Un corp sanatos se mentine cu o minte deschisa si un spirit liber..

Posts tagged ‘adevar’

Roluri, masti….

transplant-de-caracterLectia esentiala in cadrul artei de a trai pe care fiecare dintre noi se afla aici ca sa o invete este aceea de a face orice se cere de la voi sa faceti in fiecare situatie, fara ca sarcina sa se transforme intr-un rol cu care va identificati. Capatati cea mai mare putere in tot ceea ce faceti daca tot ce intreprindeti are ca scop actiunea in sine si nu constituie un mijoc pentru a va proteja sau amplifica identitatea oferita de rol sau pentru a va conforma acesteia. Fiecare rol reprezinta un sentiment de sine fictiv, iar prin acesta totul devine personalizat si, in consecinta, corrupt si deformat de “micul eu”fabricat de minte si  se intampla sa-l joace. Majoritatea oamenilor care se afla in poyitii privilegiate in aceasta lume, asa cum sunt politicienii, personalitatile de la televizor, liderii din sfera afacerilor si cei religiosi sunt complet identificati cu rolul lor, cu putine exceptii notabile. Pot fi considerate VIP-uri, dar nu sunt de fapt altceva decat jucatori inconstienti in jocul egoului, un joc ce pare atat de important, dar care, in ultima instant, este lipsit de un scop real. Este, dupa cum spune Shakespeare, “un basm de furii si de nerozie/ baznit de-un prost si far’de nicio noima”. In mod uimitor, Shakespeare a ajuns la aceasta concluzie fara ajutorul televizorului. Daca drama egocentrista de pe pamant are vreun scop, acesta este unul indirect: creeaza tot mai multa si mai multa suferinta pe planeta, iar suferinta, desi in cea mai mare masura creata de ego, duce in final la distrugerea egoului. Este focul in care egoul se arde singur in totalitate.

Intr-o lume de personalitati ce interpreteaza roluri, acei cativa oameni care nu proiecteaza o imagine fabricata de minte – si exista cativa chiar si la televizor, in mass-media si in lumea afacerilor – ci functioneaza din nucleul mai adanc al Fiintei lor, aceia care nu incearca sa para mai mult decat sunt, ci pur si simplu ei insisi, se disting ca oameni remarcabili si sunt singurii care aduc intr-adevar o schimbare in lumea aceasta. Ei sunt cei care aduc noua constiinta. Orice fac ei primeste forta, deoarece actiune lor este conforma cu scopul intregului. Influenta lor trece mult dincolo de ceea ce fac, de functia lor. Simpla lor prezenta – curata, naturala, fara pretentii – are un efect transformator asupra oricui vine in contact cu ei.

Cand nu mai jucati roluri inseamna ca nu mai exista sine (ego) in ceea ce faceti. Nu exista un plan secundar: protejarea sau consolidarea sinelui. Drept rezultat, actiunile au mai multa putere. Atentia voastra este total indreptata asupra situatiei. Deveniti una cu ea. Nu incercati sa fiti cineva anume. Beneficiati de cea mai mare putere, de cea mai mare eficienta atunci cand sunteti complet voi insiva. Acesta este inca un rol. Se numeste: “eu cel natural, spontan”. De indata ce incercati sa fiti intr-un fel sau intr-altul, interpretati un rol. “Fii tu insuti si atat” este un sfat bun desi ar putea induce si in eroare. Mintea va interveni spunand: “Ia sa vedem, cum as putea fi eu insumi?” Apoi mintea va elabora o strategie referitoare la: “Cum sa fiu eu insumi.” Un alt rol. “Cum pot fi eu insumi?” este, de fapt, o intrebare gresita. Ea implica faptul ca trebuie sa faci ceva pentru a fi tu insuti. Dar “cum” nu-si are locul aici, deoarece voi sunteti deja voi insiva. Doar incetati sa atasati tot felul de lucruri care nu sunt necesare la ceea ce sunteti deja. “Dar nu stiu cine sunt. Nu stiu ce insemna sa fiu eu insumi.” Daca puteti fi complet in largul vostru cu faptul ca nu stiti cine sunteti, atunci ceea ce ramane este ceea ce sunteti – Fiinta din spatele formei umane, un camp al potentialitatii pure si nu ceva deja definit.

Incetati sa va mai definiti – fata de  voi insiva si fata de ceilalti. Nu veti muri. Veti reveni la viata. Si nu va preocupati de felul in care va definesc ceilalti. Atunci cand va definesc se limiteaza pe ei insisi, asa ca e problema lor. Ori de cate ori interactionati cu oamenii, nu fiti acolo in primul rand ca o functie sau ca un rol, ci ca un camp de Prezenta constienta.

De ce joaca egoul roluri? Din cauza unei supozitii neverificate, a unei erori fundamentale, a unui gand inconstient. Gandul suna astfel: nu sunt suficient. Lui ii urmeaza si alte ganduri inconstiente: trebuie sa joc un rol ca sa obtin ceea ce imi trebuie pentru a fi in intregime eu insumi; trebuie sa obtin mai mult ca sa pot fi mai mult. Dar nu puteti fi mai mult decat sunteti, deoarece dedesubtul formei fizice si psihologice sunteti una cu Viata insasi, una cu Fiinta. La nivel de forma, sunteti si veti fi totdeauna inferiori unora, superiori altora. In esenta, nu sunteti nici inferiori, nici superiori nimanui. Adevaratul respect de sine si adevarata smerenie se naste din aceasta intelegere. Din perspective egoului, respectul de sine si umilinta sunt contradictorii. In realitate, ele sunt unul si acelasi lucru.

Eckhart Tolle – Un pamant nou

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Spatiul launtric

spatiul-cosmic 2Atunci cand priviti noaptea cerul senin, ati putea foarte usor realiza un adevar totodata extrem de simplu si extraordinar de profund. Ce vedeti? Luna, planetele, stelele, fasia luminoasa reprezentata de Calea Lactee, eventual o cometa sau chiar galaxia vecina Andromeda, situata la o distanta de doua milioane de ani-lumina. Asa este, dar daca simplificati si mai mult, ce vedeti? Obiectele care plutesc in spatiu. Asadar din ce este constituit universul? Din obiecte si spatiu.

Daca nu ramaneti fara cuvinte atunci cand priviti spatiul intr-o noapte senina inseamna ca nu va uitati cu adevarat, nu sunteti total constienti de vastitatea a ceea ce este acolo. Probabil ca va uitati doar la obiecte si, eventual, cautati sa le numiti. Daca v-ati simtit vreodata coplesiti in timp ce priveati spatiul, daca ati simtit chiar un respect profund in fata acestui mister de neinteles, inseamna ca pentru o clipa ati anulat dorinta de a explica, de a eticheta si ati devenit constienti nu doar de obiectele din spatiu, ci si de profunzimea infinita a spatiului insusi. Si mai inseamna ca ati devenit suficient de linistiti in interior pentru a observa vastitatea in care exista aceste nenumarate lumi. Sentimentul coplesitor nu este dat de faptul ca exista miliarde de lumi acolo, afara, ci de adancimea care le contine pe toate.

Desigur, nu puteti vedea spatiul, nici nu-l puteti auzi, atinge sau mirosi, atunci cum de puteti sti ca exista? Aceasta intrebare ce pare logica contine deja in ea o eroare fundamentala. Esenta spatiului este neantul, asadar el nu „exista” in sensul normal al cuvantului. Doar lucrurile – formele – exista. Chiar si faptul de a-l numi spatiu induce in eroare: numindu-l, il transformati intr-un obiect.

Sa formulam ideea astfel: in voi exista ceva care are afinitate cu spatiul, de aceea puteti fi constienti de el. Constienti de el? Nici exprimarea aceasta nu este in totalitate adevarata, caci cum puteti fi constienti de spatiu, daca nu exista nimic de care sa fiti constienti?

Raspunsul este simplu si in acelasi timp profund. Atunci cand sunteti constienti de spatiu, nu sunteti in realitate constienti de nimic, in afara de constiinta insasi – spatiul interior al constiintei. Prin voi, universul devine constient de el insusi!

Cand ochii nu gasesc nimic de vazut, acel nimic este perceput ca spatiu. Cand urechile nu gasesc nimic de auzit, acel nimic este perceput ca liniste. Cand simturile, menite sa perceapa forma, intalnesc absenta formei, constiinta fara de forma care se afla in spatele perceptiei si face posibila orice perceptie si orice experienta nu mai este eclipsata de forma. Atunci cand contemplati profunzimea nepatrunsa a spatiului sau ascultati linistea din primele ore ale diminetii, chiar inainte de rasarit, ceva din voi rezoneaza cu ele ca si cum le-ar recunoaste. atunci simtiti profunzimea vasta a spatiului ca pe propria voastra profunzime si stiti ca linistea nepretuita lipsita de forma reprezinta ceea ce sunteti voi, dar la un nivel mai profund decat oricare dintre lucrurile care formeaza continutul vietii voastre.

Eckhart Tolle – Un Pamant nou

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Profunzimile sufletului

profunzimea sufletului 2Este absolut clar ca sufletul are mai multe niveluri, unul de suprafata si unul mult mai profund. La acest nivel profund, tot ce experimentam ca fiind contradictoriu, bine si rau, de exemplu, este unul. Viata si moartea si boala si sanatatea sunt de asemenea parte din ceva mult mai mare. Este imposibil sa prevezi profunzimile catre care ne va conduce o constelatie. Eu o experimentez seminar dupa seminar, cum se adanceste, dar nu pot s-o redirectionez sau s-o prevad.

Cand vorbesc aici despre suflet, ma refer la altceva decat la ceea ce este inteles in mod normal cand este utilizat acest termen. Nu ma refer la ceva pe care-l putem avea sau stapani; ci mai degraba este ceva care ne conecteaza la o comunitate a celorlalti, la cercuri mult mai inalte: partile corpului fizic, familia noastra, grupul nostru de rude, rasa si natiunea noastra si mult mai departe, diferite cercuri in care se dezvaluie ceva comun. Cu cat ne lasam mai mult purtati de acesta miscare de dezvaluire, cu atat mai mult reusim sa daramam diviziunile in asa fel incat granitele dintre mine si ceilalti dispar. Ceva ne leaga cu o intelepciune impartasita si, imi pare de asemenea, ca si cu un scop comun. Eu numesc acest nivel profund marele suflet.

Totusi trebuie sa fim atenti atunci cand folosim acest cuvant „suflet” ca ceva in legatura cu care ne-am clarificat. Semnificatia lui ramane evaziva. Il numesc marele suflet doar pentru ca nu pot gasi cuvinte mai potrivite cu care sa-l denumesc. Dar, ca o consecinta, il tratez cu cea mai mare reverenta si respect. Cand lucrez cu cineva, incerc sa rezonez cu orice ne uneste in profunzimile sufletului. Am nevoie sa simt daca sufletul lui rezoneaza cu mine si viceversa. Nu pot lucra cu cineva cu care nu simt aceasta rezonanta. Nu pot si nu trebuie sa intervin dinafara, daca asta nu este in acord cu miscarile sufletului, si ma refer la sufletul lui, sufletul meu si marele suflet. Cand voi toti va implicati in acest mod de a lucra si cu ajutorul acestei rezonante, atunci ne vom intelege mai bine unii pe altii.

As vrea sa va mai supun atentiei ceva ce consider a fi important. Unii oameni sunt atat de oprimati de familia lor, incat nu li se permite sa stie ceea ce s-a intamplat in trecut si nici ce se intampla acum in prezent. Lor nu li se permite sa cunoasca anumiti membri ai familiei si nu li se permite sa cunoasca anumite evenimente care au avut loc in familie. Si, in consecinta, nu doar ca ei sunt conectati numai la un nivel superficial cu sufletul familiei, dar sunt si deconectati de marele suflet.

Daca unei persoane ii este teama sa exprime ceea ce este si ii este teama  sa exprime adevarul despre familia sa, atunci acea persoana ramane prizoniera unui nivel superficial si in consecinta, solutia este blocata nu numai pentru ea, ci si pentru intreaga familie. Dar, daca acesta persoana simte aceasta situatie, atunci ea se poate lasa pe mana marelui suflet. Si ea se poate incredinta nu numai pe sine marelui suflet, ci si pe intreaga familie cu tot ceea ce apartine de ea. Cand atinge acest nivel, ea este capabila, cu respect pentru intregul sistem, sa faca ceea ce este just, sa vindece si sa elibereze.

Un val, un ocean – Bert Hellinger

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Arta meditatiei

schimbarea sinelui Pe masura ce arhitectura noastra cerebrala se transforma in circuite nervoase mai perfectionate si mai evoluate, iar vechile tipare sunt inlaturate, transmitem un nou semnal catre celulele din organism. Pentru ca toate celulele noastre sunt in contact direct cu tesutul nervos, pe masura ce dezvoltam noi circuite si destramam vechile conexiuni sinaptice legate de sinele interior, organismul se modifica si devine altul la nivel celular. De aceea, daca celulele ne spioneaza gandurile, atunci cand materia cenusie a cortexului nostru se modifica fie si numai cu cateva circuite fata de reteaua nervoasa emotionala care nu mai e dorita, celulele vor primi alt semnal neurologic si vor incepe ele insele sa se schimbe.

De exemplu daca reteaua nervoasa specifica vinovatiei incepe sa fie „curatita” prin actiunea noastra de inlocuire a unui ideal vechi de sine cu unul nou, vom modifica semnalul neurologic transmis spre celulele corpului referitor la sentimentul de vinovatie. Pe masura ce ne slabeste configurarea pentru vinovatie, este din ce in ce mai putin probabil ca vom transmite semnalul specific catre corp. Destramarea circuitelor cerebrale respective va determina apoi celulele sa inceapa sa-si modifice zonele receptoare specializate pe sentimentul de vinovatie. Cu alte cuvinte, daca dispare reteaua nervoasa specifica, celulele nu vor mai avea nevoie de zonele acelea receptoare si se vor adapta la alti receptori, mai profitabili. Tot asa, nemaiactivand vinovatia, pentru ca structura retelei nervoase se destrama, nu vom mai produce aceleasi peptide care declanseaza fluxul chimic  la nivel celular. Iata cum organismul ni se vindeca singur de boala,  cand ne debarasam in sfarsit de dependentele emotionale. Renuntam la emotiile nedorite, creand noi amintiri si mergand dincolo de teritoriul familiar al mintii.

Pe masura ce ne construim noile retele nervoase (rabdarea) si le eliminam pe cele vechi (lipsa de rabdare), teoretic, transmitem noi informatii de natura chimica si neurologica spre celulele organismului, care-si schimba apoi zonele receptoare.

Sa aruncam o privire asupra modului in care ne putem combina capacitatile de concentrare cu atractia pe care o simte lobul frontal pentru provocarile mentale, ca sa obtinem o forta remarcabila de schimbare.

S-ar putea sa va intrebati cine mai are timp de exercitiu mental. Chiar dispunem de o ora pe zi pe care s-o dedicam pentru nimic altceva decat sa ne gandim cum sa fim altcineva? Se poate cineva astepta de la mine sa stau pe loc atata timp?

Lucrul de care s-ar putea sa nu ne dam seama este ca, daca exersam asa cum trebuie, nu vom avea nici o amintire referitoare la spatiu sau timp, iar ora despre care vorbeam ni se va parea cinci minute. Toata activitatea lobului frontal nu inseamna altceva decat luarea de decizii si folosirea vointei ca sa faci alegeri, sa-ti planifici actiunile si sa-ti dezvolti un simt al viitorului.

Ne impunem sa ignoram anumite lucruri pe care le simte organismul si sa contracaram acei stimuli si emotii pe care le produc. Aceste circuite si stari de spirit vechi si rigidizate vor incerca intotdeauna sa ne convinga sa nu ne schimbam – de la nivelul cel mai de jos (Hai, mananca punga aia de chipsuri, incepem regimul de maine) pana la cele mai inalte (Sigur, vorbeste ca un ignorant si un rasist, dar cine-s eu sa comentez!?). Ambele exemple ne cer sa dam dovada de un pic mai mult curaj si  sa ne departam mai mult de zona de confort decat am fi fost pregatiti s-o facem. Daca ne place confortul, ne place familiarul. Succesul s-ar putea sa ne sperie.

Oricat de coplesit te-ai simti sa stai in liniste cu tine insuti, este totusi necesar. Ma minunez cati oameni imi spun  ca sunt suprasolicitati si suprastimulati si ca tanjesc dupa cateva clipe de pace si liniste. Pacea si linistea pe care ne-o dorim insa se dovedeste de multe ori un fel de diversiune inconstienta, prin aceasta vrand sa sugerez ca lucrul de care avem nevoie e mai mult un fel de transformare constienta – iar exersarea mentala tocmai asta este.

Cred ca majoritatea oamenilor au in trusa lor cu unelte ceva care se numeste contemplator. Nu-l putem scoate la lumina si folosi prea des, asa ca s-ar putea sa se fi prafuit putin de atata nefolosire. Dar poate fi curatat; din multe puncte de vedere, reflexivul seamana cu o  lupa. Tineti minte cand eram copii si voiam o lupa, un microscop sau un telescop? Ne trebuie neaparat un astfel de instrument stiintific care sa ne ajute sa patrundem misterele universului – sau macar sa dam foc unei bucatele de hartie. Copiii sunt curiosi de la natura, iar curiozitatea si meditatia merg mana in mana.

Daca vrem neaparat sa cunoastem un lucru, ne gandim la el foarte mult. Nu vreau sa insist foarte mult asupra acestui punct, dar sistemul actual de educatie are ceva care in final inabusa curiozitatea copiilor. Intr-o oarecare masura, am vazut acest fenomen petrecandu-se la propriii mei copii. Ca parinte, cateodata ma simteam tracasat ca trebuia sa ma lupt cu toate „de ce?”-urile si „cum se face?”, si „ce-ar fi daca?”, „si ma intreb” cu care te surprind in mod natural tinerii. Dar daca intrebarile acestea sunt esentiale pentru desfasurarea procesului. Ca adulti, poate ca ne grabim prea tare sa raspundem la astfel de intrebari. Fie ca inventam un rapuns sau le spunem „adevarul adevarat”, incurajam o mentalitate de genul „hai s-o facem si pe asta si sa ne vedem de treaba”. Sunt sigur ca invatatorii si profesorii se confrunta chiar cu si mai multe intrebari de acest tip si sunt si mai presati decat noi „sa-si vada de treaba” – la urma urmei, mai exista si o programa, si o planificare de respectat. Destul de ciudat e insa faptul ca lucrurile pe care mi le amintesc cel mai bine din orele de la gimnaziu, liceu si apoi de la facultate sunt asa-numitele „digresiuni” de la subiect. Imi placea teribil cand un profesor o lua pe tangenta si, in loc sa memorez fiecare amendament din Cartea Drepturilor, ascultam o istorisire din viata lui Thomas Jefferson sau ceva care nu era strict legat de tema in cauza.

Tot asa, in mintea mea, meditatia este mai discursiva – se avanta dincolo de ceea consideram noi in general a fi o stare de concentrare intensa asupra unui anumit gand, idee sau concept. Cand ne angajam in procesul de exersare mentala, putem avea o idee precisa in minte, dar, atunci cand meditam asupra ei, incepem sa ne punem si acele intrebari de tipul „ce-ar fi daca” si „cum ar fi daca”. „Si daca m-as hotari sa fiu o persoana superioara de acum incolo?”, „Cum mi-ar fi viata, daca as fi un pic mai entuziast?”, „Ce stiu deja sau de-abia am aflat si pot aplica imediat, ca sa pot actiona mai bine data viitoare?”. Cand meditam la aceste intrebari, incepem sa facem presupuneri – si asta e bine, pentru ca declanseaza procesul.

Joe Dispenza – Activeaza-ti creierul

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Gratia divina

PhillipStraubUtherworldsAaberashaGratia divina se face cunoscuta prin rugaciune, prin faptul ca-ti ofera o senzatie de pace la care nu poti ajunge daca iti spui: “relaxeaza-te”. Pentru a cunoaste gratia direct si pe deplin, trebuie sa-ti indrepti atentia spre interior.

Ganditi-va, de exemplu, la natura bucuriei. A spune cuiva care este trist, sa-si “imagineze ca e bucuros”, este ca si cum i-ai spune cuiva care vorbeste numai engleza, sa inceapa dintr-o data sa vorbeasca hindusa. Ce anume ar trebui aceasta persoana sa-si inchipuie, cand incearca sa “simta” bucuria? Poezia? Apusuri de soare in Malibu? Momentul cand este coplesit de cadouri de ziua ei? Oare aceasta este semnificatia bucuriei? Daca iti lipseste experienta bucuriei, atunci a incerca sa ti-o imaginezi pana numeri la trei, sau ca exercitiu terapeutic, este absurd. Nu se poate. Bucuria este un har divin, pe care trebuie sa-l traiesti in contextul vietii tale.

Bineinteles ca ai trait intotdeauna in campul harurilor divine, dar cel mai probabil, nu ti-ai dat seama ca apelezi la ele, atat de des. Harurile precum bunatate, compasiune, rabdare si intelepciune, apar tot timpul in interactiunile noastre cu ceilalti, dar se exprima rareori la potential maxim. Aceste haruri se manifesta in vietile noastre sub forma celor mai rafinate caracteristici de personalitate. Dar, in ciuda faptului ca oamenii cred ca aceste trasaturi sunt cele mai atragatoare, ele sunt de fapt un aspect diluat al esentei pure, a gratiei divine.

Este similar cu diluarea unui parfum pentru a-l transforma in apa de colonie: aroma este asemanatoare, dar mai putin intensa. A-i darui un parfum scump unei fete prea mici pentru a intelege valoarea uleiului pur de trandafir, continut intr-o sticluta, de exemplu, reprezinta o eroare de judecata, pentru ca ea nu a invatat inca sa aprecieze tot ceea ce presupune achizitia si prepararea acestui ulei. Nu e vorba ca nu vrei ca ea sa aiba o astfel de comoara, dar cel mai in varsta si cel mai intelept pastreaza comoara, pana cand copilul creste. Apoi, cu mare placere, ii ofera in dar sticluta cu parfum pur, pe care o poate aprecia si folosi in mod corespunzator. Pentru a se obtine acea cantitate mica de parfum, trebuie presate petale de trandafir continute intr-o mie de cosuri – atat este de pretioasa versiunea pura a acestui ulei. Fiecare sticluta de ulei pur de trandafir reprezinta secole de cunoastere legata de cum se cultiva trandafirii, cand sa fie alesi cei potriviti, cum sa se rupa petalele, astfel incat cantitatea infima de ulei sa nu se usuce, inainte ca cele o mie de cosuri sa fie umplute.

Nu poti sa obtii sau sa comanzi o astfel de gratie rafinata prin ritualurile gandirii, sau prin cunoastere. Exact cum sticluta de parfum este pastrata pana in momentul potrivit, “harul legat de calitatea parfumului” este un dar, o binecuvantare de o semnificatie mistica profunda, care se trezeste in voi. Nu poti “ cauta” gratia divina; ea va cauta pe voi. Gratia iese la suprafata, in urma lucrarii voastre interioare si dupa vindecarea patimilor intunecate. Ea vine prin rugaciune si dupa ce descoperiti ca va este mai bine in adevar, decat in teama. Gratia divina vine pe masura ce invatati sa aveti incredere in ea, folosind-o ca resursa principala, in ganduri si actiuni.

I-am intrebat adesea pe participantii la seminariile mele: “Cand nu sunteti distrasi de gandurile obisnuite, la ce aveti tendinta sa va ganditi in mod normal?”. Cei mai multi raspund ca gandurile lor se indreapta, in mod automat, catre zone negative din mintea sau inima lor, cum ar fi stresul financiar, problemele din relatii, crizele emotionale nerezolvate, problemele de sanatate sau de la servici.

Gandurile celor mai multi oameni se intorc in trecut. Si daca totusi se indreapta spre viitor, exista tendinta ca ei sa-si faca griji pentru ceva ce nu s-a intamplat inca. Nu-mi amintesc de nici o persoana care sa-mi fi spus ca se gandeste la recunostinta, sau la un loc interior de pace. Societatea noastra este preocupata de ceea ce nu merge bine, de ceea ce doare si de ceea ce lipseste din vietile noastre – nu de ce e bun si suficient. Nu a fost realizata nici o reclama in care sa li se spuna oamenilor: “Probabil ca aveti deja mai mult decat suficient. Ce altceva va mai trebuie?” Decizia de a aluneca, constient, spre un camp al gratiei divine se opune unui curent puternic de furie, care consolideaza permanent negativul din vietile noastre.

Din cauza faptului ca acest curent este atat de puternic, alegerea de a ramane in starea de gratie trebuie intarita, iar si iar, pana ce devine a doua natura. Iar apoi, cea de-a doua natura va prelua treptat controlul, iar gratia divina va incepe sa se manifeste pe deplin.

Caroline Myss – Sfideaza Gravitatia

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Raul nu este dusmanul tau

binele-si-raul2Cel mai crunt esec al spiritualitatii apare in fata raului.Oamenii idealisti si iubitori, care nu i-ar face rau niciodata altcuiva, se trezesc atrasi in razboi. Credintele care propovaduiesc existenta unui Dumnezeu unic conduc campanii pentru a-i omori pe necredinciosi. Religiile iubirii involueaza, ajungand la atitudini de ura fata de eretici si fata de aceia care ameninta credinta. Chiar daca tu crezi ca esti posesorul adevarului suprem, nu exista nicio garantie ca vei scapa de rau. In numele religiei au avut loc mai multe violente, decat pentru orice alt motiv. De aici si amarul aforism: Dumnezeu a lasat adevarul, iar Diavolul a spus:”Lasa-ma pe mine sa-l organizez..”

Mai exista si esecul, mai subtil, al pasivitatii – sa stai deoparte si sa lasi raul sa-si faca de cap. Poate ca asta reflecta o credinta secreta- aceea ca, la urma urmei, raul este mai puternic decat binele. Una dintre personalitatile cele mai spiritualizate ale secolului al douazecilea a fost intreabata cum ar trebui sa reactioneze Anglia, la amenintarea nazismului. El a raspuns:

“Vreau sa luptati impotriva nazismului, fara arme. As vrea sa puneti deoparte armele pe care le aveti, convinsi ca sunt inutile pentru a va salva – pe voi sau omenirea. Ii veti invita pe Herr Hitler si pe Signor Mussolini sa ia ce vor din tarile pe care le numiti ale voastre. Lasati-i sa puna stapanire pe frumoasa voastra insula, pe multele si minunatele voastre cladiri. O sa dati toate acestea, dar nu le veti da sufletele si mintile voastre.”

Autorul acestui pasaj a fost Mahatma Gandhi; nu mai e nevoie sa spunem ca “scrisoarea sa deschisa” catre englezi a fost primita cu o atitudine de soc si indignare. Cu toate acestea, Ghandi respecta principiul Ahimsa – principiul non – violentei. El a folosit cu succes violeta pasiva, pentru a-i convinge pe britanici sa-i acorde Indiei libertatea; astfel, prin refuzul de a merge la razboi impotriva lui Hitler – pozitie pe care a adoptat-o de-a lungul celui de-al doilea razboi mondial – Ghandi isi respecta credintele sale spirituale. Oare ar fi functionat Ahimsa, cu adevarat, ca sa-l convinga pe Hitler – un om care a declarat ca “razboiul este tatal tuturor lucrurilor?” Nu vom sti niciodata. Cu siguranta ca pasivitatea in sine are un aspect intunecat. Biserica Catolica marcheaza anii in care a permis uciderea a milioane de evrei, in timpul nazismului – pana acolo, incat evreii italieni au fost adunati chiar sub ferestrele Vaticanului – ca pe una dintre cele mai intunecate perioade ale sale.

Astfel ca, haideti sa recunoastem ca spiritualitatea deja a esuat de nenumarate ori, in ceea ce priveste abordare raului. Indepartandu-se de invataturile care nu au facut decat sa-i permita raului sa se propage si sa se intinda, realitatea unica deschide o noua cale- pentru ca, daca exista o singura realitate, atunci raul nu are nicio putere speciala si nicio existenta separata. Nu exista niciun Satan cosmic, care sa fie rivalul lui Dumnezeu – si pana si razboiul intre bine si rau este doar o iluzie, nascuta din dualitate.

La urma urmei, atat raul, cat si binele sunt forme pe care constiinta poate alege sa le adopte. In acest sens, raul nu este diferit de bun. Similaritatea lor ne duce inapoi, la sursa. Dintre doi copii nascuti in aceeasi zi, dupa ce au crescut, unul poate sa faca rau iar altul bine, dar ca bebelusi, nici unul dintre ei nu a fost creat sa fie rau. Potentialul pentru corect si gresit exista in constiinta lor si, pe masura ce copiii cresc, constiinta lor va fi modelata de multe forte.

Aceste forte sunt atat de complexe, incat a eticheta pe cineva ca fiind cu totul rau, nu are niciun sens. Dati-mi voie sa enumar fortele care modeleaza orice copil  nou-nascut:

–          Indrumarea sau absenta indrumarii parintesti

–          Prezenta sau absenta iubirii

–          Contextul intregii familii

–          Presiunea la scoala si presiunea sociala, in viata

–          Tendintele si reactiile personale

–          Credintele doctrinare si invaturile religioase

–          Karma

–          Cursul istoriei

–          Modelele

–          Constiinta colectiva

–          Atractia fata de mituri, eroi si idealuri

Fiecare dintre fortele enumerate mai sus va influenteaza alegerile si, fara sa va dati seama, va imping sa actionati. Pentru ca realitatea este coplesita de toate aceste influente, la fel este si raul. E nevoie de toate aceste forte, pentru ca binele si raul sa apara. Daca eroul vostru din copilarie a fost Stalin, nu veti percepe lumea la fel ca atunci caand eroul vostru ar fi fost Ioana D`Arc. Daca sunteti protestant, viata voastra pe vremea persecutiei hughenote nu ar fi fost aceeasi ca cea de la periferiile americane de astazi. Ganditi-va la o persoana, ca si cum ar fi o cladire cu sute de circuite electrice, care ii transmit nenumarate mesaje si alimenteaza si o armata de proiecte diferite. Uitandu-va la cladire, o vedeti ca pe un singur lucru, ca pe un singur obiect care se afla acolo. Insa viata ei launtrica depinde de sutele de semnale care intra in ea. La fel se intampla si cu viata voastra.

In si de la sine, niciuna dintre fortele care ne alimenteaza nu este rea. Insa, prins in aceasta varietate de influente, fiecare om face alegeri. Eu cred ca orice inclinatie catre rau se reduce la o alegere facuta in constiinta. Iar, atunci cand au fost facute, aceste alegeri au parut bune. Acesta este paradoxul esential din spatele actiunilor rele, pentru ca oamenii care fac rau – cu rare exceptii – pot sa-si identifice motivele in deciziile pe care le-au considerat a fi cele mai bune in situatiile date. Spre exemplu, copiii care sunt maltratati sfarsesc adesea ca adulti care isi maltrateaza proprii copii. Ai crede ca, fiind victime ale violentei in familie, ei vor fi  ultimii care sa recurga la asta. Insa in mintea lor nu sunt disponibile alte optiuni nonviolente. Intrucat abuzul actioneaza asupra mintii lor, inca din copilarie, este atat de puternic, incat umbreste libertatea de a alege.

Oamenii care se afla in diferite stari de constienta, nu vor avea aceeasi definitie pentru bine si rau. Un exemplu esential este sclavia sociala a femeilor din toata lumea, care pare ceva complet rau in lumea moderna, dar care, in multe tari, este alimentata de traditie, de sanctiunile religioase, de valorile sociale si de practicile de familie, vechi de secole. Pana nu demult, chiar si victimele percepeau rolul femeii neajutorate, ascultatoare si copilaroase, ca fiind “bun”.

Raul depinde, in totalitate, de nivelul de constiinta.

Dr. Deepak Chopra – Cartea secretelor

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Fii sincer, spune adevarul

Cum sa cauti inauntrul tau:

there_is_no

Fii sincer, spune adevarul

De ce se spune ca adevarul te va elibera? Oamenii sunt pedepsiti si ostracizati tot timpul, pentru ca spun adevarul. Minciunile au adeseori succes. O intelegere politicoasa, de genul: „fa-te ca nu vezi si nu face valuri” a adus bani si putere multor oameni. Dar „Adevarul va va face liberi”[Ioan VIII, 32], nu a fost menit sa fie un sfat practic. In spatele acestor cuvinte exista o intentie spirituala, care, in esenta, spune: „Tu nu poti sa te eliberezi, dar adevarul poate sa o faca.” Cu alte cuvinte, adevarul are puterea sa dea la o parte ceea ce este fals si, facand acest lucru, ne poate elibera.

Planul ascuns al ego-ului este sa se mentina in functiune. Insa, la momentele cruciale, ne vorbeste adevarul si ne spune cum stau lucrurile cu adevarat – nu pentru totdeauna si nu pentru toata lumea, ci chiar in acest moment, si numai pentru noi.

Daca vrei sa te eliberezi, trebuie sa onorezi acest impuls. Cand ma gandesc la cum arata o astfel de strafulgerare de adevar, imi vin in minte cateva exemple:

–          Stii ca nu poti sa fii ceea ce vrea altcineva sa fii, indiferent cat de mult iubesti cealalta persoana.

–          Stii ca iubesti, chiar si cand e infricosator sa o spui.

–          Stii ca lupta altcuiva nu este lupta ta.

–          Stii ca esti mai bun decar pari.

–          Stii ca o sa supravietuiesti.

–          Stii ca trebuie sa mergi pe drumul tau, indiferent de ce inseamna asta.

Fiecare fraza incepe cu stii, pentru ca martorul tacut este acel nivel la care te cunosti pe tine, indiferent de ce anume cred altii ca stiu. A-ti spune propriul adevar, nu este acelasi lucru cu a exploda si a scoate la lumina toate lucrurile neplacute de care ti-a fost prea frica, sau ai fost prea politicos ca sa le spui. Astfel de iesiri au intotdeauna in spate un sentiment de presiune si de tensiune; ele isi au radacina in frustrare si sunt pline de suparare si durere.

Genul de adevar care vine de la cel care stie este calm si nu se refera la cum se comporta altii, ci clarifica cine esti cu adevarat. Pretuieste aceste strafulgerari. Nu le poti face sa apara, dar poti sa le incurajezi, fiind sincer si nelasandu-te sa devii un personaj, care a fost creat doar ca sa te faca sa te simti in siguranta si acceptat.

Deepak Chopra – Cartea secretelor

De la Diana Ciubotaru, psihologul din Iasi

%d blogeri au apreciat asta: