastră, iar apoi în condiţiile de viaţă. Orice dorinţă am aveam, avem capacitatea – prin cunoaştere – să o materializăm cât am clipi din ochi.”

Maura Anghel

* Diana Ciubotaru este licenţiată în psihologie, are un master în psihoterapie şi intervenţie socială, este doctorand în psihologia cuplului. Este psiholog principal şi deţine un certificat european în psihoterapia familiei şi cuplului.

* „Pentru a materializa dorinţele, tot ce trebuie să faceţi este sa simţiţi ceea ce doriţi. Sentimentul este trimis înapoi la Tatăl, care v-a îndeplini dorinţele”. Ramtha, Cartea Alba

 

Decizia de a ma schimba

images10Vorbeam ieri de schimbare si de anul schimbarii.

Acum voi vorbi despre ziua schimbarii, care incepe ACUM.

Poate ieri sau acum cateva minute am decis sa ma schimb, si acum urmeaza sa-mi mentin schimbarea. Mintea mea va parea initial bucuroasa de decizia mea. Ii place ideea ca va scapa de suferintele sau blocajele zilnice sau ca va fi usurata si eliberata de emotiile care o impiedica sa lucreze si sa rationeze -tristete, durere, vina, furie, frustrare, neputinta si altele din aceeasi gama.

Dupa un timp mai lung sau mai scurt, depinde cat de repede schimbarea te scoate din zona de confort sau a obisnuintei, mintea oboseste sa faca fata schimbarii. Incepe sa se uite cu dor la vechiul confort si vechile avantaje, rezultatul fiind primele semne de indoiala. Oare e bine, oare merita, oare pierd mai mult, oare raman singur? Acesta este primul pas in sabotarea schimbarii, sa raspunzi la aceste intrebari si sa te angajezi intr-un dialog pentru a convinge mintea (sa te convingi singur) ca decizia de a te schimba e buna.

Pentru a mentine decizia schimbarii in acest punct e foarte important sa incepi sa iti observi mintea fara sa te angajezi in discutii cu ea.   Pozitia observatorului este arma secreta care va dezamorsa o minte care sta la cotitura asteptand primul tau moment de indoiala sau oboseala. Aceasta pozitie de martor se acceseaza extrem de simplu prin cateva intrebari cheie: „La ce ma gandesc acum? Ce simt acum? Ce fac eu acum?” Si raspunsul la aceste intrebari sa nu fie judecat in nici un fel. Adica, daca observi ca gandesti in acel moment ceva de tipul”va fi rau, sigur voi suferi din asta” , sa nu te urechesti”a, nu trebuie sa gandesc asa”, pentru ca asta e un alt dialog cu mintea, ci continua sa observi ce gand vine dupa cel initial, pana la capat. Pentru ca intotdeauna este un capat si intotdeauna este o pauza intre doua ganduri.

Incet, incet, prin exercitii, vei invata sa nu te mai iei la tranta cu mintea ta, indiferent ce material iti va aduce pe ecran. Nu vei mai reactiona la ce posteaza ea in fata ochilor tai, si acest lucru o va face sa devina panicata, sa pluseze, sa aduca ganduri din ce in ce mai dure, mai grele, mai dificil de ignorat. Acest lucru se va reflecta intr-o perioada in viata ta cand pare ca totul e impotriva ta si impotriva schimbarii tale, cand ramai singur, sau pare ca pierzi totul daca continui.

Nu renunta nici acum, e doar o etapa. Urmeaza un nou nivel al cuceririi interioare. Dar despre asta, maine. Continuam povestea metamorfozei si a dezvoltarii tale personale.

cu drag, Diana

%d blogeri au apreciat asta: