Un corp sanatos se mentine cu o minte deschisa si un spirit liber..

872Iata ca teoria cuantica releva caracterul interdependent al Universului. Ea demonstreaza ca nu putem descompune lumea in elemente independente. Pe masura ce coboram in adancul materiei ne dam seama ca ea este compusa din particle, dar aceasta nu sunt “caramizile” lui Democrit si Newton. Sunt mai curand idealizari utile scopurilor practice, dar fara semnificatie fundamentala. Asa cum spune Neils Bohr, “particulele materiale izolate nu sunt decat abstractiuni; proprietatile particulelor pot fi observate si definite doar prin intermediul interactiunilor acestora cu alte sisteme.

Interpretarea scolii din Copenhaga nu este unanim acceptata. Exista numeroase puncte de vedere diferite, iar problemele de ordin filosofic sunt departe de a fi rezolvate. Cu toate acestea, interconectarea universala pare sa reprezinte caracteristica fundamentala a realitatii atomice, independenta de interpretarea data formalismului matematic.

Urmatorul fragment dintr-un articol al lui David Bohm, unul din principalii adversari ai scolii de la Copenhaga, confirma aceasta idee.

Suntem condusi spre notiunea de intreg indestructibil, notiune opusa ideii clasice de realitate separabila in parti ce pot fi analizate independent… Ideile clasice de realitate constituita din “componente elementare” fundamentale si de sistem alcatuit prin alaturarea si aranjarea partilor au fost parasite. Spunem acum ca interdependenta cuantica a intregului constituie realitatea fundamentala si ca partile care se comporta doar in mod realtiv independent sunt forme particulare integrate acestei unitati.

Astfel, la nivel atomic obiectele materiale solide ale fizicii clasice se dizolva in structuri probabilistice, iar aceste structuri reprezinta probabilitati de realizare a interconexiunilor. Teoria cuantica ne oblige sa privim Universul nu ca pe o colectie de obiecte, ci ca pe un sistem  complex de relatii stabilite intre diferitele parti ale unui intreg unic. Acesta este in acelasi timp si realitatea experimentata de misticii orientali; unii dintre ei si-au descris experienta mistica in termeni aproape identici cu cei folositi de fizicienii atomisti in lucrarile lor. Iata doua exemple:

Obiectul material … se deosebeste de ceea ce ne apare noua: el nu este un obiect separat de restul naturii, ci o parte integranta si, intr-un mod inca mai subtil, chiar expresia unitatii naturii.

Lucrurile isi afla natura si existenta in interdependenta; ele nu sunt nimic prin ele insele.

Daca aceste doua afirmatii ar putea trece drept expresii ale conceptiei despre natura specifice fizicii atomice, atunci urmatoarele doua, datorate unor fizicieni atomisti, ar putea trece drept relatari ale unor experiente mistice:

O particula elementara nu este o entitate independenta si neanalizabila. Ea reprezinta in esenta ei un sistem de relatii corelat cu alte sisteme.

Lumea ne apare astfel ca un sistem complex de evenimente in care conexiuni de diverse tipuri alterneaza, se suprapun si se combina si astfel determina aspectul intregului.

Tot la imaginea retelei cosmice de conexiuni a apelat si Orientul pentru a exprima experienta mistica a naturii.  Pentru hinduist, Brahman este principul unificator al Cosmosului, esenta ultima a existentei:

Acela in care se impletesc cer, pamant si aer laolalta cu vantul si suflarea vietii, Acela sigur este Sufletul.

Imaginea retelei cosmic joaca in budism un rol inca si mai important. In centrul unuia din textele de baza ale scolii Mahayana, Avantamsaka Sutra, se afla descrierea lumii ca sistem perfect de relatii mutual, in cadrul caruia lucrurile si evenimentele interactioneaza in moduri infinit de complexe. Adeptii budismului Mahayana exprima prin comparatii si parabole aceasta universala interdependenta; unele dintre acestea vor fi discutate in continuare in legatura cu versiunea relativista a “filosofiei relationale” a fizicii moderne. Reteaua cosmica joaca un rol fundamental in budismul tantric, ramura a budismului Mahayana, curent aparut in India prin secolul al treilea d. Hr., si care astazi constituie principala scoala a budismului Tibetan. Textele filosofice ale acestei scoli se numesc Trantas, cuvant al carui radacina sanscrita are sensul de a “impleti” si care se refera la impletirea si interdependenta tuturor lucrurilor si fenomenelor.

In mistica orientala, aceasta impletirea universala include intotdeauna observatorul uman si constiinta sa, asa cum se intampla si in fizica atomica. La nivel atomic, “obiectele” nu pot fi intelese decat in termenii interactiei dintre procesele de preparare si masurare. La capatul acestui lant de procese se afla intotdeauna constiinta observatorului. Masuratorile sunt interactii care creeaza “senzatii” in constiinta noastra – cum ar fi senzatia vizuala data de o licarire luminoasa sau de un spot intunecat pe o placa fotografica – iar legile fizicii atomice ne spun cu ce probabilitate ne va produce un obiect atomic o asemenea senzatie din momentul in care vom intra in interactie cu el. Stiintele naturii, spune Heisenberg, nu se limiteaza sa descrie natura si sa o explice; ele reprezinta chiar un aspect al interactiei noastre cu natura”.

Pentru fizica atomica esential este faptul ca observatorului nu i se mai cere doar sa observe proprietatile unui obiect, ci si sa le defineasca. In cadrul fizicii atomice nu se poate vorbi exclusiv despre proprietatile unui obiect. Aceasta deoarece ele au sens numai in contextul interactiei obiectului cu observatorul. Dupa cum spunea Heisenberg, “ceea ce observam noi nu este natura insasi, ci natura expusa metodei stiintifice de investigare. Observatorul este acela care stabileste conditiile de masurare, iar caracteristicile obiectlui vor fi in buna masura determinate de conditiile experimentale decise de observator. Odata cu modificarea acestor conditii se vor modifica si proprietatile obiectului studiat.

In sprijinul acestei afirmatii se poate aduce cazul unei particule subatomice. Pus in situatia de a alege dintre numeroasele marimi fizice caracteristice proprietatile pe care le va masura, observatorul se poate opri la pozitia si impulsul particulei (marimea definita prin produsul dintre masa particulei si viteza sa). In urmatorul capitol ne vom referi la o anumita lege a teoriei cuantice – principiul de nedeterminare al lui Heisenberg – care arata ca cele doua marimi fizice nu pot fi determinate simultan cu acelasi grad de precizie. Putem cunoaste cu precizie pozitia particulei, dar atunci nu vom sti nimic despre impulsul sau (deci, nici despre viteza), sau reciproc; sau putem avea o cunoastere vaga despre ambele marimi. Important este faptul ca aceasta limitare nu are nimic de a face cu imperfectiunea tehnicilor de masura. Este o limitare principala, proprie realitatii atomice. Daca hotaram sa-i stabilim pozitia, atunci particula pur si simplu nu are un impuls definit, iar daca decidem sa-i masuram impulsul, ea nu va avea o pozitie precizata.

Iata, asadar, ca in fizica atomica omul de stiinta nu poate juca rolul unui observator neutru; el este direct implicat in realitatea supusa cercetarii in asa fel incat influenteaza proprietatile observabilei. John Wheeler considera ca aceasta participare reprezinta cea mai importanta implicatie filosofica a teoriei cuantice si a propus sa se inlocuiasca termenul de “observator” cu cel de “participant”.

In exprimarea lui Wheeler insusi,

Nu exista nimic mai important in legatura cu teoria cuantica decat faptul ca ea demoleaza conceptul de realitate izolata, “rupta de observator”, separata de acesta printr-o placa de sticla de 20 centimetri. Dar, pentru a putea observa un obiect atat de mic cum este un electron, cercetatorul va trebui sa sparga sticla. Va trebui sa ajunga la el. Va trebui sa isi instaleze echipamentul de masura. El este cel care decide daca va putea determina pozitia sau impulsul. Dar simpla dispunere a echipamentelor pentru masurare unei dintre marimi impiedica, exclude masurarea celeilalte. Mai mult decat atat, simpla masurare modifica starea electronului. In urma experimentului Universul nu va mai fi acelasi. Pentru a putea explica ce s-a intamplat, cercetatorul va trebui sa stearga cuvantul “observator” si sa-l inlocuiasca cu cel de “participant”. Universul este intr-un anume sens, un Univers participativ.

Taofizica o paralela intre fizica moderna si mistica orientala – Fritjof Capra

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: