Un corp sanatos se mentine cu o minte deschisa si un spirit liber..

Posts tagged ‘emotii’

Gandurile si trairile noastre transforma mediul si influenteaza materia

coerenta inimii 3Glen Rein, dr. in biologie celulara, a conceput o serie de experimente pentru a evalua abilitatea vindecatorilor de a modifica sistemele biologice. De vreme ce ADN-ul este mai stabil decat alte substante precum celulele sau culturile bacteriene, a decis sa dea vindecatorilor sa tina in maini tuburi de testare ce contineau ADN (Mc Craty, Rollin, Mike Atkinson, D. Tomasino, 2003).

Acest studiu a avut loc la Centrul de Cercetare Heart Math in California. Cei de acolo au coordonat cercetari extraordinare in fiziologia emotiilor, interactiunile creier-inima si multe altele. In esenta, impreuna cu alti cercetatori, s-au interesat asupra legaturii specifice dintre starile noastre emotionale si ritmul nostru cardiac. Cand avem emotii negative ( de exemplu furie sau frica), ritmul cardiac devine dezorganizat. Dimpotriva, emotiile pozitive ( de exemplu iubire sau bucurie) produc patternuri foarte coerente de inalta frecventa, patternuri numite de Heart Math coerenta inimii.

In experimentul dr. Rein, acesta a studiat initial un grup de 10 indivizi, care aveau o buna experienta practica in utilizarea tehnicii folosite si predate de Heart Math pentru a construi coerenta inimii. Ei au aplicat tehnica pentru a produce sentimente puternice , elevate ca iubire, apreciere, iar ulterior pentru 2 minute, au tinut vase continand mostre de ADN aflate in suspensie de apa deionizata. La analizarea mostrelor, nu a reiesit nici o schimbare semnificativa statistic.

Un al doilea grup de participanti antrenati special, au facut acelasi lucru , dar in loc doar sa creeze emotii pozitive ( un sentiment de iubire si apreciere) ei au creat si au trimis si o intentie (un gand) catre mostra ADN. Acest grup a produs schimbari semnificative statistic in conformatia (forma) mostrei ADN. In unele cazuri ADN-ul a fost rasucit sau desfacut mai mult de 25%.

Al treilea grup de subiecti antrenati a sustinut mental o intentie clara de a schimba ADN-ul, dar au fost instruiti sa nu intre intr-o stare emotionala pozitiva. Cu alte cuvinte, au folosit doar intentia – gandul pentru a transforma materia. Rezultatul? Nici o schimbare in mostra de ADN.

Starea emotionala pozitiva a primului grup nu a facut nimic prin ea insasi mostrei de ADN. Intentia clara a celuilalt grup neacompaniata de emotie, deasemenea, nu a avut impact.

Doar cand subiectii au avut atat emotia pozitiva cat si un obiectiv clar aliniat, ei au putut fi capabili sa produca un efect constient.

Un gand constient are nevoie de un energizant, un catalizator – si acea energie este o emotie elevata. Iubirea si mintea lucreaza impreuna. Gandurile si sentimentele se unifica intr-o stare de a fi. Daca o stare de a fi  „rasuceste sau desface” catenele de ADN in 2 minute, ce spune acest lucru despre capacitatea noastra de a crea realitate?

Ceea ce demonstreaza acest experiment este urmatoarea idee: campul cuantic nu doar raspunde pur si simplu dorintelor noastre (cerintelor emotionale). Nu doar raspunde gandurilor noastre. Raspunde, in schimb,  doar atunci cand gandul si emotia sunt aliniate sau coerente – adica atunci cand au acelasi semnal. Cand combinam o emotie inalta cu o inima deschisa si o intentie constienta, cu un gand clar, noi semnalizam campului sa ne raspunda in moduri uimitore.

Campul cuantic nu raspunde la ceea ce vrem ci la ceea ce suntem.

Joe Dispenza – Breaking the Habbit of Being Yourself

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

De ce repetam aceleasi greseli? Cum iesim din buclele vicioase?

greseli......

In termenii Sinelui nu exista greseli. Exista doar dorinta de a experimenta o situatie si de a invata din ea. De a o arhiva in minte sub forma intelepciunii, dupa ce ai gustat emotia adiacenta ei.

Daca e sa repetam fraza in termenii Sinelui: „De ce repetam in viata aceleasi experiente?” atunci raspundem:”Deoarece nu ne-am desprins de emotia care o genereaza si nu am arhivat experienta ca fiind inteleasa”.

Mecanismul este acesta: Cand treci printr-o experienta intensa (indiferent de valenta ei: pozitiva sau negativa)  primul lucru cu care iei contact este chiar acest ocean de emotii, trairi, senzatii. Mintea este inundata de acest ocean si nu prea poti reflecta imediat asupra experientei traite, doar esti in ea (de exemplu te-ai certat cu partenerul, va aruncati vorbe grele, unul dintre voi pleaca din casa, lipseste toata noaptea. Dimineata va priviti obositi si nu mai continuati nimic. Mintea e plina de durerea noptii. Nici nu stiti cum sa va impacati.) Dupa cateva zile, mintea se deconecteaza de emotii si incepi sa te intrebi: „Oare ce am vrut, de fapt, cand am inceput discutia?” Acest „De fapt” te mentine in pozitia observatorului, un loc neutru emotional, care te ajuta sa intelegi „dansul celor doi” in conflict, sau jocul tip „ping-pong” al replicilor. Intelegi ca te-ai certat si pe marginea tuturor conflictelor de luna trecuta pe care nu le-ati incheiat cu o concluzie concreta, si mai intelegi ca ai fi putut sa te opresti oricand daca nu te-ai fi gandit ca celalalt trebuie sa faca primul asta. Nu ai vrut sa fii tu primul care se opreste si, ca atare, ai participat la „dans” pana la final. Acum, din afara, pare vizibila responsabilitatea ta si INTELEGI ca nu puteai avea o alta experienta cata vreme ai decis sa actionezi in felul in care ai facut-o atunci. Ei bine, acest moment de INTELEG este primul pas in Resetare.

Daca nu ajungem la aceasta intelegere, ne vom angaja mereu in aceste comportamente care nu ne servesc, nici nu ne ajuta sa evoluam, si vom experimenta in mod repetat, aceeasi dezamagire, durere, suferinta. In plus, mintea noastra consolideaza un shortcut, sau o scurtatura pentru acea topica si, in timp, va fi nevoie doar de o mica scanteie pentru a face sa escaladeze intreg conflictul, inclusiv cel din trecut.

La o scara mai larga – deja nu mai vorbim de clasicul conflict mental si putem vorbi de marele esec in viata. Acest „mare esec” este, de fapt, esecul mintii de a accepta ca este posibil succesul pentru tine. Oamenii nu au numai frica de esec ci si frica de succes. Frica de a reusi – asta ar insemna sa renunte la obiceiul lor de a-si plange de mila, de a se considera in secret nedreptatiti, sau sa renunte la obiceiul de a se lasa compatimiti de ceilalti si salvati de eroul lor preferat. Unii oameni nu ies din bucle, pentru ca, pur si simplu, au gasit cateva persoane cu care construiesc zilnic bucla, prefacandu-se ca nu pot sa se opreasca.

Ca o scurta sinteza – blocajul constant in situatii neplacute de viata se datoreaza in primul rand mintii care se autosaboteaza prin programul fricii de esec (de ce ti-e frica nu scapi) sau de succes (daca am succes va trebui sa ma schimb).

In al doilea rand, datorita sistemului in care traiesti, care mentine nonschimbarea ta prin mai multi actori care participa la jocul tau: mereu va fi cineva care se va bucura de esecul tau, sau te va salva de la el, cineva care ofera solutii si altii care sa se planga de tine……si lista continua.

Si in al treilea rand, datorita faptului ca nu esti obisnuit sa te pui in pozitia de Observator sau martor al vietii tale, si atunci nu poti incheia bucla spunand: Da, acum inteleg, chiar cred ca tot raul a fost spre binele meu. Si ceea ce am judecat atunci intr-un fel, acum imi apare intr-o noua perspectiva. Acum inteleg de ce am ales in acel fel atunci, si acum fac alte alegeri in viata mea. ACUM, prin ce am invatat, stiu ca pot face alte alegeri.

Cum te ajuta Sinele in aceasta ecuatie? Prin faptul ca faci o pauza din tot caruselul vietii, te asezi alaturi observind cu atentie si fara sa judeci, intreaga scena, dintr-o perspectiva mai larga, ca si cum ti-ai vedea orasul in harta intregii tari. Prin faptul ca, observand suficient de mult timp, castigi o stare de claritate mentala prin care intelegi si perspectiva celuilalt fara sa te mai simti amenintat de ea. Si, nu in ultimul rand, prin pacea cu care accepti solutiile care iti vin dintr-o data in minte, de parca au fost dintotdeauna acolo. Aceasta este experimentarea alinierii Sine-Minte.

Autor, Diana Ciubotaru, Psihologul din Iasi

Arta meditatiei

schimbarea sinelui Pe masura ce arhitectura noastra cerebrala se transforma in circuite nervoase mai perfectionate si mai evoluate, iar vechile tipare sunt inlaturate, transmitem un nou semnal catre celulele din organism. Pentru ca toate celulele noastre sunt in contact direct cu tesutul nervos, pe masura ce dezvoltam noi circuite si destramam vechile conexiuni sinaptice legate de sinele interior, organismul se modifica si devine altul la nivel celular. De aceea, daca celulele ne spioneaza gandurile, atunci cand materia cenusie a cortexului nostru se modifica fie si numai cu cateva circuite fata de reteaua nervoasa emotionala care nu mai e dorita, celulele vor primi alt semnal neurologic si vor incepe ele insele sa se schimbe.

De exemplu daca reteaua nervoasa specifica vinovatiei incepe sa fie „curatita” prin actiunea noastra de inlocuire a unui ideal vechi de sine cu unul nou, vom modifica semnalul neurologic transmis spre celulele corpului referitor la sentimentul de vinovatie. Pe masura ce ne slabeste configurarea pentru vinovatie, este din ce in ce mai putin probabil ca vom transmite semnalul specific catre corp. Destramarea circuitelor cerebrale respective va determina apoi celulele sa inceapa sa-si modifice zonele receptoare specializate pe sentimentul de vinovatie. Cu alte cuvinte, daca dispare reteaua nervoasa specifica, celulele nu vor mai avea nevoie de zonele acelea receptoare si se vor adapta la alti receptori, mai profitabili. Tot asa, nemaiactivand vinovatia, pentru ca structura retelei nervoase se destrama, nu vom mai produce aceleasi peptide care declanseaza fluxul chimic  la nivel celular. Iata cum organismul ni se vindeca singur de boala,  cand ne debarasam in sfarsit de dependentele emotionale. Renuntam la emotiile nedorite, creand noi amintiri si mergand dincolo de teritoriul familiar al mintii.

Pe masura ce ne construim noile retele nervoase (rabdarea) si le eliminam pe cele vechi (lipsa de rabdare), teoretic, transmitem noi informatii de natura chimica si neurologica spre celulele organismului, care-si schimba apoi zonele receptoare.

Sa aruncam o privire asupra modului in care ne putem combina capacitatile de concentrare cu atractia pe care o simte lobul frontal pentru provocarile mentale, ca sa obtinem o forta remarcabila de schimbare.

S-ar putea sa va intrebati cine mai are timp de exercitiu mental. Chiar dispunem de o ora pe zi pe care s-o dedicam pentru nimic altceva decat sa ne gandim cum sa fim altcineva? Se poate cineva astepta de la mine sa stau pe loc atata timp?

Lucrul de care s-ar putea sa nu ne dam seama este ca, daca exersam asa cum trebuie, nu vom avea nici o amintire referitoare la spatiu sau timp, iar ora despre care vorbeam ni se va parea cinci minute. Toata activitatea lobului frontal nu inseamna altceva decat luarea de decizii si folosirea vointei ca sa faci alegeri, sa-ti planifici actiunile si sa-ti dezvolti un simt al viitorului.

Ne impunem sa ignoram anumite lucruri pe care le simte organismul si sa contracaram acei stimuli si emotii pe care le produc. Aceste circuite si stari de spirit vechi si rigidizate vor incerca intotdeauna sa ne convinga sa nu ne schimbam – de la nivelul cel mai de jos (Hai, mananca punga aia de chipsuri, incepem regimul de maine) pana la cele mai inalte (Sigur, vorbeste ca un ignorant si un rasist, dar cine-s eu sa comentez!?). Ambele exemple ne cer sa dam dovada de un pic mai mult curaj si  sa ne departam mai mult de zona de confort decat am fi fost pregatiti s-o facem. Daca ne place confortul, ne place familiarul. Succesul s-ar putea sa ne sperie.

Oricat de coplesit te-ai simti sa stai in liniste cu tine insuti, este totusi necesar. Ma minunez cati oameni imi spun  ca sunt suprasolicitati si suprastimulati si ca tanjesc dupa cateva clipe de pace si liniste. Pacea si linistea pe care ne-o dorim insa se dovedeste de multe ori un fel de diversiune inconstienta, prin aceasta vrand sa sugerez ca lucrul de care avem nevoie e mai mult un fel de transformare constienta – iar exersarea mentala tocmai asta este.

Cred ca majoritatea oamenilor au in trusa lor cu unelte ceva care se numeste contemplator. Nu-l putem scoate la lumina si folosi prea des, asa ca s-ar putea sa se fi prafuit putin de atata nefolosire. Dar poate fi curatat; din multe puncte de vedere, reflexivul seamana cu o  lupa. Tineti minte cand eram copii si voiam o lupa, un microscop sau un telescop? Ne trebuie neaparat un astfel de instrument stiintific care sa ne ajute sa patrundem misterele universului – sau macar sa dam foc unei bucatele de hartie. Copiii sunt curiosi de la natura, iar curiozitatea si meditatia merg mana in mana.

Daca vrem neaparat sa cunoastem un lucru, ne gandim la el foarte mult. Nu vreau sa insist foarte mult asupra acestui punct, dar sistemul actual de educatie are ceva care in final inabusa curiozitatea copiilor. Intr-o oarecare masura, am vazut acest fenomen petrecandu-se la propriii mei copii. Ca parinte, cateodata ma simteam tracasat ca trebuia sa ma lupt cu toate „de ce?”-urile si „cum se face?”, si „ce-ar fi daca?”, „si ma intreb” cu care te surprind in mod natural tinerii. Dar daca intrebarile acestea sunt esentiale pentru desfasurarea procesului. Ca adulti, poate ca ne grabim prea tare sa raspundem la astfel de intrebari. Fie ca inventam un rapuns sau le spunem „adevarul adevarat”, incurajam o mentalitate de genul „hai s-o facem si pe asta si sa ne vedem de treaba”. Sunt sigur ca invatatorii si profesorii se confrunta chiar cu si mai multe intrebari de acest tip si sunt si mai presati decat noi „sa-si vada de treaba” – la urma urmei, mai exista si o programa, si o planificare de respectat. Destul de ciudat e insa faptul ca lucrurile pe care mi le amintesc cel mai bine din orele de la gimnaziu, liceu si apoi de la facultate sunt asa-numitele „digresiuni” de la subiect. Imi placea teribil cand un profesor o lua pe tangenta si, in loc sa memorez fiecare amendament din Cartea Drepturilor, ascultam o istorisire din viata lui Thomas Jefferson sau ceva care nu era strict legat de tema in cauza.

Tot asa, in mintea mea, meditatia este mai discursiva – se avanta dincolo de ceea consideram noi in general a fi o stare de concentrare intensa asupra unui anumit gand, idee sau concept. Cand ne angajam in procesul de exersare mentala, putem avea o idee precisa in minte, dar, atunci cand meditam asupra ei, incepem sa ne punem si acele intrebari de tipul „ce-ar fi daca” si „cum ar fi daca”. „Si daca m-as hotari sa fiu o persoana superioara de acum incolo?”, „Cum mi-ar fi viata, daca as fi un pic mai entuziast?”, „Ce stiu deja sau de-abia am aflat si pot aplica imediat, ca sa pot actiona mai bine data viitoare?”. Cand meditam la aceste intrebari, incepem sa facem presupuneri – si asta e bine, pentru ca declanseaza procesul.

Joe Dispenza – Activeaza-ti creierul

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Profilul constientei mele

399436098_640 Acum, ca ati observat care va sunt limitarile (cititi Modificarea realitatii voastre pentru a-i face loc celui de-al noualea secret) creionati un profil al constientei voastre, la acest moment. Notati profilul iar pentru fiecare categorie, folositi o scala de la 1 la 10. Pastrati cele scrise si recititi dupa saizeci de zile, ca sa vedeti cat de mult v-ati schimbat. La sfarsitul celor saizeci de zile, evaluati-va fara sa va uitati la notele initiale.

 0 puncte – Nu dau atentie acesti parti a vietii mele

1-3 puncte – Am avut putine experiente in domeniul acesta, dar nu recent si nu foarte frecvent

4-6 puncte –  Acest domeniu al vietii mele imi este familiar si il traiesc destul de des

7-9 puncte – Acesta e un domeniu important din viata mea, pe care ma concentrez foarte mult

10 puncte – Cunosc bine acest domeniu,  imi  folosesc aproape toate atentia suplimentara pe el

_________________ Fiinta pura

_________________ Extazul conditionat

_________________ Iubirea

_________________Starea de cunoastere

_________________Miturile si arhetipurile

________________Intuitia

_________________Imaginatia

_________________Ratiunea

_________________Corpul fizic

_________________Emotiile

Dr. Deepak Chopra – Cartea secretelor

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Modificarea realitatii voastre, pentru a-i face loc celui de al noualea secret

Modificarea realitatii voastre, pentru a-i face loc celui de al noualea secret

blackandwhiteandcolorchangeperception

Motivul pentru care Christos, Buddha, Socrate sau orice alt invatator spiritual rezoneaza cu noi personal este ca, in constiinta limitata, exista strafulgeri bruste si clare ale unei realitati transcedentale. Mintea ta vrea sa transceada. Atentia limitata este ca si cum ai avea o singura luminita, care straluceste pe un singur obiect. Ea exclude tot ce se afla in afara razei ei; echivalentul mental este respingerea. Dar ce-ar fi daca am renunta la tot procesul de respingere? Daca am face asta, ne-am trezi ca dam atentie la toate lucrurile, in mod egal. Respingerea este un obicei. Fara ea, puteti participa la viata, asa cum vi se prezinta ea.

Exercitiul 1

Luati fiecare domeniu de constienta si scrieti cum va puneti singuri piedici sa patrundeti in el. In acest fel, veti deveni constienti de ceea ce faceti pentru a va limita constiinta; astfel, daca va surprindeti la timp, fiecare dintre aceste reflexe inradacinate profund poate incepe sa se schimbe. De exemplu:

Fiinta pura: nu incentinesc ritmul suficient de mult, incat sa fiu cu adevarat linistit in interior. Nu-mi fac timp sa meditez. In ultima vreme, n-am stat destul in natura, ca sa ma bucur de liniste. Voi fi atent la momentele cand resping pacea launtrica si voi gasi timp pentru ea.

Extazul conditionat: nu am simtit bucuria simplului fapt ca sunt viu. Nu caut ocazii sa ma minunez. Se pare ca nu sunt destul de mult in preajma copiilor de varste mici. Nu am admirat cerul noptii. De acum voi fi atent, atunci cand resping momentele de bucurie si imi voi gasi timp pentru ele.

Iubirea: am considerat ca cei pe care ii iubesc mi s-ar cuveni de drept, asa ca nu mi-am exprimat prea mult iubirea. Nu ma simt bine, atunci cand primesc iubire de la altii. Am pus iubirea pe raftul de sus, ca pe ceva pretios. Acum voi fi atent cand resping aceste ocazii de a face iubirea sa fie importanta in viata mea si imi voi gasi timp pentru ea.

Starea de cunoastere: cedez prea mult in fata indoielii. Adopt automat o pozitie sceptica si nu accept decat dovezi clare. Se pare ca nu cunosc niciun om inteles si imi aloc putin timp pentru filosofie si lecturi spirituale. Acum voi fi atent, cand resping intelepciunea traditionala si imi voi gasi timp pentru ea.

Miturile si arhetipurile: nu prea mai am niciun erou. Nu-mi amintesc de cand nu am mai gasit pe cineva sau ceva care sa fie un exemplu demn de urmat. Imi urmez propria cale – care e la fel de buna ca a oricui altcuiva. De acum voi fi atent atunci cand resping ideea ca inspiratia superioara este necesara si imi voi gasi timp pentru ea.

Intuitia: imi folosesc capul. Nu ma intereseaza chestii cum ar fi intuitia. Eu caut dovezi, inainte sa cred in ceva. Cred ca toate puterile extrasenzoriale sunt numai dorinte neimplinite. Analizez o situatie si iau deciziile in consecinta. Acum voi fi atent cand imi resping primele banuieli si voi incepe sa le cred.

Imaginatia: arta nu e pentru mine. Nu merg la muzee sau la concerte. Hobby-ul meu este televizorul si pagina de stiri sportive. Pentru mine, oamenii care creeaza nu sunt cu picioarele pe pamant. De acum voi fi atent la momentele cand imi resping imaginatia si voi gasi moduri ca sa exprim.

Ratiunea: eu stiu ce stiu, si nu ma abat de la asta. Nu ascult prea des argumentul celeilalte parti – vreau doar sa dovedesc ca am dreptate. Tind sa am aceleasi reactii, in situatii similare. Nu ma tin intotdeauna de planurile pe care mi le fac, nici chiar atunci cand sunt bune. De acum voi fi atent cand actionez irational si ma voi opri, ca sa iau in considerare toate punctele de vedere.

Emotiile: nu fac scene si nu-mi place cand altcineva face o scena. Nu ma impresioneaza oamenii care se abandoneaza emotiilor lor. Motto-ul meu este sa le tin in mine – nimeni nu o sa ma vada, vreodata, plangand. Nu-mi amintesc ca cineva sa-mi fi spus ca emotiile sunt pozitive. De acum voi fi atent cand imi resping sentimentele reale si voi cauta sa le exprim intr-un mod care sa nu ma lezeze.

Corpul fizic: ar trebui sa am grija de mine. Sunt intr-o forma fizica mult mai proasta decat acum cinci sau zece ani. Nu sunt multumit de corpul meu si nu fac o pasiune pentru activitati fizice. Am auzi despre terapii corporale, dar cred ca sunt prea ingaduitoare si un pic cam ineficiente. Acum voi fi atent cand sunt gata sa renunt la partea fizica a vietii mele si imi voi gasi timp pentru ea.

Am oferit cateva insemnari foarte generale, dar trebuie sa fiti cat mai exacti cu putinta. La “Iubire”, scrieti numele cuiva caruia nu i-ati aratat iubirea, sau un incident pe care vi-l amintiti si in care nu v-ati simtit bine, primind iubire. La “Imaginatie”, notati muzeul din oras pe care nu l-ati vizitat, sau artistul pe care l-ati ocolit. In acelasi fel, daca puteti, faceti insemnari amanuntite si cu privire la modul in care veti modifica aceste obiceiuri de respingere.

Dr. Deepak Chopra – Cartea secretelor

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Nu cenzura si nu nega ceea ce simti

Cum sa cauti inauntrul tau:

563097_472864159446832_773089853_n

Nu cenzura si nu nega ceea ce simti

La suprafata, viata de zi cu zi a devenit mai confortabila decat a fost vreodata. Cu toate acestea, oamenii inca mai traiesc vieti de disperare tacuta. Sursa acestei disperari este reprimarea – sentimentul ca nu poti sa fii ceea ce vrei sa fii, nu poti sa simti ceea ce vrei sa simti, nu poti sa faci ceea ce vrei sa faci. Un creator n-ar trebui sa fie niciodata blocat in felul acesta. Nu exista nicio persoana cu autoritate, care sa impuna aceasta reprimare – ea este, in totalitate, autoimpusa. Orice parte din tine cu care nu te poti confrunta aseaza o bariera intre tine si realitate. Cu toate acestea, emotiile sunt in intregime personale. Numai tu stii cum te simti, iar cand incetezi sa-ti mai centurezi emotiile, efectul depaseste cu mult simplul rezultat de a te simti mai bine. Scopul tau nu este sa experimentezi numai emotii pozitive. Drumul catre libertate nu este prin „a te simti bine”, ci prin a te simti sincer si adevarat fata de tine insuti. Cu totii avem datorii emotionale fata de trecut, sub forma unor sentimente pe care nu ne permitem sa le exprimam. Trecutul nu este trecut, atata vreme cat datoriile acestea raman neplatite. Nu trebuie sa revii la persoana care te-a suparat sau te-a infuriat, cu intentia sa revizuiesti modul in care s-a desfasurat trecutul. Pentru persoana aceea, impactul poate sa nu fie niciodata acelasi ca si pentru tine. Scopul in a scapa de datoriile emotionale este acela de a-ti gasi locul in prezent.

Ego-ul are un repertoriu de explicatii pentru faptul ca nu suntem liberi din punct de vedere emotional:

–          Eu nu sunt genul de persoana care sa simta asa ceva.

–          Ar trebui sa fi depasit deja asemenea lucruri.

–          Nimeni nu vrea sa auda despre astfel de sentimente.

–          Nu am dreptul sa ma simt ranit; nu e cinstit fata de ceilalti.

–          N-as face decat sa deschid niste rani mai vechi.

–          Trecutul e trecut.

Daca va auziti spunand astfel de lucruri, in incercarea de a va abate de la avea sentimente dureroase, s-ar putea sa reusiti sa le reprimati. Insa fiecare sentiment ascuns si blocat este ca o bucata mare de constiinta inghetata. Pana nu se dezgheata, spui doar: „Sunt ranit”, chiar daca refuzi sa o vezi, te tine in ghearele sale. Acesta este un obstacol in plus intre tine si martorul tacut, care trebuie indepartat. Trebuie sa acorzi timp si atentie, sa fii constient de sentimentele tale si sa le lasi sa spuna ceea ce au de spus.

Deepak Chopra – Cartea secretelor

De la Diana Ciubotaru, psihologul din Iasi

„Mintea este rezultatul interacţiunii Conştiinţei cu creierul”

                                                                                                                                                 www.ziarulevenimentul.ro/stiri/Interviu/a-mintea-este-rezultatul-interactiunii-constiintei-cu-creierula–59760.html

Interviu cu psihologul Diana Ciubotaru

Diana Ciubotaru

Tot ceea ce ne înconjoară este rezultatul gândurilor noastre, al acţiunilor şi al emoţiilor. Fiecare dintre noi, conştient sau nu, creează. Uneori creăm lucruri bune, situaţii fericite, alteori naştem adevărate dezastre. Ne putem îmbolnăvi şi vindeca singuri. Am încercat să desluşim mecanismele minţii cu ajutorul psihologului Diana Ciubotariu, care ne-a ajutat să înţelegem cum ne creăm realitatea.

– Vorbim mereu despre minte, în lipsa cărei nu-mi imaginez cum am putea „funcţiona”. Ce este mintea?

– Ca sa putem defini mintea avem la dispoziţie un puzzle de concepte: creier, conştiinţă, emoţii, observator, sine, energie şi realitate. Imediat după momentul concepţiei, oul fecundat începe să se dividă şi în câteva ore se transformă în ceva cu totul diferit. Nu se ştie ce anume declanşează comanda ca, dintr-un amalgam de celule, doar câteva să se diferenţieze în crearea corpului şi altele să se diferenţieze în crearea creierului. Cine dă acea comandă atât de corect încât nu te trezeşti cu mâna crescută prin creier sau cu un ochi în talpă? Răspunsul este la ceea ce numim Spirit, Sine, Observator. ADN-ul este doar o bancă de date, dar este nevoie să fie folosită corect şi animată. De aceea, o celulă vie are conştiinţă sau are Spirit, dar o celula moartă e doar o carcasă goala. Un argument în acest sens vine din cercetările asupra experienţelor de extracorporalitate ce au arătat că oamenii care, din diverse motive au trăit senzaţia ieşirii din corpul fizic, într-un fel sau altul au fost conştienţi de ei, dar nu şi de corpul lor, mai ales când funcţiile lor fiziologice au fost oprite pentru minute bune. Asta demonstrează ceva foarte important – conştiinţa nu este un efect al funcţionarii creierului, ci este ceva care animă creierul sau îl infuzează, şi determină o serie de efecte măsurabile asupra lui şi întregului corp.

Mintea este un mecanism uriaş de adaptare pe care omul îl foloseşte în ceea ce se numeşte viaţă şi evoluţie. Ea s-a transformat de-a lungul timpului odată cu experienţele pe care omul le-a trăit şi stocat şi odată cu dezvoltarea infrastructurii organice care o susţine – creierul. Mintea creşte odată cu noi, de la naştere până la moarte.

– Dar gândul? Cum de se întâmplă să avem gânduri frumoase sau ameninţătoare?

– Mintea este intim legată de creier şi, în acelaşi timp, pentru explicarea ei avem nevoie de un nou termen: Conştiinţa. Dacă e sa fim mai exacţi, mintea este rezultatul interacţiunii Conştiinţei – ca flux universal de informaţie, cu creierul – privit ca o imensă unitate de emisie-recepţie, prin neuronii săi care se supra-specializează pe diverse arii neuronale, în primirea unor informaţii diferenţiate. Creierul receptează o anumită informaţie pe care a captat-o din fluxul universal de conştiinţă şi o traduce prin intermediul neuronilor într-o imagine, care la nivel subiectiv, al percepţiei subiective, este tradus ca un gând. Spunem deseori că „Mi-a trecut un gând prin minte”. E ca şi cum creierul ar „îngheţa” din marele râu al conştiinţei doar o anumită informaţie. Mintea este interfaţa care dă un sens logic acelei imagini în contextul vieţii persoanei. Adică, o pune într-un continuum temporal – azi, mâine, ieri, anul viitor – o leagă de ceea ce persoana ştie deja, de aspiraţiile sau de temerile sale. ?n felul acesta, gândul capătă sens şi poate fi valorificat ca idee creatoare sau, dimpotrivă, poate bloca persoana, fiind o sursa de stres şi frică, atunci când imaginea descărcată este ameninţătoare.

– Uneori se întâmplă să măcinăm aceleaşi gânduri, să repetăm aceleaşi acţiuni, chiar dacă nu sunt tocmai benefice pentru noi. De ce facem acest lucru?

– Mintea funcţionează ca o interfaţă care poate rula zeci de programe simultan, ca un computer uriaş care are capacitatea de a lua decizii în numele tău. Practic, ne putem închipui laptopul de acasă, de zeci de mii de ori mai performant care, conectat la reţeaua de internet, face în numele tău toate operaţiunile posibile on-line, după ce l-ai învăţat iniţial toate acestea. Ulterior, laptopul tău învaţă din propria lui experienţă şi nu te mai întreabă, ci începe să aibă iniţiative, în funcţie de ceea ce i-ai dezvăluit ca ar fi dorinţele şi preferinţele tale şi în funcţie de ceea ce tu i-ai spus că e adevărat sau fals, corect şi incorect, bine sau rău. Mai mult, ia decizii în numele tău, în funcţie de scopurile tale, pe care i le pui în faţă zilnic. Este un executant foarte conştiincios care încearcă în permanenţă să se upgradeze şi să fie avansat în funcţie, prin acţiuni din ce în ce mai complexe în spectrul deciziilor. Devine atât de comod pentru tine încât îl laşi să facă toată treaba, mai ales că o face atât de bine uneori încât nu mai ştii dacă ai decis tu sau a a decis computerul pentru că îţi ştie atât de bine nevoile.

– Până aici totul pare în regulă. Şi totuşi, cum cream realitatea cu ajutorul acestui computer? Cine este cel care priveşte ecranul computerului şi decide dacă îl mai foloseşte sau mai şterge din programe?

– De aici încolo răspunsul vine de la fizica cuantică. Cel care priveşte ecranul este Observatorul cuantic, cel care colapsează realitatea, sau transformă gândul care apare pe ecran, în materie. Acest concept al observatorului sau martorului îl regăsim în spiritualitate sub forma Spiritului sau a Sinelui. ?n esenţă, Spiritul, Sinele sau Observatorul este cel care conduce şi ghidează mintea în tot demersul ei de a crea realitate, de a transforma realitatea sau de a gestiona în orice fel realitatea. Din acest punct pot apărea nişte situaţii interesante. De exemplu, o minte care a fost lăsată să facă totul singură, fără ca ea să mai consulte observatorul, va începe să creadă, încet, încet, că ea este observatorul. Adică îşi va aroga toate drepturile tale ca şi cum tu nu ai existat niciodată, şi începe să aibă o conştiinţă a ei proprie, diferită de observator. Adică începe să se separe de Sine.

– Ce se întâmplă din acest moment, al separării?

– Mintea separată va începe să acumuleze cât mai mult, pentru a se adapta din ce în ce mai bine la mediu şi a asigura corpului o existenţă cât mai confortabilă. Dintr-o dată, mintea şi corpul sunt pe cont propriu. Mintea se simte extrem de responsabilă pentru a face faţă unei lumi externe pline de ameninţări sau provocări. ?şi aminteşte vag de o forţă mai mare decât ea, dar o vede undeva departe şi începe să-i adreseze rugăminţi în momentele ei de durere şi slăbiciune. Mintea începe să creadă că este Singură şi are nevoie de un protector pe care să-l ţină mereu aproape. Faţă de momentul naşterii când Sinele abia crea mintea, pas cu pas, odată cu dezvoltarea accelerată a creierului, acum mintea e mare, a acumulat foarte multe, dar e separată de Sine. Separarea s-a făcut treptat şi insidios, pe măsură ce minţii i s-au implementat programe care să-i dea iluzia că e pe cont propriu şi că este prizoniera realităţii, nicidecum creatoarea ei. Mintea a creat un cuşcă în care a intrat, s-a prefăcut că e încuiată şi apoi a uitat că poate oricând ieşi de acolo. Mintea a devenit propria ei prizonieră.

– E ca şi cum te-ai trezi într-o dimineaţă şi crezi că eşti computerul, ai uitat că tu l-ai creat

– Ca şi computer, îţi aminteşti că este cineva care te-a creat, dar nu îţi aminteşti că tu eşti, de fapt, acela. Urmează o adevărată comedie umană, în termenii spiritului, în care tu te porţi ca şi cum nu ştii că eşti tu, ca un actor care a urcat pe scene să joace rolul vieţii lui, dar când a coborât de pe scenă a uitat că e doar un rol şi continuă să îl joace neperturbat.

– Ce spune fizica cuantică?

– Conform fizicii cuantice realitatea nu există decât dacă avem un observator care să o observe sau să o colapseze. E ca şi cum pixul din mâna mea nu exista decât dacă îl privesc. ?n momentul în care închid ochii, întreaga lume, inclusiv pixul se transformă în energie nediferenţiată dar cu potenţialul de a fi orice. Dar aici e nevoie de o precizare: în momentul în care închid ochii şi sunt conştient că sunt Observator cuantic sau Spirit, atunci se produce transformarea întregii lumi în energie potenţială, şi în mod similar când deschid ochii şi sunt conştient de poziţia mea de Sine sau Observator cuantic, se produce materializarea conştientă a lumii. Dacă eu închid ochii dar cred că sunt mintea aceea separată de Sine, voi şti tot timpul că am pixul în mână şi că el nu a dispărut, că sunt ancorat în gravitaţie, pentru că asta vrea mintea să creadă. Acesta este gândul pe care ea îl crede posibil, ca atare va crea o realitate în care nu putem experimenta poziţia observatorului.

– În prima situaţie eu pot visa orice fără să mă lovesc de logica fizicii clasice?

– Pot crede în puterile mele potenţiale că pot citi gândurile, materializa obiecte sau călători interdimensional. În al doilea caz, mintea mea a stabilit o „cuşcă gravitaţională” şi a decis că nu este posibil decât ceea ce permite gravitaţia. Ambele minţi creează realitate, dar una crează o realitate în care se lasă conştient condusă de un Sine care o împinge mereu să-şi depăşească limitele, şi cealaltă creează realitate în care crede că este limitat de forţele gravitaţionale şi nu este conştientă de prezenţa Sinelui.

– Am vorbit despre cum se naşte mintea, cum funcţionează, cum apar gânduri. Dar emoţiile?

Este important să înţelegem cum mintea începe să funcţioneze în suprapunere/sau nu cu observatorul cuantic, este bine să ştim cum se nasc gândurile şi ce înseamnă crearea realităţii din minte şi din spirit.

Emoţiile sunt rezultatul faptului că mintea crede un gând. Adevărul perceput în mod subiectiv dă naştere unui întreg lanţ de reacţii chimice în corp. Într-un anume sens, corpul urmează mintea şi mereu noi devenim ceea ce credem. Corpul nostru este o hartă a credinţelor noastre conştiente şi inconştiente şi se transformă sub imperiul emoţiilor activate de gândurile în care credem. De aceea o minte care crede în boală şi trăieşte emoţia corespunzătoare de frică va genera în corp, mai devreme sau mai târziu o boală, în strânsă corespondenţă cu tipul de frică sau conţinutul fricii.

– Pe principiul ăsta ne putem împlini şi dorinţele. Este nevoie doar să credem, să cerem şi vom primi?

– Aşa cum spunea un mare maestru , o dorinţă nu este altceva decât gândul împlinirii văzut din perspectiva unui obiect, a unei entităţi sau unei experienţe. Orice gând de împlinire vă permiteţi să-l simţiţi, vă părăseşte trupul prin câmpul electromagnetic şi intră în fluxul de conştiinţă, pentru a atrage spre voi orice ar produce acelaşi sentiment dat de dorinţa trăită în corpul vostru. Cu cât acea dorinţă este simţită cu multă intensitate, cu atât mai completă va fi îndeplinirea ei. Şi cu cât ştim cu mai multă certitudine că ea se va împlini, cu atât mai rapid se va materializa. Cunoaşterea intuitivă absolută este un gând de înaltă frecvenţă, ce creşte aşteptarea indusă prin câmpul auric, amplificându-vă astfel puterea de a va materializa dorinţele.

Avem capacitatea de a şti tot ce se poate şti. Gândurile pe care ni le permitem să le cunoaştem prin intermediul minunatului receptor care este creierul vor deveni o realitate trăită, văzută mai întâi în întruparea noastră, iar apoi în condiţiile de viaţă. Orice dorinţă am aveam, avem capacitatea – prin cunoaştere – să o materializăm cât am clipi din ochi.”

Maura Anghel

* Diana Ciubotaru este licenţiată în psihologie, are un master în psihoterapie şi intervenţie socială, este doctorand în psihologia cuplului. Este psiholog principal şi deţine un certificat european în psihoterapia familiei şi cuplului.

* „Pentru a materializa dorinţele, tot ce trebuie să faceţi este sa simţiţi ceea ce doriţi. Sentimentul este trimis înapoi la Tatăl, care v-a îndeplini dorinţele”. Ramtha, Cartea Alba

 

Sa continuam despre schimbare..

Ajunsesem in punctul in care initierea  propriei schimbari provoaca mici/mari cutremure in jurul tau. Acest lucru creeaza indoieli in tine si in ceilalti iar capacitatea ta de a-ti observa mintea in timp ce se indoieste sau protesteaza, devine intrumentul tau de salvare.

spiritual-abundance-300x225Uneori, imediat, alteori putin mai tarziu, dupa cateva acte de observare, exercitii si dezvoltare personala vezi cu surprindere ca anxietatea scade sau chiar dispare. Si te trezesti intr-o liniste, o liniste noua care, parca, nu mai are inamici; si in linistea aceasta iti privesti schimbarea sau actele tale noi  de schimbare, si ti se par atat de normale, de parca au fost dintotdeauna acolo. Ti se par atat de naturale si autentice incat linistea se transforma treptat, in bucurie. Da, esti chiar in inima schimbarii si ai reusit. Mintea ta parca e alta. E o minte NOUA, care accepta schimbarea tocmai pentru ca, in ea, dintotdeauna ai fost asa, schimbat. Aceasta minte noua nu te cunoaste altfel, ci doar asa, cum este ACUM. Linistit, actionand in prezent, adecvandu-ti emotiile la orice situatie pe care o intampini, fara sa fugi de ele.

Iti observi mintea noua si mai apare o constatare, mintea aceasta este de partea TA. Nu te saboteaza, nu te pune in corzi prin intrebari paradoxale, nu te critica, nu te judeca. Aceasta minte doar te intreaba: “Cum vrei sa facem lucrurile astazi? Ce-mi dai de facut? Unde sa ma duc? Care e vointa ta astazi?” Este doar curioasa si isi pune toate rezervele de cunoastere in slujba ta pentru ca ARE INCREDERE IN TINE.

Stii de ce are incredere in tine? Pentru ca acest TINE – tu, care-i vorbesti acum, este diferit. Cum este diferit? Poate te intrebi……raspunsul data viitoare. In mod sigur ai sa-l gasesti, sau simti, pana atunci.

Cu drag, Diana Ciubotaru, psihologul din Iasi

Decizia de a ma schimba

images10Vorbeam ieri de schimbare si de anul schimbarii.

Acum voi vorbi despre ziua schimbarii, care incepe ACUM.

Poate ieri sau acum cateva minute am decis sa ma schimb, si acum urmeaza sa-mi mentin schimbarea. Mintea mea va parea initial bucuroasa de decizia mea. Ii place ideea ca va scapa de suferintele sau blocajele zilnice sau ca va fi usurata si eliberata de emotiile care o impiedica sa lucreze si sa rationeze -tristete, durere, vina, furie, frustrare, neputinta si altele din aceeasi gama.

Dupa un timp mai lung sau mai scurt, depinde cat de repede schimbarea te scoate din zona de confort sau a obisnuintei, mintea oboseste sa faca fata schimbarii. Incepe sa se uite cu dor la vechiul confort si vechile avantaje, rezultatul fiind primele semne de indoiala. Oare e bine, oare merita, oare pierd mai mult, oare raman singur? Acesta este primul pas in sabotarea schimbarii, sa raspunzi la aceste intrebari si sa te angajezi intr-un dialog pentru a convinge mintea (sa te convingi singur) ca decizia de a te schimba e buna.

Pentru a mentine decizia schimbarii in acest punct e foarte important sa incepi sa iti observi mintea fara sa te angajezi in discutii cu ea.   Pozitia observatorului este arma secreta care va dezamorsa o minte care sta la cotitura asteptand primul tau moment de indoiala sau oboseala. Aceasta pozitie de martor se acceseaza extrem de simplu prin cateva intrebari cheie: „La ce ma gandesc acum? Ce simt acum? Ce fac eu acum?” Si raspunsul la aceste intrebari sa nu fie judecat in nici un fel. Adica, daca observi ca gandesti in acel moment ceva de tipul”va fi rau, sigur voi suferi din asta” , sa nu te urechesti”a, nu trebuie sa gandesc asa”, pentru ca asta e un alt dialog cu mintea, ci continua sa observi ce gand vine dupa cel initial, pana la capat. Pentru ca intotdeauna este un capat si intotdeauna este o pauza intre doua ganduri.

Incet, incet, prin exercitii, vei invata sa nu te mai iei la tranta cu mintea ta, indiferent ce material iti va aduce pe ecran. Nu vei mai reactiona la ce posteaza ea in fata ochilor tai, si acest lucru o va face sa devina panicata, sa pluseze, sa aduca ganduri din ce in ce mai dure, mai grele, mai dificil de ignorat. Acest lucru se va reflecta intr-o perioada in viata ta cand pare ca totul e impotriva ta si impotriva schimbarii tale, cand ramai singur, sau pare ca pierzi totul daca continui.

Nu renunta nici acum, e doar o etapa. Urmeaza un nou nivel al cuceririi interioare. Dar despre asta, maine. Continuam povestea metamorfozei si a dezvoltarii tale personale.

cu drag, Diana

%d blogeri au apreciat asta: