Un corp sanatos se mentine cu o minte deschisa si un spirit liber..

model mental

Unul din avantajele suplimentare ale folosirii lobului frontal in vederea atenuarii activitatii celorlalti centri nervosi si a concentrarii pe exersarea mentala este acela ca intrerupem programele curente cu functionare permanenta. Le inchidem de tot. Cand persoanele cufundate in meditatie se concentreaza deplin asupra unei idei, celelalte parti ale creierului nu mai primesc aporturi importante de sange, ceea ce inseamna si lipsa activitatii in zona respectiva. Lipsa activitatii la un nivel neurologic inseamna oprirea proceselor mentale obisnuite. Exact asa cum stam intinsi prea mult in iarba, cu capul sprijinit pe o mana, dar circulatia sangelui e temporar oprita si ne amorteste bratul, tot asa se intampla si cu creierul.

Daca am opri circulatia sangelui intr-o zona a organismului pentru o perioada mai indelungata, regiunea respectiva ar muri. Ceea ce nu se intampla in creier, in sensul propriu al cuvantului. Mai curand, cand intrerupem repetat circulatia sangelui – cand inceteaza activitatea electrica in regiunea cerebrala sau, mai precis, in reteaua nervoasa respectiva – neuronii nu se mai activeaza. Ca sa revenim la legea lui Hebb, tot atat de adevarat este ca, daca nu se mai activeaza impreuna, neuronii nu se mai interconecteaza, ceea ce inseamna ca, daca mai incetinim din ritm, ne concentram asupra unor aspecte specifice, cum ar fi cine si cum vrem sa fim, si incepem sa plasam aceasta imagine mentala a noii personalitati sub ochii lobului frontal (sau exersam mental o actiune noua, indiferent de natura ei), prin efort cognitiv, obtinem un bonus dublu – nu numai ca putem crea noi circuite, dar ne putem si debarasa de conexiunile rigidizate.

Sa ne imaginam, de exemplu, ca am hotarat sa exersam mental sa avem rabdare cu copiii. Dupa ce ne punem marile intrebari – cele de tipul „ce-ar fi daca….” – mintea incepe sa contureze un model al persoanei care vrem sa devenim. Prin exersare mentala, atentie si repetitie si prin activarea de noi retele nervoase conform altor tipare, putem determina comunitatile de neuroni sa se ingemaneze in noi combinatii, ca sa cream un nou nivel de constiinta, pe care sa-l numim rabdare. Pe masura ce celulele nervoase se aduna si se unesc intr-un singur circuit, circuitele vechi, care ne conditionau sa explodam verbal la cea mai mica provocare, inceteaza sa se mai activeze impreuna si, cu timpul, se vor desprinde din circuitul comun pentru ca nu-l vom mai folosi. Creierul nostru foloseste aceleasi materiale, carora le aplica repetitia, asocierea, exersarea mentala a noilor reactii la situatiile familiare, ca sa combine noi circuite de rabdare, in locul celor de impacienta. Ne debarasam de vechiul cadru mental de intoleranta si ne facem unul nou, de rabdare. O retea nervoasa o inlocuieste pe alta. Uimitor este faptul cum creierul se conformeaza liberului nostru arbitru prin stergerea vechilor amprente sinaptice si crearea altora noi. Iata adevarata biologie a schimbarii.

Sa vedem cum functioneaza. O ora pe zi, timp de trei saptamani, ne cautam in fiecare dimineata un loc linistit, dupa ce au plecat copiii la scoala. Dupa ce ne-am asezat intr-un scaun si am inchis telefonul, ne alcatuim in minte cum o sa arate aceasta persoana noua, toleranta. Luam cateva dintre articolele pe care le-am citit in revista Parenting despre atitudinea numaratului-pana-la-zece (ca amintiri semantice), evocam comportamentul imperturbabil al mamei si cum reactiona ea la mofturile noastre (ca amintiri episodice), adaugam alte exemple si unitati de informatie, si mai vechi, si mai recente, si cream un nou model de rabdare.

Ceea ce facem de fapt este, in esenta, sa ne combinam cunostintele semantice, teoretice, cu experientele prezente deja in circuitele noastre cerebrale si sa le reunim intr-o noua combinatie, ca sa cream o alta posibilitate. Cu ajutorul lobului frontal, compunem intentionat scenarii mentale, invatand sa blocam vocea critica (aceea care vrea sa reia momentele lipsite de rabdare din viata noastra) si elaborand un foarte perfectionat si concentrat portret al noului nostru sine, inzestrat acum cu rabdare. Exersarea mentala a personalitatii pe care ne-o dorim nu e de fapt decat o evocare a modului in care putem deveni acea fiinta superioara pe care ne-o dorim, pe baza celor invatate si memorate. Cand conjugam noi retele nervoase care sa se activeze in secvente, combinatii si tipare diferite, cream un nou nivel de constiinta. Sa nu uitam ca mintea se produce atunci cand creierul nostru actioneaza acum altfel decat inainte de exersarea mentala a scenariului.

Pe urma, prin activare repetata si prin constituirea noilor circuite nervoase in noi retele, realizam conexiuni mai puternice, mai durabile, care, cand sunt activate dupa vointa, vor crea o noua minte, numita rabdare. De fapt, decidem sa nu incetam exercitiul mental de rabdare pana nu atingem pe deplin aceasta stare. Iar reteaua nervoasa necesara unei atitudini rabdatoare devine mai naturala cu cat exersam mai mult. Mintea noua creeaza un creier nou.

Ne dam seama ca retelele pe care le foloseam inainte, in starea noastra de manie, determinata de mediu, de dependenta chimica si care ne crea izbucnirile fata de copii reprezentau o componenta a personalitatii noastre adoptate, a mastii de regina dramatica. Fusesera puse la regim constant de suparare si  agresivitate, urmate de un desert alcatuit din remuscare, cu glazura de autoflagelare. Dupa cateva zile de exercitii in minte, aceste foste circuite someaza. Nu le place sa fie ignorate si abia asteapta sa treaca la treaba. Vad activitate in alta parte a creierului si se hotarasc sa iasa din amortire, din Orasul Fantoma, si sa se mute unde are loc actiunea – adica peste drum, pe strada Rabdarii. Asa ca se desprind de celelalte celule nervoase din retea si li se alatura celor din reteaua nou formata pentru rabdare. Nevrand sa fie luate drept musafiri nepoftiti, aduc cu ele niste factori de crestere nervoasa, ca dar de casa noua.

Acum, am exersat mental cam trei sapamani pe Strada Rabdarii. Intr-o zi, pustiul de sapte ani si cel de sase vin de la scoala. Ploua, n-am terminat de aranjat gradina, iar curtea din spate e o adevarata mocirla. Ii vedem pe cei doi in tenisi nou-nouti, indreptandu-se ata spre leaganul din mijlocul baltii. In loc sa ne repezim si sa-i ocaram, le strangem incaltarile vechi, scoatem capul pe usa si le cerem sa vina in garaj sa-si schimbe pantofii. Sclipirea din ochii lor ne spune fie ca sunt speriati ca le-a rapit cineva mama, inlocuind-o cu vreun robot bionic, fie ca exercitiile noastre mentale si-au facut datoria.

Daca tot suntem aici, sa perfectionam o parte a acestui proces. Am discutat in Capitolul 2 despre pianistii care exersau mental. In experienta, erau implicate de fapt patru grupuri. In doua dintre ele, unii subiecti exersau fizic, iar altii mental, primind instructiuni sa interpreteze exact aceleasi melodii ca si ceilalti. Unui grup insa nu i s-au dat nici un fel de instructiuni si informatii si, de aceea, nu si-au putut forma aceeasi constiinta prin activarea aceluiasi complex de circuite in fiecare zi. Pentru ca n-aveau cum sa-si aminteasca ce facusera cu o zi inainte, nu-si puteau activa aceleasi retele nervoase. Iata de ce trebuie sa fim precisi si consecventi cand ne facem creierul sa treaca in revista noua personalitate pe care vrem sa ne-o formam.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: