Un corp sanatos se mentine cu o minte deschisa si un spirit liber..

Posts tagged ‘constiinta’

Roluri, masti….

transplant-de-caracterLectia esentiala in cadrul artei de a trai pe care fiecare dintre noi se afla aici ca sa o invete este aceea de a face orice se cere de la voi sa faceti in fiecare situatie, fara ca sarcina sa se transforme intr-un rol cu care va identificati. Capatati cea mai mare putere in tot ceea ce faceti daca tot ce intreprindeti are ca scop actiunea in sine si nu constituie un mijoc pentru a va proteja sau amplifica identitatea oferita de rol sau pentru a va conforma acesteia. Fiecare rol reprezinta un sentiment de sine fictiv, iar prin acesta totul devine personalizat si, in consecinta, corrupt si deformat de “micul eu”fabricat de minte si  se intampla sa-l joace. Majoritatea oamenilor care se afla in poyitii privilegiate in aceasta lume, asa cum sunt politicienii, personalitatile de la televizor, liderii din sfera afacerilor si cei religiosi sunt complet identificati cu rolul lor, cu putine exceptii notabile. Pot fi considerate VIP-uri, dar nu sunt de fapt altceva decat jucatori inconstienti in jocul egoului, un joc ce pare atat de important, dar care, in ultima instant, este lipsit de un scop real. Este, dupa cum spune Shakespeare, “un basm de furii si de nerozie/ baznit de-un prost si far’de nicio noima”. In mod uimitor, Shakespeare a ajuns la aceasta concluzie fara ajutorul televizorului. Daca drama egocentrista de pe pamant are vreun scop, acesta este unul indirect: creeaza tot mai multa si mai multa suferinta pe planeta, iar suferinta, desi in cea mai mare masura creata de ego, duce in final la distrugerea egoului. Este focul in care egoul se arde singur in totalitate.

Intr-o lume de personalitati ce interpreteaza roluri, acei cativa oameni care nu proiecteaza o imagine fabricata de minte – si exista cativa chiar si la televizor, in mass-media si in lumea afacerilor – ci functioneaza din nucleul mai adanc al Fiintei lor, aceia care nu incearca sa para mai mult decat sunt, ci pur si simplu ei insisi, se disting ca oameni remarcabili si sunt singurii care aduc intr-adevar o schimbare in lumea aceasta. Ei sunt cei care aduc noua constiinta. Orice fac ei primeste forta, deoarece actiune lor este conforma cu scopul intregului. Influenta lor trece mult dincolo de ceea ce fac, de functia lor. Simpla lor prezenta – curata, naturala, fara pretentii – are un efect transformator asupra oricui vine in contact cu ei.

Cand nu mai jucati roluri inseamna ca nu mai exista sine (ego) in ceea ce faceti. Nu exista un plan secundar: protejarea sau consolidarea sinelui. Drept rezultat, actiunile au mai multa putere. Atentia voastra este total indreptata asupra situatiei. Deveniti una cu ea. Nu incercati sa fiti cineva anume. Beneficiati de cea mai mare putere, de cea mai mare eficienta atunci cand sunteti complet voi insiva. Acesta este inca un rol. Se numeste: “eu cel natural, spontan”. De indata ce incercati sa fiti intr-un fel sau intr-altul, interpretati un rol. “Fii tu insuti si atat” este un sfat bun desi ar putea induce si in eroare. Mintea va interveni spunand: “Ia sa vedem, cum as putea fi eu insumi?” Apoi mintea va elabora o strategie referitoare la: “Cum sa fiu eu insumi.” Un alt rol. “Cum pot fi eu insumi?” este, de fapt, o intrebare gresita. Ea implica faptul ca trebuie sa faci ceva pentru a fi tu insuti. Dar “cum” nu-si are locul aici, deoarece voi sunteti deja voi insiva. Doar incetati sa atasati tot felul de lucruri care nu sunt necesare la ceea ce sunteti deja. “Dar nu stiu cine sunt. Nu stiu ce insemna sa fiu eu insumi.” Daca puteti fi complet in largul vostru cu faptul ca nu stiti cine sunteti, atunci ceea ce ramane este ceea ce sunteti – Fiinta din spatele formei umane, un camp al potentialitatii pure si nu ceva deja definit.

Incetati sa va mai definiti – fata de  voi insiva si fata de ceilalti. Nu veti muri. Veti reveni la viata. Si nu va preocupati de felul in care va definesc ceilalti. Atunci cand va definesc se limiteaza pe ei insisi, asa ca e problema lor. Ori de cate ori interactionati cu oamenii, nu fiti acolo in primul rand ca o functie sau ca un rol, ci ca un camp de Prezenta constienta.

De ce joaca egoul roluri? Din cauza unei supozitii neverificate, a unei erori fundamentale, a unui gand inconstient. Gandul suna astfel: nu sunt suficient. Lui ii urmeaza si alte ganduri inconstiente: trebuie sa joc un rol ca sa obtin ceea ce imi trebuie pentru a fi in intregime eu insumi; trebuie sa obtin mai mult ca sa pot fi mai mult. Dar nu puteti fi mai mult decat sunteti, deoarece dedesubtul formei fizice si psihologice sunteti una cu Viata insasi, una cu Fiinta. La nivel de forma, sunteti si veti fi totdeauna inferiori unora, superiori altora. In esenta, nu sunteti nici inferiori, nici superiori nimanui. Adevaratul respect de sine si adevarata smerenie se naste din aceasta intelegere. Din perspective egoului, respectul de sine si umilinta sunt contradictorii. In realitate, ele sunt unul si acelasi lucru.

Eckhart Tolle – Un pamant nou

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Anunțuri

Cine esti?

cine esti tuSunteti fiinte umane. Ce inseamna aceasta? Arta de a trai nu este o chestiune de control, ci de gasire a unui echilibru intre uman si fiinta. Mama, tata, fiica, sotie, tanar, batran, rolurile pe care le jucati , functiile pe care le indepliniti, orice faceti – toate acestea tin de dimensiunea umana. Aceasta isi are locul ei si trebuie onorata, dar nu este in sine suficienta pentru o relatie sau o viata cu adevarat implinite si semnificative. Componenta umana singura nu este niciodata suficienta, indiferent cat de mult va straduiti sau ce realizati. Apoi mai este Fiintarea. Ea se afla in prezenta vigilenta, calma a Constiintei insasi, a Constiintei care este totuna cu voi. Umanul este forma. Fiinta este fara de forma. Umanul si Fiinta nu sunt separate, ci se intrepatrund.

In dimensiunea umana sunteti, fara discutie, superiori copilului vostru. Sunteti mai mari, mai puternici, stiti mai multe, puteti face mai multe. Daca dimensiunea aceasta reprezinta tot ceea ce cunoasteti, va veti simti superiori copilului vostru, poate in mod inconstient. Si va veti face copilul sa se simta inferior, poate in mod inconstient. Nu exista egalitate intre voi si copilul vostru deoarece in aceasta relatie exista doar forma, iar in forma nu sunteti, desigur, egali. Poate ca va iubiti copilul, dar iubirea va fi doar omeneasca, cu alte cuvinte conditionata, posesiva, intermitenta. Doar dincolo de forma, in Fiintare sunteti egali, si doar cand ajungeti la dimensiunea lipsita de forma din voi poate exista iubire adevarata in relatia respectiva. Prezenta care este totuna cu voi, atemporalul Eu Sunt se recunoaste in altcineva, iar celalalt, copilul in cazul de fata, se simte iubit, adica recunoscut.

A iubi inseamna a te recunoaste in altcineva. „Alteritatea” celuilalt se descopera atunci ca fiind o iluzie ce apartine taramului exclusiv uman, taramul formei. Nevoia de iubire care exista in fiecare copil este nevoia de a fi recunoscut, nu la nivel de forma, ci la nivel de Fiintare. Daca parintii pretuiesc doar dimensiunea umana a copilului si neglijeaza Fiintarea, copilul va simti ca relatia este neimplinita, ca lipseste ceva absolut vital, motiv pentru care in el se va acumula durerea si va da nastere uneori unei ostilitati inconstiente fata de parinti. „De ce nu ma recunosti?”, pare sa spuna durerea sau ostilitatea.

Cand altcineva te recunoaste, recunoasterea aceea aduce dimensiunea Fiintarii mai plenar in aceasta lume, prin intermediul amandurora. Aceasta este iubirea care mantuieste lumea. Am vorbit despre ea cu referire la relatia cu copiii vostri, dar ea se aplica, desigur, in egala masura tuturor relatiilor.

S-a spus ca „Dumnezeu este iubire”, dar afirmatia nu este absolut corecta. Dumnezeu este Unica Viata din si de dincolo de nenumaratele forme de viata. Iubirea implica dualitate: cel care iubeste si cel care este iubit, subiect si obiect. Asadar, iubirea reprezinta recunoasterea unitatii in lumea dualitatii. Aceasta este nasterea lui Dumnezeu in lumea formei. Iubirea face lumea mai putin lumeasca, mai putin densa, mai transparenta fata de dimensiunea divina, fata de lumina constiintei insasi.

Eckhart Tolle – Un Pamant Nou

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Percepeti fara sa numiti

percepeti fara sa numitiMajoritatea oamenilor sunt constienti doar la un nivel periferic de lumea care-i inconjoara, mai ales daca isi duc existenta intre lucruri familiare. Cea mai mare parte a atentiei le este absorbita de vocea din minte. Unii dintre oameni se simt mai vii cand calatoresc si viziteaza locuri necunoscute sau tari straine, caci atunci perceptia senzoriala – experienta – ia in stapanire o parte mai mare a constiintei decat o face gandirea, iar ei devin mai prezenti. Altii insa raman complet posedati de vocea din minte chiar si in astfel de imprejurari. Perceptiile si experientele lor sunt deformate de judecati pe care le emit imediat. In realitate n-au plecat nicaieri. Doar corpul lor calatoreste, in timp ce ei raman acolo unde au fost intotdeauna: in mintea lor.

Aceasta este realitatea celor mai multi oameni: de indata ce percep un lucru ii si dau nume, il interpreteaza, il compara cu altceva, simt fata de el placere, sau neplacere, sau sinele lor fantomatic, eul, il eticheteza drept bun sau rau. Sunt prizonierii formelor mentale, ai constiintei obiectelor.

Trezirea in plan spiritual nu se va produce pana cand obiceiul de a denumi toate lucrurile in mod inconstient si necontrolat nu inceteaza sau macar pana cand nu deveniti constienti de el, fiind astfel capabili sa-l observati in derulare. Prin aceste proces constant de aplicare a unor denumiri egoul ramane neclintit, sub forma mintii neobservate. Atunci cand procesul inceteaza sau macar cand deveniti constienti de el, apare spatiul interior iar voi nu mai sunteti posedati de minte.

Alegeti un obiect care va este la indemana – un stilou, un scaun, o ceasca, o planta – si cercetati-l cu privirea, adica priviti-l cu mare interes, aproape curiosi. Eviatati orice obiecte pe care le asociati aproape inevitabil cu ceva personal si care va amintesc de trecut, de exemplu va amintesc de unde le-ati cumparat, de persoana care vi le-a dat si asa mai departe. Evitati si orice poarta un inscris, cum ar fi o carte sau o sticla, caci v-ar stimula gandirea. Fara sa va fortati, relaxati dar vigilenti,  indreptati-va toata atentia catre obiectul respectiv, studiati-i fiecare detaliu. Daca apar ganduri nu cooperati cu ele. Nu gandurile va intereseaza, ci actul perceptiei. Puteti percepe fara interferenta gandirii? Puteti privi fara ca vocea din minte sa comenteze, sa traga concluzii, sa compare sau sa incerce sa-si imagineze ceva? Dupa vreo doua minute lasati-va privirea sa rataceasca prin incapere sau oriunde va aflati, atentia voastra luminand fiecare lucru asupra caruia staruie.

Ascultati apoi orice sunete se fac auzite. Ascultati-le in acelasi mod in care ati privit lucrurile din jur. Pot fi sunete naturale – apa, vant, pasari – sau pot fi produse de om. Unele ar putea fi placute, altele nu. Insa voi nu faceti diferenta intre bune sau rele. Permiteti fiecarui sunet sa fie asa cum este el, fara sa interpretati. Si de data aceasta cheia o reprezinta atentia relaxata, dar vigilenta.

Privind si ascultand in acest fel s-ar putea sa deveniti constienti de un sentiment de calm, un sentiment subtil si o liniste in fundal. Altii il numesc pace. Cand constiinta nu mai este total absorbita de gandire, o parte a ei ramane in starea de forma, neconditionata, originara. Acesta este spatiul interior.

Cel mai mare impediment in descoperirea spatiului interior, cel mai mare impediment in aflarea experimentatorului il constituie faptul de a deveni atat de subjugati de experienta, incat sa va pierdeti in ea. Atunci, constiinta se pierde in propriul sau vis. Fiecare gand, emotie si experienta pune stapanire pe voi intr-o asemenea masura, incat sunteti de fapt intr-o stare de vis. Aceasta este starea normala a umanitatii de mii de ani.

Deveniti constienti de respiratia voastra. Observati senzatia pe care o produce suflul. Simtiti aerul intrand si iesind din corp. Observati cum se dilata si se contracta usor pieptul si abdomenul in timpul inspiratiei, respectiv al expiratiei. O singura respiratie constienta este suficienta pentru a crea un spatiu acolo unde inainte era o succesiune neintrerupta de ganduri. O singura respiratie constienta (doua sau trei sunt chiar mai bune), efectuata de mai multe ori pe zi, reprezinta un mod excelent de a aduce spatiu in viata voastra. Chiar daca ati medita asupra respiratiei timp de doua ore sau mai mult – asa cum fac unii oameni – doar de o singura respiratie trebuie sa fiti constienti si doar de o singura respiratie puteti fi constienti. Restul este amintire sau anticipare, adica gandire. Respiratie nu este ceva ce faceti voi, ci ceva ce se intampla si ai carei martori deveniti voi. Respiratia se intampla de la sine. Inteligenta din interiorul corpului este cea care face aceasta. Tot ce aveti voi de facut este sa urmariti cum se intampla. Nu este implicat nici un efort si nicio incordare. Observati, de asemenea, intervalul scurt in care respiratia inceteaza, in special momentul de nemiscare de la sfarsitul expiratiei, inainte de urmatoarea respiratie.

Respiratia multor oameni este nefiresc de superficiala. Cu cat deveniti mai constienti de respiratie, cu atat se restabileste profunzimea ei naturala.

Faptul ca respiratia nu are forma este unul din motivele pentru care constientizarea respiratiei reprezinta o modalitate extrem de eficienta de a aduce spatiu in viata voastra, de a genera constiinta. Ea reprezinta un excelent obiect de meditatie tocmai pentru ca nu este un obiect, nu are forma. Un alt motiv il reprezinta faptul ca respiratia este unul dintre cele mai subtile si aparent nesemnificative fenomene, lucrul „cel mai mic” care conform celor spuse de Nietzsche, da nastere „celei mai mari fericiri”. Ca practicati sau nu constientizarea respiratiei ca pe o meditatie formala propriu-zisa depinde de voi. Dar meditatia formala nu inlocuieste aducerea constiintei spatiului in viata voastra de fiecare zi.

Constientizarea respiratiei va obliga sa traiti in momentul prezent – cheia transformarii interioare. Cand sunteti constienti de respiratie, sunteti complet prezenti. Veti putea observa ca nu puteti gandi si fi constienti de respiratie. Respiratia constienta face ca mintea sa se opreasca. Dar departe de a fi in transa sau pe jumatate adormiti, sunteti pe deplin treji si foarte atenti. Nu cadeti sub nivelul gandirii, ci va ridicati deasupra lui. Iar daca priviti mai indeaproape, veti vedea acele doua lucuri – a trai deplin in momentul prezent si a inceta sa ganditi fara sa va pierdeti starea constienta – sunt de fapt unul si acelasi: aparitia constiintei spatiului.

Eckhart Tolle – Un pamant nou

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Exercitii fizice pentru crearea unui nou model mental

model mental

Unul din avantajele suplimentare ale folosirii lobului frontal in vederea atenuarii activitatii celorlalti centri nervosi si a concentrarii pe exersarea mentala este acela ca intrerupem programele curente cu functionare permanenta. Le inchidem de tot. Cand persoanele cufundate in meditatie se concentreaza deplin asupra unei idei, celelalte parti ale creierului nu mai primesc aporturi importante de sange, ceea ce inseamna si lipsa activitatii in zona respectiva. Lipsa activitatii la un nivel neurologic inseamna oprirea proceselor mentale obisnuite. Exact asa cum stam intinsi prea mult in iarba, cu capul sprijinit pe o mana, dar circulatia sangelui e temporar oprita si ne amorteste bratul, tot asa se intampla si cu creierul.

Daca am opri circulatia sangelui intr-o zona a organismului pentru o perioada mai indelungata, regiunea respectiva ar muri. Ceea ce nu se intampla in creier, in sensul propriu al cuvantului. Mai curand, cand intrerupem repetat circulatia sangelui – cand inceteaza activitatea electrica in regiunea cerebrala sau, mai precis, in reteaua nervoasa respectiva – neuronii nu se mai activeaza. Ca sa revenim la legea lui Hebb, tot atat de adevarat este ca, daca nu se mai activeaza impreuna, neuronii nu se mai interconecteaza, ceea ce inseamna ca, daca mai incetinim din ritm, ne concentram asupra unor aspecte specifice, cum ar fi cine si cum vrem sa fim, si incepem sa plasam aceasta imagine mentala a noii personalitati sub ochii lobului frontal (sau exersam mental o actiune noua, indiferent de natura ei), prin efort cognitiv, obtinem un bonus dublu – nu numai ca putem crea noi circuite, dar ne putem si debarasa de conexiunile rigidizate.

Sa ne imaginam, de exemplu, ca am hotarat sa exersam mental sa avem rabdare cu copiii. Dupa ce ne punem marile intrebari – cele de tipul „ce-ar fi daca….” – mintea incepe sa contureze un model al persoanei care vrem sa devenim. Prin exersare mentala, atentie si repetitie si prin activarea de noi retele nervoase conform altor tipare, putem determina comunitatile de neuroni sa se ingemaneze in noi combinatii, ca sa cream un nou nivel de constiinta, pe care sa-l numim rabdare. Pe masura ce celulele nervoase se aduna si se unesc intr-un singur circuit, circuitele vechi, care ne conditionau sa explodam verbal la cea mai mica provocare, inceteaza sa se mai activeze impreuna si, cu timpul, se vor desprinde din circuitul comun pentru ca nu-l vom mai folosi. Creierul nostru foloseste aceleasi materiale, carora le aplica repetitia, asocierea, exersarea mentala a noilor reactii la situatiile familiare, ca sa combine noi circuite de rabdare, in locul celor de impacienta. Ne debarasam de vechiul cadru mental de intoleranta si ne facem unul nou, de rabdare. O retea nervoasa o inlocuieste pe alta. Uimitor este faptul cum creierul se conformeaza liberului nostru arbitru prin stergerea vechilor amprente sinaptice si crearea altora noi. Iata adevarata biologie a schimbarii.

Sa vedem cum functioneaza. O ora pe zi, timp de trei saptamani, ne cautam in fiecare dimineata un loc linistit, dupa ce au plecat copiii la scoala. Dupa ce ne-am asezat intr-un scaun si am inchis telefonul, ne alcatuim in minte cum o sa arate aceasta persoana noua, toleranta. Luam cateva dintre articolele pe care le-am citit in revista Parenting despre atitudinea numaratului-pana-la-zece (ca amintiri semantice), evocam comportamentul imperturbabil al mamei si cum reactiona ea la mofturile noastre (ca amintiri episodice), adaugam alte exemple si unitati de informatie, si mai vechi, si mai recente, si cream un nou model de rabdare.

Ceea ce facem de fapt este, in esenta, sa ne combinam cunostintele semantice, teoretice, cu experientele prezente deja in circuitele noastre cerebrale si sa le reunim intr-o noua combinatie, ca sa cream o alta posibilitate. Cu ajutorul lobului frontal, compunem intentionat scenarii mentale, invatand sa blocam vocea critica (aceea care vrea sa reia momentele lipsite de rabdare din viata noastra) si elaborand un foarte perfectionat si concentrat portret al noului nostru sine, inzestrat acum cu rabdare. Exersarea mentala a personalitatii pe care ne-o dorim nu e de fapt decat o evocare a modului in care putem deveni acea fiinta superioara pe care ne-o dorim, pe baza celor invatate si memorate. Cand conjugam noi retele nervoase care sa se activeze in secvente, combinatii si tipare diferite, cream un nou nivel de constiinta. Sa nu uitam ca mintea se produce atunci cand creierul nostru actioneaza acum altfel decat inainte de exersarea mentala a scenariului.

Pe urma, prin activare repetata si prin constituirea noilor circuite nervoase in noi retele, realizam conexiuni mai puternice, mai durabile, care, cand sunt activate dupa vointa, vor crea o noua minte, numita rabdare. De fapt, decidem sa nu incetam exercitiul mental de rabdare pana nu atingem pe deplin aceasta stare. Iar reteaua nervoasa necesara unei atitudini rabdatoare devine mai naturala cu cat exersam mai mult. Mintea noua creeaza un creier nou.

Ne dam seama ca retelele pe care le foloseam inainte, in starea noastra de manie, determinata de mediu, de dependenta chimica si care ne crea izbucnirile fata de copii reprezentau o componenta a personalitatii noastre adoptate, a mastii de regina dramatica. Fusesera puse la regim constant de suparare si  agresivitate, urmate de un desert alcatuit din remuscare, cu glazura de autoflagelare. Dupa cateva zile de exercitii in minte, aceste foste circuite someaza. Nu le place sa fie ignorate si abia asteapta sa treaca la treaba. Vad activitate in alta parte a creierului si se hotarasc sa iasa din amortire, din Orasul Fantoma, si sa se mute unde are loc actiunea – adica peste drum, pe strada Rabdarii. Asa ca se desprind de celelalte celule nervoase din retea si li se alatura celor din reteaua nou formata pentru rabdare. Nevrand sa fie luate drept musafiri nepoftiti, aduc cu ele niste factori de crestere nervoasa, ca dar de casa noua.

Acum, am exersat mental cam trei sapamani pe Strada Rabdarii. Intr-o zi, pustiul de sapte ani si cel de sase vin de la scoala. Ploua, n-am terminat de aranjat gradina, iar curtea din spate e o adevarata mocirla. Ii vedem pe cei doi in tenisi nou-nouti, indreptandu-se ata spre leaganul din mijlocul baltii. In loc sa ne repezim si sa-i ocaram, le strangem incaltarile vechi, scoatem capul pe usa si le cerem sa vina in garaj sa-si schimbe pantofii. Sclipirea din ochii lor ne spune fie ca sunt speriati ca le-a rapit cineva mama, inlocuind-o cu vreun robot bionic, fie ca exercitiile noastre mentale si-au facut datoria.

Daca tot suntem aici, sa perfectionam o parte a acestui proces. Am discutat in Capitolul 2 despre pianistii care exersau mental. In experienta, erau implicate de fapt patru grupuri. In doua dintre ele, unii subiecti exersau fizic, iar altii mental, primind instructiuni sa interpreteze exact aceleasi melodii ca si ceilalti. Unui grup insa nu i s-au dat nici un fel de instructiuni si informatii si, de aceea, nu si-au putut forma aceeasi constiinta prin activarea aceluiasi complex de circuite in fiecare zi. Pentru ca n-aveau cum sa-si aminteasca ce facusera cu o zi inainte, nu-si puteau activa aceleasi retele nervoase. Iata de ce trebuie sa fim precisi si consecventi cand ne facem creierul sa treaca in revista noua personalitate pe care vrem sa ne-o formam.

Exersarea mentala

exersarea mentalaFolosesc termenul de exersare mentala ca sa descriu cum ne putem folosi cel mai bine lobul frontal si sa beneficiem de facultatile sale avansate ca sa realizam schimbari importante in viata. Cand exersam, intentia noastra se canalizeaza si se concentreaza. Nu mai trecem printr-o simpla rutina de exercitii, ci interpretam ca si cum am fi in concert. Iata diferenta esentiala din minte. Exercitiul trebuie sa imite experienta reala a actiunii respective. In acest caz, exersarea mentala si realizarea efectiva sunt unul si acelasi lucru. De fiecare data cand incepem o actiune oarecare, cand ne comportam in vreun fel, demonstram o pricepere, exprimam o emotie sau ne schimbam in vreun fel atitudinea , ar trebui sa ne fie mai bine. Din acest motiv exersam – ca sa ne fie mai bine si, prima data cand o mai facem ne va fi mai usor.

Simplu spus, iata ce definitie dau eu exercitiului: sa-ti amintesti ce vrei sa demonstrezi si apoi sa traiesti la nivel cognitiv cum sa realizezi fizic actiunea respectiva, pas cu pas. Inseamna vizualizarea mentala a „sinelui” care demonstreaza sau exerseaza fizic o actiune sau o abilitate. In termeni de schimbare personala, exersarea mentala reprezinta conceperea sinelui intr-o anumita situatie si adoptarea unui comportament diferit (sau pur si simplu, transformarea personalitatii) fata de comportamentul sau personalitatea anterioara. In loc sa traiesti in regim de supravietuire si sa fii furios, deprimat, victima, agresor, bolnav sau oricare dintre lucrurile acelea limitate impuse de dependenta noastra emotionala, putem exersa, din punct de vedere pur cognitiv, starea de sanatate, calm, compasiune sau orice alte lucruri pozitive pe care le-am dorit.

Unul dintre multele lucruri interesante referitoare la procesul de exersare mentala este acela ca nu trebuie sa ne implicam corpul deloc sau mult mai putin decat ne-am imagina, si tot ne vom bucura de avantaje. Daca va aduceti aminte experienta cu cantatul la pian din Capitolul 2, aceasta ne-a demonstrat ca persoanele care atingeau fizic claviatura ca sa produca sunete muzicale si-au dezvoltat performanta (adica aveau acelasi volum de retele nervoase la masurarea prin tomografie) doar in aceeasi masura ca si cei care nu-si exersasera decat mental aceasta pricepere. Sa nu uitam ca acest grup avea in fata o claviatura, si, timp de cinci zile, exersa gamele de doua ori pe zi, in timp ce celalalt grup privea si memora tehnica de exersare si petrecea apoi exersand acelasi interval de timp, numai ca fara o claviatura materiala – doar pe cea din minte. Subiectii din acest grup au reusit sa-si modifice structura fizica a creierului doar prin activarea lobului frontal care a facut exersarea mentala atat de reala, incat creierul l-a perceput de fapt ca pe o realitate tridimensionala. Fara sa-l intereseze daca clapele sunt fizic prezente sau nu, el tot a fabricat circuitele respective, atat au devenit de reale gandurile celor din grupul care exersau mental. In conditiile unei astfel de repetitii, daca putem ramane concentrati, creierul nu-si da seama de diferenta dintre actiunea concreta si evocarea acesteia.

Ideea ca ne putem modifica creierul prin simpla gandire are implicatii majore asupra realizarii oricarui fel de schimbare in viata. Exersarea mentala ne ofera posibilitatea sa cream un nou nivel de constiinta, fara sa intreprindem nimic fizic, doar sa gandim.

Interesant este faptul ca, suntem destul de inzestrati in ceea ce priveste estomparea celorlalte semnale de mediu. Cand vrem, ne putem folosi selectiv auzul ca sa auzim numai ce dorim. (Singurul lucru pe care-l avem de facut ca sa vedem cat de dotati suntem din acest punct de vedere este sa ne intrebam partenerul, un membru de familie sau persoana cea mai apropiata.) Ne disociem, in sensul literal al cuvantului, prin deplasarea atentiei dinspre exterior spre inauntru. Este limpede ca subiectii care cantasera mental la pian au reusit sa canalizeze foarte multa atentie asupra proiectului in care erau implicati si sa blocheze toate gandurile straine care reprezinta atat de mult din activitatea noastra mentala.

Atenuarea activitatii celorlalti centri cerebrali si concentrarea pe formarea unei anumite deprinderi constituie primii pasi in finalizarea tiparului de gandire pe calea senzatiilor familiare si a increderii in stari emotionale. Lobul frontal este destul de priceput la aceasta activitate, atunci cand i-o cerem.

Urmatorii pasi sunt la fel de usori: trebuie sa ne cream in minte un model a ceea ce vrem sa exersam. Trebuie sa ne punem intrebarile potrivite de autoanaliza.

  • Ce vreau sa fiu?
  • Ce trebuie sa schimb in mine ca sa ajung acolo?
  • Pe cine cunosc sau ce resurse pot gasi ca sa ma ajute sa-mi dezvolt acest model de lucru in minte?

Un alt lucru interesant este ce se intampla atunci cand dirijorul paseste pe podium si comanda tuturor instrumentelor sa taca. Cand lobul frontal cere sa se faca liniste, se potolesc nu numai centrii respectivi ci e ca si cum constiinta noastra ar parasi cu totul celelalte circuite. Pentru a extinde aceasta metafora, sectiunea corn, sectiunea suflatori sau ce alte instrumente mai vrea lobul frontal raman pe scena, in timp ce toate se retrag in culise. Cand ne asiguram de concentrarea atentiei, in activitatea cerebrala si in perceptia noastra se produc modificari substantiale. Pierdem notiunea de spatiu si timp si, cel mai important, organismul tace, iar noi intram intr-o stare ca de transa. In aceste momente, in care zgomotele au incetat de-adevarat, putem invata si modifica modul obisnuit de functionare a creierului si, implicit, mintea.

Inainte de a trece la procesul de invatare, sa discutam putin cum putem folosi exersarea mentala cu un maximum de avantaj.

Antreneaza-ti creierul – Joe Dispenza

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Profilul constientei mele

399436098_640 Acum, ca ati observat care va sunt limitarile (cititi Modificarea realitatii voastre pentru a-i face loc celui de-al noualea secret) creionati un profil al constientei voastre, la acest moment. Notati profilul iar pentru fiecare categorie, folositi o scala de la 1 la 10. Pastrati cele scrise si recititi dupa saizeci de zile, ca sa vedeti cat de mult v-ati schimbat. La sfarsitul celor saizeci de zile, evaluati-va fara sa va uitati la notele initiale.

 0 puncte – Nu dau atentie acesti parti a vietii mele

1-3 puncte – Am avut putine experiente in domeniul acesta, dar nu recent si nu foarte frecvent

4-6 puncte –  Acest domeniu al vietii mele imi este familiar si il traiesc destul de des

7-9 puncte – Acesta e un domeniu important din viata mea, pe care ma concentrez foarte mult

10 puncte – Cunosc bine acest domeniu,  imi  folosesc aproape toate atentia suplimentara pe el

_________________ Fiinta pura

_________________ Extazul conditionat

_________________ Iubirea

_________________Starea de cunoastere

_________________Miturile si arhetipurile

________________Intuitia

_________________Imaginatia

_________________Ratiunea

_________________Corpul fizic

_________________Emotiile

Dr. Deepak Chopra – Cartea secretelor

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Modificarea realitatii voastre, pentru a-i face loc celui de al noualea secret

Modificarea realitatii voastre, pentru a-i face loc celui de al noualea secret

blackandwhiteandcolorchangeperception

Motivul pentru care Christos, Buddha, Socrate sau orice alt invatator spiritual rezoneaza cu noi personal este ca, in constiinta limitata, exista strafulgeri bruste si clare ale unei realitati transcedentale. Mintea ta vrea sa transceada. Atentia limitata este ca si cum ai avea o singura luminita, care straluceste pe un singur obiect. Ea exclude tot ce se afla in afara razei ei; echivalentul mental este respingerea. Dar ce-ar fi daca am renunta la tot procesul de respingere? Daca am face asta, ne-am trezi ca dam atentie la toate lucrurile, in mod egal. Respingerea este un obicei. Fara ea, puteti participa la viata, asa cum vi se prezinta ea.

Exercitiul 1

Luati fiecare domeniu de constienta si scrieti cum va puneti singuri piedici sa patrundeti in el. In acest fel, veti deveni constienti de ceea ce faceti pentru a va limita constiinta; astfel, daca va surprindeti la timp, fiecare dintre aceste reflexe inradacinate profund poate incepe sa se schimbe. De exemplu:

Fiinta pura: nu incentinesc ritmul suficient de mult, incat sa fiu cu adevarat linistit in interior. Nu-mi fac timp sa meditez. In ultima vreme, n-am stat destul in natura, ca sa ma bucur de liniste. Voi fi atent la momentele cand resping pacea launtrica si voi gasi timp pentru ea.

Extazul conditionat: nu am simtit bucuria simplului fapt ca sunt viu. Nu caut ocazii sa ma minunez. Se pare ca nu sunt destul de mult in preajma copiilor de varste mici. Nu am admirat cerul noptii. De acum voi fi atent, atunci cand resping momentele de bucurie si imi voi gasi timp pentru ele.

Iubirea: am considerat ca cei pe care ii iubesc mi s-ar cuveni de drept, asa ca nu mi-am exprimat prea mult iubirea. Nu ma simt bine, atunci cand primesc iubire de la altii. Am pus iubirea pe raftul de sus, ca pe ceva pretios. Acum voi fi atent cand resping aceste ocazii de a face iubirea sa fie importanta in viata mea si imi voi gasi timp pentru ea.

Starea de cunoastere: cedez prea mult in fata indoielii. Adopt automat o pozitie sceptica si nu accept decat dovezi clare. Se pare ca nu cunosc niciun om inteles si imi aloc putin timp pentru filosofie si lecturi spirituale. Acum voi fi atent, cand resping intelepciunea traditionala si imi voi gasi timp pentru ea.

Miturile si arhetipurile: nu prea mai am niciun erou. Nu-mi amintesc de cand nu am mai gasit pe cineva sau ceva care sa fie un exemplu demn de urmat. Imi urmez propria cale – care e la fel de buna ca a oricui altcuiva. De acum voi fi atent atunci cand resping ideea ca inspiratia superioara este necesara si imi voi gasi timp pentru ea.

Intuitia: imi folosesc capul. Nu ma intereseaza chestii cum ar fi intuitia. Eu caut dovezi, inainte sa cred in ceva. Cred ca toate puterile extrasenzoriale sunt numai dorinte neimplinite. Analizez o situatie si iau deciziile in consecinta. Acum voi fi atent cand imi resping primele banuieli si voi incepe sa le cred.

Imaginatia: arta nu e pentru mine. Nu merg la muzee sau la concerte. Hobby-ul meu este televizorul si pagina de stiri sportive. Pentru mine, oamenii care creeaza nu sunt cu picioarele pe pamant. De acum voi fi atent la momentele cand imi resping imaginatia si voi gasi moduri ca sa exprim.

Ratiunea: eu stiu ce stiu, si nu ma abat de la asta. Nu ascult prea des argumentul celeilalte parti – vreau doar sa dovedesc ca am dreptate. Tind sa am aceleasi reactii, in situatii similare. Nu ma tin intotdeauna de planurile pe care mi le fac, nici chiar atunci cand sunt bune. De acum voi fi atent cand actionez irational si ma voi opri, ca sa iau in considerare toate punctele de vedere.

Emotiile: nu fac scene si nu-mi place cand altcineva face o scena. Nu ma impresioneaza oamenii care se abandoneaza emotiilor lor. Motto-ul meu este sa le tin in mine – nimeni nu o sa ma vada, vreodata, plangand. Nu-mi amintesc ca cineva sa-mi fi spus ca emotiile sunt pozitive. De acum voi fi atent cand imi resping sentimentele reale si voi cauta sa le exprim intr-un mod care sa nu ma lezeze.

Corpul fizic: ar trebui sa am grija de mine. Sunt intr-o forma fizica mult mai proasta decat acum cinci sau zece ani. Nu sunt multumit de corpul meu si nu fac o pasiune pentru activitati fizice. Am auzi despre terapii corporale, dar cred ca sunt prea ingaduitoare si un pic cam ineficiente. Acum voi fi atent cand sunt gata sa renunt la partea fizica a vietii mele si imi voi gasi timp pentru ea.

Am oferit cateva insemnari foarte generale, dar trebuie sa fiti cat mai exacti cu putinta. La “Iubire”, scrieti numele cuiva caruia nu i-ati aratat iubirea, sau un incident pe care vi-l amintiti si in care nu v-ati simtit bine, primind iubire. La “Imaginatie”, notati muzeul din oras pe care nu l-ati vizitat, sau artistul pe care l-ati ocolit. In acelasi fel, daca puteti, faceti insemnari amanuntite si cu privire la modul in care veti modifica aceste obiceiuri de respingere.

Dr. Deepak Chopra – Cartea secretelor

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Raul nu este dusmanul tau

binele-si-raul2Cel mai crunt esec al spiritualitatii apare in fata raului.Oamenii idealisti si iubitori, care nu i-ar face rau niciodata altcuiva, se trezesc atrasi in razboi. Credintele care propovaduiesc existenta unui Dumnezeu unic conduc campanii pentru a-i omori pe necredinciosi. Religiile iubirii involueaza, ajungand la atitudini de ura fata de eretici si fata de aceia care ameninta credinta. Chiar daca tu crezi ca esti posesorul adevarului suprem, nu exista nicio garantie ca vei scapa de rau. In numele religiei au avut loc mai multe violente, decat pentru orice alt motiv. De aici si amarul aforism: Dumnezeu a lasat adevarul, iar Diavolul a spus:”Lasa-ma pe mine sa-l organizez..”

Mai exista si esecul, mai subtil, al pasivitatii – sa stai deoparte si sa lasi raul sa-si faca de cap. Poate ca asta reflecta o credinta secreta- aceea ca, la urma urmei, raul este mai puternic decat binele. Una dintre personalitatile cele mai spiritualizate ale secolului al douazecilea a fost intreabata cum ar trebui sa reactioneze Anglia, la amenintarea nazismului. El a raspuns:

“Vreau sa luptati impotriva nazismului, fara arme. As vrea sa puneti deoparte armele pe care le aveti, convinsi ca sunt inutile pentru a va salva – pe voi sau omenirea. Ii veti invita pe Herr Hitler si pe Signor Mussolini sa ia ce vor din tarile pe care le numiti ale voastre. Lasati-i sa puna stapanire pe frumoasa voastra insula, pe multele si minunatele voastre cladiri. O sa dati toate acestea, dar nu le veti da sufletele si mintile voastre.”

Autorul acestui pasaj a fost Mahatma Gandhi; nu mai e nevoie sa spunem ca “scrisoarea sa deschisa” catre englezi a fost primita cu o atitudine de soc si indignare. Cu toate acestea, Ghandi respecta principiul Ahimsa – principiul non – violentei. El a folosit cu succes violeta pasiva, pentru a-i convinge pe britanici sa-i acorde Indiei libertatea; astfel, prin refuzul de a merge la razboi impotriva lui Hitler – pozitie pe care a adoptat-o de-a lungul celui de-al doilea razboi mondial – Ghandi isi respecta credintele sale spirituale. Oare ar fi functionat Ahimsa, cu adevarat, ca sa-l convinga pe Hitler – un om care a declarat ca “razboiul este tatal tuturor lucrurilor?” Nu vom sti niciodata. Cu siguranta ca pasivitatea in sine are un aspect intunecat. Biserica Catolica marcheaza anii in care a permis uciderea a milioane de evrei, in timpul nazismului – pana acolo, incat evreii italieni au fost adunati chiar sub ferestrele Vaticanului – ca pe una dintre cele mai intunecate perioade ale sale.

Astfel ca, haideti sa recunoastem ca spiritualitatea deja a esuat de nenumarate ori, in ceea ce priveste abordare raului. Indepartandu-se de invataturile care nu au facut decat sa-i permita raului sa se propage si sa se intinda, realitatea unica deschide o noua cale- pentru ca, daca exista o singura realitate, atunci raul nu are nicio putere speciala si nicio existenta separata. Nu exista niciun Satan cosmic, care sa fie rivalul lui Dumnezeu – si pana si razboiul intre bine si rau este doar o iluzie, nascuta din dualitate.

La urma urmei, atat raul, cat si binele sunt forme pe care constiinta poate alege sa le adopte. In acest sens, raul nu este diferit de bun. Similaritatea lor ne duce inapoi, la sursa. Dintre doi copii nascuti in aceeasi zi, dupa ce au crescut, unul poate sa faca rau iar altul bine, dar ca bebelusi, nici unul dintre ei nu a fost creat sa fie rau. Potentialul pentru corect si gresit exista in constiinta lor si, pe masura ce copiii cresc, constiinta lor va fi modelata de multe forte.

Aceste forte sunt atat de complexe, incat a eticheta pe cineva ca fiind cu totul rau, nu are niciun sens. Dati-mi voie sa enumar fortele care modeleaza orice copil  nou-nascut:

–          Indrumarea sau absenta indrumarii parintesti

–          Prezenta sau absenta iubirii

–          Contextul intregii familii

–          Presiunea la scoala si presiunea sociala, in viata

–          Tendintele si reactiile personale

–          Credintele doctrinare si invaturile religioase

–          Karma

–          Cursul istoriei

–          Modelele

–          Constiinta colectiva

–          Atractia fata de mituri, eroi si idealuri

Fiecare dintre fortele enumerate mai sus va influenteaza alegerile si, fara sa va dati seama, va imping sa actionati. Pentru ca realitatea este coplesita de toate aceste influente, la fel este si raul. E nevoie de toate aceste forte, pentru ca binele si raul sa apara. Daca eroul vostru din copilarie a fost Stalin, nu veti percepe lumea la fel ca atunci caand eroul vostru ar fi fost Ioana D`Arc. Daca sunteti protestant, viata voastra pe vremea persecutiei hughenote nu ar fi fost aceeasi ca cea de la periferiile americane de astazi. Ganditi-va la o persoana, ca si cum ar fi o cladire cu sute de circuite electrice, care ii transmit nenumarate mesaje si alimenteaza si o armata de proiecte diferite. Uitandu-va la cladire, o vedeti ca pe un singur lucru, ca pe un singur obiect care se afla acolo. Insa viata ei launtrica depinde de sutele de semnale care intra in ea. La fel se intampla si cu viata voastra.

In si de la sine, niciuna dintre fortele care ne alimenteaza nu este rea. Insa, prins in aceasta varietate de influente, fiecare om face alegeri. Eu cred ca orice inclinatie catre rau se reduce la o alegere facuta in constiinta. Iar, atunci cand au fost facute, aceste alegeri au parut bune. Acesta este paradoxul esential din spatele actiunilor rele, pentru ca oamenii care fac rau – cu rare exceptii – pot sa-si identifice motivele in deciziile pe care le-au considerat a fi cele mai bune in situatiile date. Spre exemplu, copiii care sunt maltratati sfarsesc adesea ca adulti care isi maltrateaza proprii copii. Ai crede ca, fiind victime ale violentei in familie, ei vor fi  ultimii care sa recurga la asta. Insa in mintea lor nu sunt disponibile alte optiuni nonviolente. Intrucat abuzul actioneaza asupra mintii lor, inca din copilarie, este atat de puternic, incat umbreste libertatea de a alege.

Oamenii care se afla in diferite stari de constienta, nu vor avea aceeasi definitie pentru bine si rau. Un exemplu esential este sclavia sociala a femeilor din toata lumea, care pare ceva complet rau in lumea moderna, dar care, in multe tari, este alimentata de traditie, de sanctiunile religioase, de valorile sociale si de practicile de familie, vechi de secole. Pana nu demult, chiar si victimele percepeau rolul femeii neajutorate, ascultatoare si copilaroase, ca fiind “bun”.

Raul depinde, in totalitate, de nivelul de constiinta.

Dr. Deepak Chopra – Cartea secretelor

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Cautarea unei imagini despre sine si lume

Trauma de atasament dezamageste nevoia de dragoste, adapost, protectie si acceptare. Oamenii pe care trebuie sa ne bazam cel mai mult, parintii nostri, nu sunt langa noi si abuzeaza de dependenta noastra. Ei ne darama granitele si-si descarca traumele in sufletul nostru. Se intelege ca de aici apare o filosofie de viata care se bazeaza pe neincredere, este lipsita de constiinta si nu are limite, pentru ca in familie nu exista o constiinta care sa arate cum se deosebeste ceea ce este corect de ceea ce este fals. De aici poate rezulta, de asemenea, refugiul in promiscuitate sau prostitutie, ca si  retragerea in izolare deplina si ura impotriva tuturor barbatilor sau femeilor. Oamenii care au experimentat trauma de atasament sunt si victimele grupurilor care promoveaza violenta, secteleor cu tenta psihologica si fanaticilor religiosi. Barbatii care au trait grave traume de atasament poarta in sine potentialul de a ucide. Durerile insuportabile sunt exprimate, dar nu si vindecate.iStock-attachment-finger-300x199

Dar experienta unei traume de atasament ar putea si sa prezinte trairea dragostei ca ceva foarte pretios. Nici dragostea parintilor pentru copiii lor nu este ceva de la sine inteles. Este ceva special. Caracterul special al dragostei se gaseste si in multe alte relatii, fata de oameni, de animale sau de  natura in general. Cel care, suferind grave traume de atasament, nu vrea sa cada in dependenta si intr-un fel de tendinta durabila la suicid, trebuie sa-si extraga din multe surse bune energiile si fortele care-l tin in viata. Trebuie sa invete mai intai sa se perceapa pe sine si sa descopere cine este, inainte de a-si deschide din nou granitele pentru altii. Doar intr-o raportare plina de dragoste fata de sine insusi, omul poate gasi ceea ce a sperat initial de la parintii lui. Poate ca, pana la urma, aceasta atitudine va inmuia si inima parintilor. Caci dragostea parintilor pentru copiii lor exista intotdeauna; trebuie doar eliberata din inchisoarea traumelor.

Trauma, atasament, constelatii familiale – Franz Ruppert

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Nu cenzura si nu nega ceea ce simti

Cum sa cauti inauntrul tau:

563097_472864159446832_773089853_n

Nu cenzura si nu nega ceea ce simti

La suprafata, viata de zi cu zi a devenit mai confortabila decat a fost vreodata. Cu toate acestea, oamenii inca mai traiesc vieti de disperare tacuta. Sursa acestei disperari este reprimarea – sentimentul ca nu poti sa fii ceea ce vrei sa fii, nu poti sa simti ceea ce vrei sa simti, nu poti sa faci ceea ce vrei sa faci. Un creator n-ar trebui sa fie niciodata blocat in felul acesta. Nu exista nicio persoana cu autoritate, care sa impuna aceasta reprimare – ea este, in totalitate, autoimpusa. Orice parte din tine cu care nu te poti confrunta aseaza o bariera intre tine si realitate. Cu toate acestea, emotiile sunt in intregime personale. Numai tu stii cum te simti, iar cand incetezi sa-ti mai centurezi emotiile, efectul depaseste cu mult simplul rezultat de a te simti mai bine. Scopul tau nu este sa experimentezi numai emotii pozitive. Drumul catre libertate nu este prin „a te simti bine”, ci prin a te simti sincer si adevarat fata de tine insuti. Cu totii avem datorii emotionale fata de trecut, sub forma unor sentimente pe care nu ne permitem sa le exprimam. Trecutul nu este trecut, atata vreme cat datoriile acestea raman neplatite. Nu trebuie sa revii la persoana care te-a suparat sau te-a infuriat, cu intentia sa revizuiesti modul in care s-a desfasurat trecutul. Pentru persoana aceea, impactul poate sa nu fie niciodata acelasi ca si pentru tine. Scopul in a scapa de datoriile emotionale este acela de a-ti gasi locul in prezent.

Ego-ul are un repertoriu de explicatii pentru faptul ca nu suntem liberi din punct de vedere emotional:

–          Eu nu sunt genul de persoana care sa simta asa ceva.

–          Ar trebui sa fi depasit deja asemenea lucruri.

–          Nimeni nu vrea sa auda despre astfel de sentimente.

–          Nu am dreptul sa ma simt ranit; nu e cinstit fata de ceilalti.

–          N-as face decat sa deschid niste rani mai vechi.

–          Trecutul e trecut.

Daca va auziti spunand astfel de lucruri, in incercarea de a va abate de la avea sentimente dureroase, s-ar putea sa reusiti sa le reprimati. Insa fiecare sentiment ascuns si blocat este ca o bucata mare de constiinta inghetata. Pana nu se dezgheata, spui doar: „Sunt ranit”, chiar daca refuzi sa o vezi, te tine in ghearele sale. Acesta este un obstacol in plus intre tine si martorul tacut, care trebuie indepartat. Trebuie sa acorzi timp si atentie, sa fii constient de sentimentele tale si sa le lasi sa spuna ceea ce au de spus.

Deepak Chopra – Cartea secretelor

De la Diana Ciubotaru, psihologul din Iasi

%d blogeri au apreciat asta: