Un corp sanatos se mentine cu o minte deschisa si un spirit liber..

Anul schimbarii

Anul acesta poate fi anul in care sa faci acea schimbare pe care ti-ai dorit-o atat de mult dar nu ai avut curajul, sau poate spatiul, sau poate resursele sa o faci. Acum e timpul. In acest prezent. IN ACEST MOMENT. 

Daca ai dubii legate de puterea ta, atunci e momentul sa incepi sa lucrezi la atitudinea care sa te sustina in schimbare; pentru ca, intr-adevar, nu poti sa te schimbi doar daca iti spui ca te schimbi, atata vreme cat nu crezi ca e posibil sa ti se intimple tie. Asa ca, e un cerc al schimbarii care se declanseaza ca un carusel in momentul in care iei o decizie, una foarte mica sau foarte simpla:” incepand de azi cred, chiar cred ca e posibila schimbarea pentru mine”. Odata luata aceasta decizie de a crede, universul si Sinele tau vor conspira pentru a face aceasta decizie sa devina realitate.

Tot acest proces de transformare dintr-un necredincios in Sine intr-un Credincios in Sine e adevaratul drum al metamorfozei de la omida la fluture. E drumul cuceririi tuturor dubiilor si fricilor tale, a tuturor slabiciunilor si zonelor de confort care te impiedicau sa iesi in necunoscut si sa explorezi lumea. 

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: