Un corp sanatos se mentine cu o minte deschisa si un spirit liber..

Gratia divina

PhillipStraubUtherworldsAaberashaGratia divina se face cunoscuta prin rugaciune, prin faptul ca-ti ofera o senzatie de pace la care nu poti ajunge daca iti spui: “relaxeaza-te”. Pentru a cunoaste gratia direct si pe deplin, trebuie sa-ti indrepti atentia spre interior.

Ganditi-va, de exemplu, la natura bucuriei. A spune cuiva care este trist, sa-si “imagineze ca e bucuros”, este ca si cum i-ai spune cuiva care vorbeste numai engleza, sa inceapa dintr-o data sa vorbeasca hindusa. Ce anume ar trebui aceasta persoana sa-si inchipuie, cand incearca sa “simta” bucuria? Poezia? Apusuri de soare in Malibu? Momentul cand este coplesit de cadouri de ziua ei? Oare aceasta este semnificatia bucuriei? Daca iti lipseste experienta bucuriei, atunci a incerca sa ti-o imaginezi pana numeri la trei, sau ca exercitiu terapeutic, este absurd. Nu se poate. Bucuria este un har divin, pe care trebuie sa-l traiesti in contextul vietii tale.

Bineinteles ca ai trait intotdeauna in campul harurilor divine, dar cel mai probabil, nu ti-ai dat seama ca apelezi la ele, atat de des. Harurile precum bunatate, compasiune, rabdare si intelepciune, apar tot timpul in interactiunile noastre cu ceilalti, dar se exprima rareori la potential maxim. Aceste haruri se manifesta in vietile noastre sub forma celor mai rafinate caracteristici de personalitate. Dar, in ciuda faptului ca oamenii cred ca aceste trasaturi sunt cele mai atragatoare, ele sunt de fapt un aspect diluat al esentei pure, a gratiei divine.

Este similar cu diluarea unui parfum pentru a-l transforma in apa de colonie: aroma este asemanatoare, dar mai putin intensa. A-i darui un parfum scump unei fete prea mici pentru a intelege valoarea uleiului pur de trandafir, continut intr-o sticluta, de exemplu, reprezinta o eroare de judecata, pentru ca ea nu a invatat inca sa aprecieze tot ceea ce presupune achizitia si prepararea acestui ulei. Nu e vorba ca nu vrei ca ea sa aiba o astfel de comoara, dar cel mai in varsta si cel mai intelept pastreaza comoara, pana cand copilul creste. Apoi, cu mare placere, ii ofera in dar sticluta cu parfum pur, pe care o poate aprecia si folosi in mod corespunzator. Pentru a se obtine acea cantitate mica de parfum, trebuie presate petale de trandafir continute intr-o mie de cosuri – atat este de pretioasa versiunea pura a acestui ulei. Fiecare sticluta de ulei pur de trandafir reprezinta secole de cunoastere legata de cum se cultiva trandafirii, cand sa fie alesi cei potriviti, cum sa se rupa petalele, astfel incat cantitatea infima de ulei sa nu se usuce, inainte ca cele o mie de cosuri sa fie umplute.

Nu poti sa obtii sau sa comanzi o astfel de gratie rafinata prin ritualurile gandirii, sau prin cunoastere. Exact cum sticluta de parfum este pastrata pana in momentul potrivit, “harul legat de calitatea parfumului” este un dar, o binecuvantare de o semnificatie mistica profunda, care se trezeste in voi. Nu poti “ cauta” gratia divina; ea va cauta pe voi. Gratia iese la suprafata, in urma lucrarii voastre interioare si dupa vindecarea patimilor intunecate. Ea vine prin rugaciune si dupa ce descoperiti ca va este mai bine in adevar, decat in teama. Gratia divina vine pe masura ce invatati sa aveti incredere in ea, folosind-o ca resursa principala, in ganduri si actiuni.

I-am intrebat adesea pe participantii la seminariile mele: “Cand nu sunteti distrasi de gandurile obisnuite, la ce aveti tendinta sa va ganditi in mod normal?”. Cei mai multi raspund ca gandurile lor se indreapta, in mod automat, catre zone negative din mintea sau inima lor, cum ar fi stresul financiar, problemele din relatii, crizele emotionale nerezolvate, problemele de sanatate sau de la servici.

Gandurile celor mai multi oameni se intorc in trecut. Si daca totusi se indreapta spre viitor, exista tendinta ca ei sa-si faca griji pentru ceva ce nu s-a intamplat inca. Nu-mi amintesc de nici o persoana care sa-mi fi spus ca se gandeste la recunostinta, sau la un loc interior de pace. Societatea noastra este preocupata de ceea ce nu merge bine, de ceea ce doare si de ceea ce lipseste din vietile noastre – nu de ce e bun si suficient. Nu a fost realizata nici o reclama in care sa li se spuna oamenilor: “Probabil ca aveti deja mai mult decat suficient. Ce altceva va mai trebuie?” Decizia de a aluneca, constient, spre un camp al gratiei divine se opune unui curent puternic de furie, care consolideaza permanent negativul din vietile noastre.

Din cauza faptului ca acest curent este atat de puternic, alegerea de a ramane in starea de gratie trebuie intarita, iar si iar, pana ce devine a doua natura. Iar apoi, cea de-a doua natura va prelua treptat controlul, iar gratia divina va incepe sa se manifeste pe deplin.

Caroline Myss – Sfideaza Gravitatia

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: